Începuturile vieţii religioase pe Muntele Petridului, lângă Cheile Turzii, se pierd în negura vremurilor. Vechile civilizaţii din interiorul munţilor Carpaţi, apoi dacii şi mai târziu românii ardeleni şi-au clădit locuri de rugăciune pe înălţimi semeţe, în locurile cu păduri întinse, sihastre, care să le ofere ocrotire şi pace interioară. În perioada medievală, când Transilvania se afla sub administraţie maghiară, existau multe aşezări cu amprente rămase în toponimie care atestau predispoziţia stabilirii comunităţilor româneşti în arealele cu altitudini mai ridicate şi împădurite, în timp ce maghiarii ocupau zonele mai joase şi mai fertile – astfel a fost şi cazul arealului Petreşti: aşezarea de jos a fost maghiară (Also Peterd/ Magyar Peterd), iar cea de sus românească (Felsö Peterd).
Locul Piatra Corbului (bara de calcare din sud-estul Cheilor Turzii) a fost utilizat de daci ca şi loc de procesiuni religioase închinate zeilor. Mai târziu, coloniştii romani, au folosit şi ei arealul Cheilor Turzii ca şi loc de procesiune religioasă.
