Îndemn

Un pas spre seară în aerul de vară încremenit ... O briză proaspătă pornită deodată. Natura, cea care ne învaţă despre natura noastră ...

Suntem asemenea zilelor noastre. Într-o mentalitate stagnantă, copleşitoare, sufocantă ... Nedorită! Dar, nu căutăm adierea de prospeţime să o trimitem din noi, din voinţa noastră, din ceea ce suntem dincolo de „hainele” pe care le îmbrăcăm.

Poate uşurinţa de a ne retrage în problemele noastre ... Poate frica de a ne scoate sufletul la iveală, de a fi expuşi ... Poate zgomotul de fond al minţii – neputînd regăsi liniştea aceea ca şi cînd ai fi pe marginea unei prăpăstii şi priveşti în jos: pacea profundă, uimirea mută, spaţiul deschizându-se ...

Tweet

Read More

Iarna à la Turda

Iarna la Turda este altfel. Nu este ca oricare altă iarnă.

Iarna la Turda este uneori mai domoală ca oriunde altundeva în interiorul arcului carpatic, datorită efectului de adăpost în calea maselor de aer interpuse de Munţii Apuseni, acea mişcare de tip föehn. La efectul de föehn al mişcării maselor de aer se adaugă existenţa unei cuvete lărgite, de-a lungul Arieşului, la ieşirea râului din sectorul montan; masele de aer pornite uniform, în fronturi, întâlnesc dintr-odată o lărgime care le descumpăneşte, le risipeşte avântul şi le împarte pe margini, deasupra colinelor mai înalte care mai păstrează puţin din familiaritatea mişcării precedente ale maselor de aer. Astfel, la Turda şi în împrejurimi, cerul se deschide, iar soarele zâmbeşte, deşi în împrejurimi norii îşi fac de cap.

Tweet

Read More

Imnul Arieşului

Răsfoind scrierile care conţin informaţii despre comunitatea urbană a Arieşului, în virtutea unui mai vechi impuls al nostru de a avea un imn închinat râului aurului, dar şi al acestei comunităţi, ca identitate cristalizată, am întâlnit nişte versuri care aminteau în parte de un cântec prelung de tulnic, în parte cucerit de veselia spiritului localnicilor, în parte solemn ca un cântec de luptă, o luptă de asumare a valorilor locale şi purtare cu mândrie a lor de oamenii locului.

Creaţia în versuri închinată Arieşului o întâlnim în cuvântul autorului aparţinând lucrării „Turda – istorie şi contemporaneitate”, semnată prof. dr. Eugen Gergely, apărută sub editura Casa Cărţii de Ştiinţă, la Cluj-Napoca, anul 2005.

Tweet

Read More

Arieş

Dintotdeauna nobleţea pământului a fost aurul. Strălucirea sa a stârnit imaginaţia multor oameni, a ridicat sau a pierdut popoare.

Produs al capriciului unor fenomene magmatice vechi, începând din pre-baikalian (de acum circa 800 milioane ani), aurul a rămas podoaba cea mai râvnită a Daciei.

Un singur râu între toate – Aureus (“cel aurit”) rostogolea printre nisipurile sale grăuncioare strălucitoare din adâncuri. Arieşul, aşa cum îl ştim astăzi, a văzut atâtea generaţii de căutători de aur încât nici el nu mai reuşeşte să le povestească.

Tweet

Read More

Esenţele noastre

În orice spaţiu există o conjunctură lăuntrică, o oglindire a locurilor în om şi invers, o elevare a locurilor produsă de oameni entuziaşti, cu iniţiativă, o evoluţie nuanţată în comparaţie cu comunităţile învecinate, în parte şi prin prisma istoriei.

Doar într-un fel, la prima vedere, există o infuzie de mentalităţi exterioare, datorate în parte comunităţilor învecinate, în parte realităţilor timpului, coordonate cumva la un nivel superior de naţiunea sau de supra-sistemele naţionale în care se integrează.

În toată istoria evoluţiei unei comunităţi se conturează nişte tradiţii la nivelul subconştientului (verbale, faptice şi de caracter). Uneori, în cazul fericit, tradiţiile sunt conştientizate, asumate apoi, producându-se acele mărci, embleme ale locului, pe care membrii comunităţii şi le asumă cu mândrie. Emblemele asumate reuşesc să canalizeze energiile comunităţii cu un entuziasm sporit, ataşând un comportament de identificare, de regăsire. Mai modern spus, un fel de acţiune de branding, de intuire a esenţelor şi de corelare comportamentală în funcţie de esenţele descoperite şi asumate.

Tweet

Read More

Arieşul - spaţiu trăit (în timp continuu)

Căutăm încet în coşul oraşului. Dăm la o parte Satul Cruciaţilor, cu blazonul său maltez. Atingem câmpurile Cristişului, cu mirosul său de muşeţel, cântecul de broaşte, meandrele leneşe ale Arieşului. Netezim cutele Hărcanei, fiorii roşii a unei nopţi înnegurate de cărbunele istoriei. Dezmorţim viile de la Sfântul Ion, sub soarele blând al dimineţii. Rostogolim câte un bulgăre de sare mirosind a câmpuri uscate, a băi de nămol, a vacanţă. Întoarcem pietrele cuminţi ale Turzii Noi, aşezate printre milenii. În adânc, simţim tainiţele subpământene ale Turzii Vechi, sunetul aurului şi al secretelor adormite ...

Tweet

Read More