Dragii Moşului ~ Cu pluta pe Arieş

„Dragii Moşului,

M-am bucurat mult să vă intâlnesc pe toţi sănătoşi.

Am venit de departe, pe Arieş în jos, şi iată-ne astăzi din nou împreună.

Ce m-a bucurat cel mai mult , de cum am deschis uşa, e că aici am găsit căldură şi sărbătoare, întocmai ca în familie.

Nici urmă de crispare, de încruntare, de răutate.

Când căram sacul, apropiindu-mă tiptil de voi, din clipa în care am deschis uşa, am ştiut: aici voi rămâne.

Voi, bloggerii, şi nu numai bloggerii, ci toti voi cei care doriţi dezvoltarea comunităţii, descoperirea valorilor ei, să ştiţi că ideile frumoase iau naştere cu prisosinţă în interiorul unor relaţii frumoase, în respect, în dragostea pentru valori şi umanitate.

Putem crea multe împreună. Putem să ne bucurăm împreună. Sărbătoarea, reuşita, nu este creată de Moş. Sărbătoarea sunteţi voi toţi cei care credeţi în ea, împreună, atunci când voi toţi sunteţi copiii şi minunea se intâmplă!

Cine alege optimismul, cine preţuieşte echilibrul, cine speră la dezvoltare, cine tânjeşte dupa prietenie, cine crede în echipe, le poate găsi pe firava încă „Plută” a Arieşului.

Aşa cum am venit pe Pământ, firavi, nu avem dreptul să necinstim acest Pământ care ne-a dat viaţă şi care ne-a crescut.

Aşa cum locurile acestea şi oamenii de aici ne-au dat o şansă a tot ceea ce suntem astăzi, dacă vom considera că nu merită să facem ceva pentru ele, măcar să nu le murdărim.

Dacă „pluta” aceasta firavă ne-a purtat un timp vieţile noastre pe meleagurile Arieşului, şi nu putem face nimic pentru ea să o întărim, cel puţin să nu aruncăm cu noroi în ea; dacă am coborât, de tot sau pentru câteva staţii, se cuvine să fim demni şi să nu o murdărim. Ea este copilul nostru. Când părinţii se ceartă, nu e drept să sufere şi copilul.

În prag de sfinte sărbători, vă rog, dragii Moşului, să fiţi cuminţi, cumpătaţi, să respiraţi o secundă în plus şi să lăsaţi să cadă noroiul purtat în mână, să rămână numai lumina. Aşa să ajute Dumnezeu!

Mă iertaţi că am fost un pic mai serios, dragii Moşului.

Înainte să dormiţi, cu cadourile în braţe şi cu zâmbetul pe faţă, vă spun o poveste.

«A fost odată o Picătură de apă trăind într-un Ocean nesfârşit. Picătura se simţea îngrădită şi era mereu nefericită:

— Vreau să fiu liberă! spuse Picătura de apă.

Oceanul, în compasiunea sa, a ridicat-o la suprafaţă, de unde putea atinge Cerul. Picătura simţea că totuşi, nu e îndeajuns:

— Vreau să fiu liberă! spuse, din nou, Picătura de apă.

Soarele, auzind-o, o ridică şi o aşeză într-un nor.

Vreau să fiu liberă! spuse iarăşi Picătura de apă; după care, norul o eliberă, iar Picătura căzu înapoi în Ocean.

Oceanul îi şopti:

— Acum te afli în mijlocul iubirii mele.

Picătura nu auzi Oceanul, pentru că era plină de iubire pentru o altă picătură şi î orbirea sa nu mai auzea nimic.

Obsesia pentru acea altă picătură o făcu pe Picătura noastră să pizmuiască alte picături care îşi găsiseră liniştea şi iubirea. Picătura devenea în fiecare zi tot mai murdară şi sfârşi prin a atrage repulsia chiar şi picăturii pentru care nutrea o dragoste obsesivă.

Picătura îşi pierduse stima de sine, ajunse să nu îi mai pese de nimic.

Într-o seară, târziu, i-a şoptit cu teamă Oceanului, implorându-l să o înveţe cum să poată curăţa tot noroiul pe care l-a strâns.

Dorinţa de iertare îi era atât de mare, încât Oceanul se înduplecă îi spuse:

— Tu şi cu mine suntem una.

Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă Picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului a devenit şi a Picăturii.

Picătura a fost cuprinsă de pacea Oceanului, se întinse cu bucurie pe toata suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni una cu Oceanul şi plină de strălucire.»

Noapte buna, vă doreşte Moşul, şi Sărbători cu Pace, pline de lumină-

Să nu lăsaţi în nici un colţişor al sufletului vostru să revină întunericul.

Marţi, 7 decembrie 2010 Turda”

Acestea fiind zise, ne luăm şi noi rămas-bun de la Moşul.

La anul, amintirea va începe cu „a fost odată cel de-al zecelea blogmeet, un blogmeet de sărbătoare, când Moşul ne-a vizitat şi ne-a lăsat o scrisoare emoţionantă”.

Vedeţi aici, Moşul nu s-a oprit să ne ofere daruri celor prezenţi, ci ne-a dedicat fiecaruia şi câte o poezie.

De data aceasta Moşul nu ne-a cerut să spunem poezii, ci ne-a surprins el, la sediul Asociaţiei Slow-Food Turda, unde am fost găzduiţi de Marta Pozsony, căreia îi mulţuim. Cred ca a avut ea o pilă bună la Moşul, de a fost aşa bun cu noi.

Încheiem amintirea întâlnirii de sărbătoare a „plutiştilor”, ultima din acest an, iar la anul promitem să facem o plută pe bune. În carne şi oase, adică în pet-uri şi sfori!