Cu pluta pe Arieş

Turda - Str. Dr. Ioan Ratiu, nr.111 - Colegiul National "Mihai Viteazul" - (imagini)

2012-01-11T19:09:00.012+02:00

Vezi site-ul Colegiului National Mihai Viteazul
Vezi mai multe imagini ale Colegiului Mihai Viteazul publicate pe Picasa

Arieş ce treci prin Turda / Aries river going through Turda

2011-11-06T12:01:00.000+02:00

Arieș ce treci prin TurdaSă-mi aduci în vale mândra,
Arieș să-mi aduci mândra
Sâmbătă la târg la Turda.
Arieș de n-o aduci,
Prin Turda să nu mai urci,
Să te scurgi tăt prin pământ,
Să te usci când bate vânt.
Să-ți rămâie matca goală,
Să să facă drum de țară.
Lăstarul să-mi țină umbra,
Când vine mândra la Turda.

Gâtul Poienii

2011-10-20T23:50:00.007+03:00

Gâtul Poienii este fără îndoială cea mai spectaculoasă formă de relief de pe cursul inferior al râului Arieş.

Toponimul „Gâtul Poienii” provine din alăturarea termenilor „gât” (în sensul de gâtuire, îngustare) şi Poiana (cartier al Turzii, fostă aşezare rurală de la periferia oraşului Turda), indicând un loc înţeles ca „îngustarea de la Poiana”.

Pe malul stâng al Arieşului, pe teritoriul municipiului Turda, în aval de cartierul Poştarât, spre cătunul Sfântul Ioan, vis-a-vis de Stadionul Municipal, se iveşte Gâtul Poienii. Turdenii cunosc acest loc şi sub numele „La Cascadă”.

Apele Arieşului, scăpate din strânsoarea Munţilor Apuseni, după ce străpung ultima bară de calcare jurasice masive ale Culmii Petreşti, se abat tot mai accentuat spre stânga.

Deşi Depresiunea Arieşului Inferior (Turda-Câmpia Turzii) are o lărgime considerabilă, râul se încăpăţânează să erodeze versantul stâng, prin subsăpare, cea mai evidentă subminare a versantului fiind formaţiunea geomorfologică de la Gâtul Poienii. Ce forţă ciudată sau ce cumul de condiţii face ca versantul stâng care însoţeşte „râul aurului” să se prăbuşească abrupt peste undele râului, în vuietul apelor care clocotesc?!

O însemnată parte a cursurilor hidrografice din ambele emisfere suportă o deviere în direcţia polilor corespunzători emisferei în care se află, forţă de inerţie care poate fi gândită ca şi reacţie la mişcarea de rotaţie a Pământului. Aceasta forţă poate fi gândită ca şi o reinterpretare a forţei geostrofice (Coriolis), ca sub impactul unei forţe centrifuge, generate de consecinţele mişcării de rotaţie a Pământului. Este posibil ca în acelaşi timp axa de astăzi a Arieşului să fi fost o arie locală de subsidenţă a golfului badenian, şi apoi a celui sarmaţian, respectiv pliocen, înscrisă pe o linie de falie care ar continua spre est falia de pe cursul mijlociu al Arieşului (din sectorul montan), într-o serie de blocuri tectonice segmentate puternic. Din această cauză apele Arieşului nu meandrează cuminţi undeva spre mijlocul axei depresionare, ci se luptă cu malul stâng, până la crearea unui abrupt impunător – Coasta Arieşului, care în punctul Gâtul Poienii seamănă mai mult a peisaj montan, de o sălbăticie greu de imaginat în „domoala” Câmpie a Transilvaniei.

Traversarea unui fascicul de anticlinale secundare badeniene lasă urme în cursul Arieşului, prin impunerea unor mici praguri, majoritatea submerse la ape mari. În aval de linia faliei crustale majore G 10 care marchează limita vestică a Depresiunii Transilvaniei, pragul Arieşului de la Gâtul Poienii este cea mai mare cădere a apelor Arieşului.

