O să vă intrebaţi ce legătură are acesta cu blogmeetul sau comunitatea locală.
Pe bună dreptate vă întrebaţi, dacă nu stiţi detaliile de ieri, cei care nu v-aţi alăturat.
Ca să vă satisfac câte puţin curiozitatea, mai lăsăm să scape câte un mic secret din culisele celui de-al şaselea blogmeet C.U.A.
În esenţă aş putea rezuma simplu – pentru cârcotaşi – ce mai atâtea digresiuni! ...Simplu – vremea a ţinut cu noi. Aşadar a fost primul blogmeet C.U.A. desfăşurat în natură, şi probabil doar semnalul pentru ceea ce va urma.
Cei care cârcotesc în spate îi rog să se oprească aici din citit. Am fost cât se poate de succint şi nu m-am întins la detalii. Pe ceilalţi, îi invit să continue mai jos.
Locul de întâlnire, aşa cum a fost stabilit a rămas 26 august 2010 ora 18, Valea Moghioruş (pentru cei care nu cunosc atât de bine oraşul – Valea Moghioruş este numită şi Pârâul Mic Sărat, afluent pe partea stânga a Arieşului în apropierea pragului de lânga stadion, vale ce vine din Colţul Băilor, drenând lacurile şi pânza freatică din Depresiunea Băile Sărate, coborând prin nişte bare de calcare şi cute diapire de sare, lăsând în stânga cărarea ce urcă spre Lacul Tarzan şi Băile Sărate).
La acest blogmeet am reuşit să ne strângem şase participanţi, toţi din rândurile celor vechi: Oana, Marta, Alexandra, Cristi, Florin şi Ionuţ.
Marele eveniment e nu câţi am fost şi unde am fost, ci ceea ce am realizat.
Pentru prima dată am reuşit să conturăm aproape tot ceea ce mai era de organizat teoretic în privinţa blogului comun, să îi dăm o direcţie fermă, pentru ca viitoarele sedinţe să fie mai puţin teoretice şi mai mult practice şi destinse. Ura! (pentru cei cărora deja nu mai aveau răbdare cu "seriozitatea" noastră).
Am stabilit cine v-a rămâne în categoria autori comuni ai blogului – numiţi în dialectul nostru „plutişti”. E foarte simplu! Aveţi în mână o carte cu mai mulţi autori? Ei, bine, autor poate fi numit cel care a scris personal un fragment, sau a co-participat la scrierea unor fragmente dintr-o lucrare dată. Mai concret – plutişti vor fi consideraţi doar acele persoane care au scris deja pe blogul comun (şi nu numai comentarii) şi care sunt activi (nu îi vom aminti pe cei care şi-au anunţat retragerea şi pe cei care temporar au suspendat activitatea lor de bloggerit). Oricine vrea, poate reveni sau de ce nu deveni, ca autor, ca „plutist”, dintre toţi cei care au participat vreodată la blogmeet şi care vor contacta coordonatorul acestui blog sau oricare dintre colegii plutişti pentru a primi datele de contact (e-mail) al coordonatorului blogului comun.
Vom adăuga încă o secţiune – Bloggeri C.U.A. (a nu citi bloggeri din C.U.A., unde sunt toţi bloggeri de pe teritoriul acestei comunitaţi intermunicipalităţi). Vor fi înscrişi în categoria bloggeri C.U.A. toţi participanţii la blogmeeturile C.U.A. care nu şi-au declinat până în momentul respectiv dorinţa de a participa mai departe la blogmeeturile C.U.A.
Am discutat şi despre mutarea blogului comun pe un site cu domeniu închiriat (de tipul .com, .ro), vom face şi acest pas însă numai cînd avem un nucleu de membrii deja format, stabil, într-un număr cât de cât consistent, şi experienţă în postări, mai exact atunci când vom fi pregătiţi pentru etapa de maturitate şi de promovare pe scară largă a acestui blog.
Cât despre înfiinţarea unui grup de comunicare, deocamdată nu este oportună, din cauza numărului destul de redus de membrii şi inexistenţei unei comunicări la scară largă între membrii grupului. Unii dintre noi am ales să creăm un folder special în e-mailul personal şi să păstrăm acele mailuri care au importanţă şi ne interesează în postura de bloggeri C.U.A.
Am hotărât ca trebuie să ne implicăm mai serios în publicarea evenimentelor comunităţii locale la care iau parte membrii grupului blogului comun. Încet, nu vă înghesuiţi! Şi aici pot să insist – mai ales acei membrii care au de a face cu respectivul eveniment şi îl cunosc mai bine. Poate fi făcut un rezumat succint, să nu sune neapărat a comunicat de presă (sunt destule centre media care se ocupă de asta), şi ca pe o trăire personală a unui aspect al evenimentului sau a întregului eveniment respectiv, nu în sensul rigid de radiografiere/jurnal de eveniment.
Am mai rămas restanţă la o strategie de comunicare în sensul de a ne deschide şi invita noi bloggeri din C.U.A. care au energii comune cu ale noastre, prin realizarea unei baze de date extinse, în care să figureze şi cei care cochetează cu ideea participării la blogmeeturile C.U.A. şi chiar la blogul comun, printr-o atitudine de anunţare (se prea poate ca mulţi să nu fi auzit de aceste blogmeeturi sau de blogul comun şi e de datoria noastră să îi informăm, pentru a avea posibilitatea să ni se alăture, cei care îndrăznesc şi au energii comune cu ale noastre).
Următorul blogmeet am anunţat a fi selectat în perioada 6-12 septembrie, sau o zi apropiată acestui interval. Vă rog, pe această cale să vă exprimaţi opiniile – când ar fi optim de plasat ca şi dată acest blogmeet şi coordonatele desfăşurării lui (locaţie, ora).
Şi acum vine şi cireaşa de pe tort. Ne menţinem hotărârea de a realiza ceva original, de a fi noi un model în unele lucruri pe care le realizăm. Cu această ocazie anunţăm ideea noastră de a inaugura un fel de „nou gen literar”. Deocamdată l-am numit „leapşa literară”. Este vorba despre o proza scurtă la care participă mai mulţi autori, fiecare având o anumită ordine şi fiind obligat să ducă mai departe ideea conturată în fragmentul anterior despre colegul său, încât să reiasă un text scris de mai mulţi autori, cu stiluri şi idei diverse, dar având şi un cadru unitar, pornind de la ideea celui care a scris ultimul fragment. Şi nu ne vom opri aici, vom putea crea şi un alt „gen literar” – proză sau versuri cu autori comuni, în cadrul unui brainstorming comun, fără a avea o regulă pecisă de alternare a fragmentelor sau cuvintelor între autori.
În concluzie – vom arata adevarata noastră de identitate – unitate în diversitate. Tot ceea ce suntem. Cei cu pluta pe Arieş. Diferiţi, şi totuşi uniţi de energii comune. Gata de a aduce inovaţie şi a surprinde.
Ţineţi aproape!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu