În orice spaţiu există o conjunctură lăuntrică, o oglindire a locurilor în om şi invers, o elevare a locurilor produsă de oameni entuziaşti, cu iniţiativă, o evoluţie nuanţată în comparaţie cu comunităţile învecinate, în parte şi prin prisma istoriei.
Doar într-un fel, la prima vedere, există o infuzie de mentalităţi exterioare, datorate în parte comunităţilor învecinate, în parte realităţilor timpului, coordonate cumva la un nivel superior de naţiunea sau de supra-sistemele naţionale în care se integrează.
În toată istoria evoluţiei unei comunităţi se conturează nişte tradiţii la nivelul subconştientului (verbale, faptice şi de caracter). Uneori, în cazul fericit, tradiţiile sunt conştientizate, asumate apoi, producându-se acele mărci, embleme ale locului, pe care membrii comunităţii şi le asumă cu mândrie. Emblemele asumate reuşesc să canalizeze energiile comunităţii cu un entuziasm sporit, ataşând un comportament de identificare, de regăsire. Mai modern spus, un fel de acţiune de branding, de intuire a esenţelor şi de corelare comportamentală în funcţie de esenţele descoperite şi asumate.
Odată ce o comunitate şi-a identificat esenţele sale şi în acelasi timp şi le-a şi asumat, se individualizează uşor în contextul general al altor comunităţi amorfe, eterogene, şi reuşeşte să îşi coordoneze energiile, identificând noi ţinte comune, având o evoluţie cu mai puţine sincope şi o fermitate mai accentuată în acţiuni.
Procesul de nucleaţie în jurul unor energii comune, în care se regăsesc membrii comunităţii, coagulează direcţiile generale ale evoluţiei ulterioare a respectivei comunităţi, adună emoţiile comune, reuşeşte să dezvolte un fel de ataşament şi entuziasm, creează o echipă. În exterior, această comunitate care şi-a regăsit esenţele şi trăieşte în aromnie cu ele, este receptată cu mult respect, admiraţie, iar produsele/artefactele ei sunt apreciate la o altă valoare, la un alt nivel.
Odată sedimentată, nucleată, o comunitate care îşi descoperă şi promovează propriile mărtci are o acţiune mult mai uniformă, fermă, cu direcţii mai clar conturate. Întrările exterioare de orice natură (mentalităţi, tradiţii, produse) sunt sublimate, transpuse, transformate, metabolizate într-un anume fel încât sistemul nu mai are de suferit schimbări radicale care puteau să pună în pericol identitatea comunităţii.
Este greu să răspundem la întrebarea cine suntem noi, cei din Comunitatea Urbană Arieş, sau ce suntem noi, ce ne leagă, ce anume avem în comun, ce ne individualizează faţă de celelalte comunităţi de la nivel regional, naţional şi chiar trans-naţional.
Ca şi geografie, suntem marcaţi de canalizarea fluxurilor şi energiilor de-a lungul cursului inferior al Arieşului, cu bazinul său – transporturile racordate la o axă principală DN 75 continuată prin E 60, din care se ramifică secundar alţi vectori de comunicare pe direcţii secundare, în acest spaţiu polarizat de municipiile Turda şi Câmpia Turzii. Din punct de vedere al geografiei, suntem „oameni ai Arieşului”, se poate vorbi astfel de o identitate arieşeană a noastră. În acelaşi timp, ne raportăm la Turda, ca şi pol principal al comunităţii, cu cele mai diversificate servicii şi cele mai intense schimburi de informaţie şi energie. Chiar şi Câmpia Turzii, prin denumirea sa, se raportează la Turda, este o câmpie (un şes) al Turzii. Astfel putem să ne asumăm o identitate derivată – turdeni arieşeni.
Ca şi istorie şi moştenire de sânge, suntem la poarta Ţării Moţilor, o parte din locuitori sunt „moţi” (vechii „ţopi”) relocaţi mai spre zonele de şes, spre o natură mai blândă şi mai primitoare. Dar în acelaşi timp, suntem şi „câmpeni”, oameni ai câmpiei (transilvane), agricultori prin excelenţă, adunaţi mai spre rama muntelui, în locuri cu apă îndestulătoare, materii prime mai abundente (piatră, lemn, sare).
Suntem urmaşii dacilor şi a romanizării acestora, ca substrat români prin excelenţă, începând din ultimele secole ale primului mileniu, fond peste care s-au suprapus urme care au lăsat o anumită amprentă locului, într-o pondere mai mare – celţi, gepizi, alani (de la care au rămas se pare anumite elemente de fizionomie în amprenta populaţiei locale – o anumită pondere mai ridicată pe Valea Arieşului a persoanelor înalte, cu păr blod şi ochii albaştri), agatârşi (care se ocupau cu mineritul şi s-au stabilit pe Mureşul mijlociu şi superior şi pe Târnave, dar mai ales pe Arieş, unde se ocupau cu extragerea aurului şi a altor metale), dalmaţi (meşteri ai sării la Turda, având o caracteristică unicat în privinţa vorbirii – rotacismul, întâlnit doar la moţi şi la ilyro-românii de pe coasta Dalmaţiei), asirieni (mare parte din coloniştii romani proveniţi din Asia Mică), slavi (de la care au rămas numeroase toponime pe Valea Arieşului şi moşteniri în ceea ce priveşte practicile agrare), secui (în special în arealul Turzii, o parte din ei având un important aport la viaţa culturală a comunităţii), saşi (în special în sectorul dinspre munte al Văii Arieşului). Suntem, aşadar, individualizaţi de influenţe ilyre (dalmate), alanice (sarmatice) şi de cele ale agatârşilor (iranieni), faţă de majoritatea substratelor altor comunităţi din regiune.
În privinţa civilizaţiei, etnografiei şi folclorului, suntem în ansamblu o difuzie de civilizaţie şi cultură moţească periferică (a lemnului) suprapusă unui fond agrar câmpenesc cu rădăcini foarte vechi (civilizaţie cerealieră şi a lutului) individualiat în zona colinară joasă a Câmpiei Transilvaniei, cu o infuzie de civilizaţie minieră şi viti-pomicolă.
Ca şi produse de marcă provenind din spaţiul acestei comunităţii sunt: sigla Legiunii a V-a Macedonica (LVM), sigla Cheilor Turzii (un munte despicat în două, colorat cu un smalţ argintiu), simbolul râului Arieş (un brâu argintiu), fluturele nocturn Filatima transilvaniella, brâul alb-cenuşiu de cinerite bugloviene (cenuşă vulcanică cimentată – tuful de Hădăreni însoţind Coasta Grindului, de pe stânga Arieşului, de la Viişoara spre aval), soiuri de porumb timpurii (Turda 200), ceapa roşie de Arieş, produse ale gastronomiei locale (turta dulce de Turda, friptura de Turda, tortul Doboş cu glazură de caramel).
Lista, cu siguranţă, rămâne deschisă.
Ce este astăzi comunitatea noastră? Produsul cărei sinergii? Întrepătrunderea căror obiceiuri? Ce a colaborat în aşa fel încât a dat unicitate acestui spaţiu? Ce alte amprente ale acestei comunităţi cunoaştem? Ce ne leagă pe noi toţi, ce avem în comun şi nu au ceilaţi din comunităţile vecine? Cu ce ne putem mândri?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu