Căutăm încet în coşul oraşului. Dăm la o parte Satul Cruciaţilor, cu blazonul său maltez. Atingem câmpurile Cristişului, cu mirosul său de muşeţel, cântecul de broaşte, meandrele leneşe ale Arieşului. Netezim cutele Hărcanei, fiorii roşii a unei nopţi înnegurate de cărbunele istoriei. Dezmorţim viile de la Sfântul Ion, sub soarele blând al dimineţii. Rostogolim câte un bulgăre de sare mirosind a câmpuri uscate, a băi de nămol, a vacanţă. Întoarcem pietrele cuminţi ale Turzii Noi, aşezate printre milenii. În adânc, simţim tainiţele subpământene ale Turzii Vechi, sunetul aurului şi al secretelor adormite ...
O străfulgerare - intrăm în undele Arieşului, frământăm o mână de nisip ... Oh, grăunţele acele infime - aprind soarele în palmele noastre. Poartă curcubeu spre cerul din care vin strămoşii noştri cu sitele, cernând aurul ...
Suntem cumva ... ca într-o picătură, capsulă, alveolă care vibrează împrejurul nostru .. Ah! În pelicula ei, spre exterior moleculele de aer fierb, poartă undele gândurilor tuturor celor de aici, pe frecvenţe împărţite, aliniate pe cărări sălbatice, spre cerul înalt. Suntem legaţi împreună cu pânze de păianjen invizibile. Momentul azi, ca o buclă în destin, deschide o poartă spre tot ceea ce este - spre realitatea continuă.
În cerul înstelat, brâul laptelui strânge stelele sale, le ţine împreună. Arieşul e o familie. Undeva, mai larg, o altă conştiinţă mai cuprinzătoare se deschide. Aici şi acum, sufletul Arieşului şi toţi cei care îi purtăm frecvenţa în codurile celulelor noastre, trăieşte prin noi şi împreună cu noi.
3 comentarii:
Frumos.Mi-a plăcut tare mult.
Multumesc. Am incercat sa indic - dar sunt sarace cuvintele - am incercat sa ating drumul care atata ca nu suntem singuri, suntem legati cu fire invizibile, si ca orice bucatica de spatiu are energiile si rezonantele ei, dupa cum si orice "familie" de oameni ... Familie pana la urma inseamna familiaritate, legatura ...
Sunt spatii asumate, spatii traite, trairi continue, cand regasim vibratia, ne scutura un fior pe intreaga sira a spinarii, regasim, strafulgeram, metabolizam trairea deschisa in noua poarta ...
Sunt atatea lucruri inca nespuse, nepalpabile, nemanifestate!
Cand se aduna ceva, dincolo de cuvinte, energia creatiei de acolo de unde a venit, e ceva acolo in spatele lucrurilor care uneste, dincolo de fiorul pe care il traim fiecare in spatiul unde ne poarta acum pasii ... E ceva care atinge tangent, dincolo de cuvinte, care descopera, acolo, in constientul profund si chiar in cel colectiv, dincolo de noi si de "proiectiile" zilnice.
După o săptămână trecute fix, am ajuns şi eu pe urmele voastre ajunse-n Mureş şi purtate lin spre o Câmpie Română în care stăm liniştiţi la taifas unii şi alţii.
De o zi bună să aveţi parte şi de răcoarea umbrei sălcilor de pe malul apei.
Trimiteți un comentariu