Prezenţa pragului de la Gâtul Poienii se datorează unui cumul de factori: prezenţa unui orizont de gresii dure, puternic cimentate, care opun rezistenţă la eroziune, interpuse transversal faţă de cursul Arieşului, alături de prezenţa în imediata vecinătate a unei arii de subsidenţă accentuată, instalată de-a lungul sinclinalului sarmaţian principal care marchează axa Culoarului Turda-Apahida, care se comportă ca o structură de tip graben (bloc tectonic scufundat). Această alăturare generază un potenţial morfologic însemnat, care se impune în relief sub forma unui prag, peste care apele Arieşului se prăbuşesc zgomotoase.

Mai spre aval, la Viişoara, următorul anticlinal badenian major, tot de natură diapirică, va genera blocarea înaintării fireşti a cursului Arieşului spre est-nord-est, forţându-l să se îndrepte spre sud, pentru prima oară din tot parcursul său de la formare (Mihoeşti) şi până la deversarea în apele Mureşului (Gura Arieşului).

Pe malul opus, cel drept, cele şase nivele de terase sunt dispuse sub forma unui evantai cu o extindere largă, până sub Podişul Măhăceni (formaţiune piemontană marginală a Munţilor Apuseni), accentuând ideea devierii cursului Arieşului sub impactul unei forţe de deviaţie, a unei forţe aparente, de inerţie, posibil a forţei Coriolis privită într-o nouă perpectivă.

„Jocul” cutelor diapire, al succesiunii de anticlinare badeniene cu sinclinale sarmaţiene, este generat de comportamentul rocilor plastice (salifere) dispuse peste tuful dacitic de Dej, linia care marca odinioară tărmul mării badeniene, comportament tectonic care corespunde fazei de înălţare a Subcarpaţilor de la sfârşitul Pliocenului (acum 2-3 milioane ani).

Masele sedimentare din această parte a Bazinului Transilvan s-au deplasat pe fundamentul plastic format din complexul argilo-salifer din Badenian, sub forma unor mişcări neotectonice pozitive de compensare a maselor (efect al presiunii uriaşe exercitate de grosimea stratelor sedimentare care depăşesc 4000 m în centrul Bazinului Transilvan, la est de Pârâul de Câmpie).

Migrând lateral (unde grosimea sedimentarului din acoperiş e mai scăzută şi implicit şi presiunea litostatică mai redusă) sarea a ridicat depozitele sedimentare care o acopereau (sarmaţiene şi chiar cuaternare), boltind la Turda podul terasei superioare a Arieşului, acumulându-se în formaţiuni de tip stock, care aflorează în Complexul Durgău – Valea Sărată.

Pentru a vă convinge de „dărnicia” peisajului, vă las în compania unor instantanee surprinse chiar de pe malul stâng al Arieşului, la Gâtul Poienii, un loc accesibil rareori, doar în urma unui debit extrem de scăzut al Arieşului, pe sfârşitul verilor când se instalează o lipsă îndelungată de precipitaţii, asociată cu o evaporaţie intensă, sub efectul temperaturilor ridicate.

*Imagini reuşite suprinse pe Arieş, inclusiv la Gâtul Poienii, ansamblate într-un montaj realizat de doamna Ana Maria Catalina, care m-a însoţit în "expediţie" (mulţumesc pentru însoţire, idei, si montaje!) , le găsiţi aici.

Cu pluta pe … Carolina!

2011-10-07T02:34:00.013+03:00

O echipă a plutiştilor s-a deplasat în decursul zilei de 5 octombrie 2011 pe locurile fostului lac Carolina, din împrejurimile Turzii, zona lacurilor Durgău. Există şi o dovadă a urmelor lor, surprinsă în fotografie.

Urmele plutiştilor pe Lacul Carolina (foto: Ana Maria Catalina)

De ce lacul Carolina şi nu orice alt lac din Durgău?

Carolina este lacul nr. 1, lacul cel mai greu accesibil, cel mai puţin cunoscut dintre lacurile actuale ale Durgăului.

Diapirul de la Turda, vechi de peste 13,5 milioane de ani, conţine depozite de sare gemă de înaltă puritate, intercalate cu săruri delicvescente, argile şi argile carbonatice. Prezenţa depozitelor de roci saline (sare gemă, gipsuri, săruri delicvescente) au condus la instalarea unui relief clastocarstic deosebit de pitoresc îndeosebi în arealul Lacului Carolina, la care se adaugă procesele de eroziune-denunaţie şi alunecările de teren ale argilelor de pe versantul nord-vestic (mare parte a lor provenind din depozite de steril rezultate în urma exploatării sării. Impulsul major al declanşării proceselor morfologice a fost dat de intervenţia antropică îndelungată, în urma căreia a rezultat relocări de mase, discontinuităţi subterane, niveluri artificiale de bază.

