Dragă cititorule,
Noi- plutiştii, am avut acum ceva timp o idee creaţă. Idee care a fost transformată într-o leapsă. Dar nu orice fel de leapşă... cu una literară. Sperăm să o citeşti cu plăcere şi să ne spui părerea ta.
Spor la citit!
Noi- plutiştii, am avut acum ceva timp o idee creaţă. Idee care a fost transformată într-o leapsă. Dar nu orice fel de leapşă... cu una literară. Sperăm să o citeşti cu plăcere şi să ne spui părerea ta.
Spor la citit!
Sub cerul Hărcanei
Dincolo de salcâmii firavi de pe deal, liniştea Hărcanei te pătrundea până în adâncul sufletului. Brusc, din porumbiştea dinspre Lut, un zgomot înfundat răzbi până la Ionuţ, care stătea rezemat de prispa casei. Un zgomot sacadat, de cazarmă... „Poate vine tata! Sunt românii?!” În secunda următoare îngheţă de spaimă. Un soldat pârjolit de soare, în uniformă verde, cu o carabină, năvăli de dincolo de biserica de lemn...
Fugea mâncând pământul, disperarea lui aflându-se-n contradicţie cu nepăsarea lui Ionuţ. El sta şi cugeta . . . sau numai sta. Răcanul urla ca din gură de şarpe că vin cotropitorii, că a sosit Vremea de Apoi, dar Ionuţ era prea ocupat să inventeze bancuri sau situaţii amuzante în contextul dat, aşa că-l luă pe Bubico lângă dânsul, îi azvârli o bucată de brânză, apoi se milostivi şi cu puţină apă, la fel ca Moromete, că de . . .
Trebuia să arate Ionuţ că e om bun si cumsecade. Văzându-l cu stomacul plin, Ionuţ începu apoi interogatoriul, dar fără niciun rezultat, ba mai mult, s-a enervat la culme când a auzit din gura soldatului că dădea vina pe oameni pentru ce văzuse el, că păsări metalice aruncau oameni ce aveau în spate penele bestiei, că din apă ieşeau cei mai mari peşti care umblau pe uscat, iar în acel moment , Ionuţ îl opreşte şi...
Îi întinde o sticlă cu apă, ca amărâtul de soldat să îi revină cât de cât după toate cele întâmplate. Pe urmă îl învită înăuntrul casei și îi dete un colț mare de pâine și un blid plin de zamă, că săracul soldat era rupt de foame. După ce mâncase bine și se săturase, soldatul o lua iară la drum, pentru că trebuie să ajungă la cazarmă, să își anunțe sefi de cele întâmplate. Dar soldatul mai avea multe de îndurat până ce...
ducea misiunea de iscoada la capat. Lumea fierbea, pe picior de razboi iar informatiile culese cu truda erau cruciale. Aflase ADEVARUL: cotropitorii nu erau altii decat satenii care, urmand hotararea luata de Sfatului Batranilor, s-au impartit in 2 cete mari. Unii incarcau carute cu fan sa duca de mancare pasarii de fier, altii cu furci si topoare scotoceau peste tot sa-i gaseasca cuibul, sa-i distruga ouale sa nu mai faca pui, altfel....
.... m-am trezit, dandu-mi seama ca nu a fost altceva decat un vis, frumos sau urat insa cu siguranta unul care m-a dus in trecut, retraind putin atmosfera din vremurile de razboi. Si asta m-a pus pe ganduri ... ma gandesc acum cat de putin apreciem noi ceea ce avem, oamenii de langa noi, familie si prieteni, un oras care ne ofera atatea frumuseti naturale sau satele din imprejurimi care ne furnizeaza atatea roade ale pamantului.
Oare cand ne vom trezi??? Cand vom face asta, cu siguranta vom fi mai fericiti.
Cu drag,
Plutistii
