Pentru că noi, plutiştii:

- facem haz (de necaz!)
- suntem politicoşi (fără a face politică!)
- stăm serioşi (doar atât cât trebuie!)
- gândim diferit (dar acest lucru ne uneşte!)
- nu avem model (dar sperăm să ajungem noi unul!)
- nu suntem maeştri ai unui gen literar (dar putem inventa genuri noi!)
- am ales să fim plutişti (plutim peste limitele noastre!)
- suntem o echipă (colegi, nu ierarhii!)
- suntem acasă (ne asumăm, trăim şi promovăm acest spaţiu!)
Se afișează postările cu eticheta Valea Lungă Mică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valea Lungă Mică. Afișați toate postările

19 ianuarie 2018

Hotarele Turzii - Valea Lungă Mică

- hotarele Turzii - hotarul Valea Lungă Mică
[guest post / postare preluată de pe Florentis]

Valea Lungă Mică este un hotar situat în extravilanul municipiului Turda, aşezat în valea pârâului Valea Lungă Mică*, tributar al Văii Sărate (*a nu se confunda cu Valea Lungă Mică, tributar pe stânga al Văii Florilor, în apropierea Haltei Ploscoş).
În hotarul Valea Lungă Mică se poate ajunge dinspre municipiul Turda, din cartierul Băile Sărate, din zona Uscătorului de Porumb (Strada Frăgărişte), continuând pe un drum asfaltat (DJ 161B, în direcţia noii intrări a Salinei Turda), coborâm panta până aproape la bază, înainte de a ajunge în Depresiunea Durgău (Aleea Durgăului), apoi la dreapta, pe un drum local, nepavat, care urmăreşte cursul Văii Durgăului spre aval, apoi al Văii Sărate spre amonte, încă 2,7 km, după care traversăm cursul Văii Sărate, şi ne îndreptăm spre nord, pe un drum local nepavat, care urcă pe cursul pârâului Valea Lungă Mică, încă 1,1 km, în total 3,8 km de la marginea municipiului Turda.
O rută alternativă spre hotarul Valea Lungă Mică porneşte din zona Durgău, de la noua intrare în Salina Turda, urmând un drum pavat cu piatră (DJ 161B, în direcţia Ploscoş) 2,6 km, până în zona hotarului Ciurgău, apoi la dreapta, pe un drum local, nepavat, care coboară de-a lungul unui afluent al pârâului Valea Lungă, apoi pe Valea Lungă până întâlneşte cursul Văii Sărate 2,1 km, iar de aici ajungem pe traseul comun descris anterior, cei 1,1 km care urcă pe cursul pârâului Valea Lungă Mică (în total 5,8 km). O altă rută alternativă, care porneşte tot din zona Durgău, continuând pe acelaşi drum pavat cu piatră, DJ 161B, în direcţia Ploscoş, 4,4 km, până în Vârful Dealul Rotund (460 m alt.), iar apoi la dreapta pe un drum local care coboară de-a lungul pârâului Valea Lungă 2 km până la intersecţia din Valea Sărată cu drumul comun care urcă de-a lungul cursulului pârâului Valea Lungă Mică, înca 1,1 km (în total 7,5 km).
Hotarul Valea Lungă Mică este conectat, prin intermediul unor drumuri locale, nepavate, cu alte alte hotare din vecinătate: Ciocăneşti, Valea Caldă Mică, Valea Sărată, Ciurgău.
Localizarea GPS a hotarului Valea Lungă Mică este: 46.612740 ° latitudine nordică, 23.797180 ° longitudine estică (46°36'45.9"N, 23°47'49.9"E).
Fig. 1 - Schiţa generală a hotarului Valea Lungă Mică din extravilanul municipiului Turda

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More