Arealul Lacurilor Carolina şi Durgău este considerat drept obârşia Văii Sărate, delimitat fiind la sud de Dealul Alasmal, prezentând o cuvetă aproape unită, cu un aspect de dolină largă. Datorită drenajelor realizate odată cu amenajarea arealului Durgău, dar şi în urma infiltraţiilor puternice şi a unor cantităţi insuficiente de apă din aport meteoric, orizontul freatic a suferit o regresie spre aval, iar în urma perioadelor secetoase Lacul Carolina este o suprafaţă parţial mlăştinoasă, parţial acoperită cu o crustă de săruri, fiind depedent de cantitatea de apă meteorică.

Lacul Carolina s-a format pe locul unei mine mai noi, aflată la extremitatea sud-vestică a complexului salin - Ocna Mare (Ocna de Sus), cu o adâncime de circa 178 m, părăsită în anul 1765, în urma infiltraţiilor de apă de la suprafaţă şi a surpării iminente a pereţilor, datorate exploatării improprii, exploatare care a fost extinsă până la marginea masivului de sare, fără lucrări de explorare prealabilă.

Pentru că s-a format prin prăbuşirea tavanului vechii exploatări de sare, Lacul Carolina se încadrează în categoria lacurilor antroposaline, ca şi celelalte lacuri ale complexului Valea Sărată - Durgău, modelarea clasto-carstică fiind doar asociată noilor morfologii rezultate în urma intervenţiei umane.

Intensa mineralizare a acestui lac e rezultatul contactului nemijlocit al apei meteorice cantonată în cuvetă cu masa de sare, în urma levigării clorurii de sodiu.

Etimologia lacului este legată de numele împărătesei austriece Karoline Auguste von Bayern (1792-1873), soţia împăratului Franz I, care au vizitat Turda în anul 1817.

Lacul Carolina are o forma ovală, cu maluri instabile, supuse unor alunecări de amploare, cele mai noi dintre acestea conducând la colmatarea aproape totală a incintei cuvetei lacustre. Dacă în 1937 suprafaţa lacului era de peste 700 m² şi o adâncime de 32 m, dupa anul 2000 suprafaţa lacului se restrange la mai puţin de 200 m²şi o adâncime de maxim 2 m. Spre partea de est, comunica cu Lacul Durgău printr-un canal, peste care se ridică un prag înalt de circa 5 m. În prezent, el este aproape în întregime colmatat.

Vă lăsăm să descoperiţi şi celelalte lacuri ale complexului Valea Sărată - Durgău, vizualizând imaginile realizate recent, în data de 05.10.2011, dând click pe trimiterea de mai jos:

Complexul Valea Sărată - Durgău, fotografii realizate de Florin Coman
Alte imagini realizate in aceste locuri in perioada 2005-2008 le găsiţi aici.

Au existat multe supoziţii privind denumirile lacurilor din Complexul Valea Sărată - Durgău, în special în privinţa ultimelor patru dintre lacuri, denumirile uzuale cele mai probabile ale celor şase lacuri sunt următoarele:

1. Lacul Carolina

2. Lacul Durgău

3. Lacul Dulce (Şerpilor, Cătălina)

4. Lacul Ocnei (Doctorilor, Sf. Ana)

5. Lacul Rotund (Bătrânilor)

6. Lacul Sulfuros (Kenkeves)

Castrul roman Potaissa

2011-09-08T01:05:00.000+03:00

Cel mai important monument istorico - arheologic al Potaissei este castrul legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul Dealul Cetatii. Ruinele sale au ramas in picioare pana tarziu in evul mediu, constituind nu numai o "cariera" de piatra fasonata, folosita din plin pentru nevoile edilitare ale Turzii pana in secolul al XIX-lea, ci si o sursa de antichitati de tot felul (piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripti pe piatra, monede, obiecte marunte) descoperite fortuit si intrate, cele mai multe, in diferite colectii si muzee. In anul 1574 calatorul francez Pierre Lescalopier descria o poarta a castrului, poate aceeasi poarta de pe latura de nord descrisa la 1599-1603 de umanistul transilvanean St. Zamosius (Szamoskozy). Poarta era arcuita, construita din mari blocuri de piatra fasonate. Prabusirea portii la 1657, mentionata de istoricul W.Bethlen, a fost probabil doar partiala, poarta fiind amintita si in anul 1677 de catre Fr. Fasching.

Castrul de la Potaissa este cel mai mare castru de legiune cu functionare indelungata in Dacia. Cu laturile lungi (de nord si sud) de 573 m si cele scurte (de est si vest) de 408 m, uriasul dreptunghi pe care-l descrie castrul ocupa o suprafata de 23,37 ha. Prin orientare si pozitie, castrul de la Potaissa respecta principalele prescriptii ale tehnicienilor militari din epoca in care a fost construit. Astfel poarta decumana este orientata spre zona mai inalta (spre vest); castrul se afla pe un platou, ferit de inundatii si de torenti, dar sufucient de aproape de un curs de apa. Platoul are pozitie dominanta asupra orasului antic si asupra teritoriilor din preajma (altitudine absoluta 375 m), fiind inaltat cu aproximativ 40 m, ceea ce permitea o buna vizibilitate din castru pana la distante apreciabile. Astfel, drumul spre Napoca putea fi urmarit din castru pana in dreptul actualului sat Aiton.

Castrul era aprovizionat cu apa printr-o conducta din tuburi de teracota, care intra prin poarta decumana; functionau si multe fantani, din care una a fost descoperita intr-o incapere din principia. Un canal deversor al apelor reziduale se observa in apropierea coltului nord estic al castrului, conservat si protejat de o constructie speciala.O parte din vestigiile cercetate arheologic in castru au fost consolidate si conservate,devenind puncte vizitabile; poarta de pe latura de vest (porta decumana), un bastion de curtina pe aceeasi latura, bastionul din coltul nord vestic, unele parti din cladirea comandamentului (principia), canalul deversor de langa coltul nord-estic.

Mai multe informații:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Potaissa

Curcubeu pe râul Arieș

2011-07-04T10:53:00.000+03:00

Imagine cu curcubeu făcută din Parcul Mare Central - 2011.06.29

autor: Ana Maria Catalina

Spectacol de operă în Piața Republicii din Turda

2011-06-14T20:16:00.001+03:00

În data de 13.06.2011 în Piața Republicii s-a transmis în direct din Spania un concert de operă.
Mai multe detalii nu o să primiți pentru că asi dori să știu părerea voastră după ce veți vedea filmulețul de mai jos.

autor: Ana Maria Catalina

Salina din Turda

2011-06-13T22:14:00.001+03:00

Imagini realizate în Salină după modernizarea ei sub formă de prezentare PowerPoint.

Prezentare creată de doamna Ana Maria Catalina.

Ne putem înțelege și noi?

2011-06-13T00:46:00.001+03:00

Și acuma o postare mai amuzantă, că acest blog a devenit prea serios. :)

autor: Ana Maria Catalina

Muzica Klezmer la Turda

2011-06-09T14:46:00.002+03:00

În data de 04.06.2011 la Turda a avut loc un concert de muzică Klezmer.

Evenimentul deosebit care a avut loc s-a desfășurat în cadrul proiectului “Diversitate Culturală prin Dialog cu ocazia Rațiu Friends & Family Weekend “.
Am avut norocul să fiu invitată ca spectator. Cum nu eram foarte în temă cu acest gen de muzică m-am bucurat de invitație luand parte la spectacol.

Concertul a avut loc în Sinagoga de pe str. M.Eminescu nr.24.
Organizatorii de la CRD au vorbit publicului despre valoarea clădirii în care ne aflam. Sinagoga de cult mozaic ortodox a fost construită între anii 1921 și 1926. În anul 1930 comunitatea mozaică din județul Turda număra 2224 de membrii și reprezenta 1,2 % din populație. Din păcate în perioada comunistă populația evreiască a ajuns la 709 de persoane. Conform recensământului din 2002 în Turda mai trăiesc 24 de evrei.

Ultima slujbă s-a ținut în anul 1986. De atunci clădirea de 500 mp este goală și nefolosită. Prin bunăvoința Comunității evreiești din România cu sediul în București, Centrul Rațiu pentru Democrație a primit acest spațiu în folosire.
În acest fel membrii trupei invitate au putut beneficia de spațiu pentru a ne prezenta o muzică deosebită. Denumirea de Klezmer a fost dată muzicienilor evrei din Europa de Est care cântau la evenimente importante, membrilor comunităților alături de care trăiau: români maghiari, ucraineni, polonezi și romi. De aceea muzica lor include pe lângă elemente pur ebraice și elemente din muzica altor popoare.

Membrii trupei:
Jake Shulman-Ment, vioara (USA)
Adrian Reeceanu, clarinet si kaval (Moldova)
Benjy Fox-Rosen, contrabaas si voce (USA)
Petrica Baranciuc, acordeon (Moldova)
Eleonore Weill, fluier (Franta)

Cu această ocazie pentru cei ce doresc să vadă imagini sau să asculte un mic exemplu din ceea ce a însemnat acest spectacol le sugerez să acceseze link-urile :

https://picasaweb.google.com/ani.catalina1945/StrMEminescuSinagoga#

http://www.youtube.com/watch?v=ugLWpVjBtns

autor: Ana Maria Catalina

Probleme tehnice

2011-05-13T21:24:00.000+03:00

De câteva zile tot felul de probleme tehnice cu platforma Blogger deţinută de Google, unde sunt găzduite blogurile cu domeniul blogspot.com.

Au apărut diverse erori, printre care: pagină inexistentă, platforma Blogger este în maintenanţă, şi chiar un mesaj privind imposibilitatea accesării blogului decât de către cititori invitaţi, dar şi dispariţia unor articole, sau trecerea lor ca şi postări nefinalizate.

Acest impediment nu s-a întamplat doar în legătură cu blogul comun Cu pluta pe Arieş, ci chiar şi în cazul altor bloguri personale de pe platforma Blogger, şi nu numai.

În legătură cu erorile apărute, a fost lansat zvonul privind faptul că blogul Cu pluta pe Arieş a devenit închis publicului larg. Din păcate, unele zvonuri nu s-au oprit doar la a constata, ci a şi emite diverse judecăţi, asocieri tendenţioase şi chiar atacuri la persoană (cu ţintă asupra unuia dintre colegii noştri). Nu dorim să comentăm în nici un fel reacţiile respective. Spicuind prin blogosfera locală, au apărut următoarele articole, fiecare scrise în maniera proprie:

http://turdainfo.ro/ionel/?p=1724

http://zamfirpop.com/blog/2011/05/06/lucruri-cu-adevarat-slabe/

http://www.turdanews.net/bloggelu/2011/05/06/ce-inseamna-democratie-sa-faci-cum-vreau-eu-sau-sa-faci-cum-vrei-tu/

printre altele, şi această "captură de ecran" ce dorea să dovedească morţiş că echipa plutiştilor a ales să nu îşi mai facă public blogul comun (atenţie, "captura de ecran"e insoţită de un comentariu care doreşte să asocieze o stare negativă ataşată acestei alegeri):

sursa: zamfirpop.com

Nu suntem un grup restrâns şi nici nu am avut iintenţia unei acţiuni în acest sens, de a ne restrânge cititorii, colaboratorii sau accesul la blogmeeturile organizate. De fiecare dată când sau ținut blogmeet-urile, au fost invitaţi (chiar dacă invitația nu a fost trimisă la fiecare în parte) toţi bloggeri din zona C.U.A. să se alăture acestor întâlniri şi să ia legătura cu noi dacă doresc să colaboreze cu articole pe blogul comun. Cu această ocazie, dacă mai este nevoie încă odată, reînnoim invitaţia, şi probabil, odată cu dezvoltarea noastră, vom emite şi invitaţii personale pentru cei mai emotivi.

Ne puteţi contacta oricând, ori prin formularul de contact din pagina de blog, ori contactând unul dintre plutişti, personal. Aşteptăm feed-back-ul dumneavoastră.

Dacă aţi urmărit postările din blog, inclusiv cele mai vechi, aveţi dovada acestei deschideri, şi veţi putea judeca dincolo de comentariile scrise de o persoană sau alta pe blogurile proprii sau pe diverse alte bloguri.

Ţinem să dezminţim pe această cale şi faptul că eliminăm comentariile de la postările de blog. Un singur comentariu a fost eliminat, pe considerentul că instiga la ură rasială şi discriminare, în plus conţinea şi injurii explicite. Au mai fost eliminate unele postări, în întregime (în foarte puţine cazuri), şi ca urmare a acestui fapt au dispărut şi posibilele comentarii ataşate respectivelor postări.

Vă mulţumim pentru interesul manifestat şi ne bucurăm că ne citiţi în continuare.

Navigare plăcută şi multă sănătate!

Biserici din Turda

2011-05-08T15:52:00.002+03:00

Câteva filmuleţe cu bisericile din Turda - filmuleţe create de doamna Ana Maria Catalina
Filmuleţele spun totul, dincolo de orice fel de cuvinte. Vizionare plăcută!

Biserici din Turda partea I (reeditată)

Biserici din Turda partea a II-a

Biserici din Turda partea a III-a

Rezervaţia naturală CheileTurzii - deschisă vizitatorilor

2011-05-02T10:48:00.002+03:00

Rezervaţia Naturală „Cheile Turzii” se află în administrarea Consiliului Judeţean Cluj.

Prețul de intrare este 1 leu pentru copii sub 14 ani şi 3 lei pentru adulții - face toţi banii!

Până spre sfarşitul lunii octombrie a anului, vizitatorii beneficiază de ghid turistic din partea custodelui sau a Serviciului Public Salvamont - Salvaspeo Cluj (trebuie depusă o cerere cu minim o zi înainte)

Consilul Judeţean Cluj desfăşoară o activitate de supraveghere turistică în interiorul rezervaţiei - echipa este formată din doi oameni, iar în timpul weekend-urior şi sărbătorilor de unul sau doi oameni.

Merită să faceţi o vizită la Rezervaţia naturală Cheile Turzii, aflată în apropierea Municipiului Turda.

Papa Ioan Paul al-II-lea va fi beatificat

2011-05-01T13:41:00.003+03:00

Știu că acest articol nu are nici o legătură cu specificul blogului, dar eu consider că este o ştire destul de importantă, cu impact mondial, şi aşadar implicând într-un anumit fel şi această comunitate.

Astăzi, cel mai apreciat dintre ultimii suverani pontifi ai catolicismului va fi beatificat. Papa Ioan Paul al-II-lea a fost nu doar un lider spiritual ci şi un lider politic cu o abilitate incredibilă de a apropia oameni importanți care se aflau în conflict.
Karol Wojtyla, pe numele lui adevarat, a fost un mare iubitor al sportului.

Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, * 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – † 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei – și suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978.

A fost botezat Karol Józef Wojtyła. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Mama sa a fost o catolică credincioasă și a ținut ca fiul ei să se nască aproape de o biserică pentru ca primele sunete auzite de fiul ei să fie „cântări aduse Domnului”. Pe când Karol încă era foarte mic, mama lui obișnuia să le spună cunoscuților „Veți vedea că fiul meu Karol va deveni o persoană importantă”.

La 13 mai 1981 a avut loc în Piața Sf. Petru din Roma un atentat asupra papei, atentat comis de Mehmet Ali Ağca, un turc fanatic extremist de dreapta.Papa Ioan Paula al-II-lea la vizitat apoi pe atentator si l-a iertat.Acesta din urma s-a rugat din puscarie pentru Sfantul Parinte in data de 2 aprilie cand Papa Ioan Paula al-II-lea avea sa ne paraseasca. Moartea sa a survenit la ora 21:37 ora Italiei (22:37 ora României) la data de 2 aprilie 2005 datorită unei septicemii și unui colaps cardiopulmonar ireversibil, agravat de boala Parkinson de care suferea. Avea aproape 85 de ani. Când se afla în agonie, i-a dictat secretarului său, Stanisław Dziwisz, o scrisoare în care spunea:

„Sunt fericit, fiți și voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacție. Fericit mă încredințez Fecioarei”.

Papa Ioan Paul al-II-lea este una din personalităţile lumii contemporane cu care ne putem mândri.

Paște Fericit!

2011-04-22T11:13:00.000+03:00

Să aveți un Paște cât mai fericit și plin de bucurii.

Să vă bucure Dumnezeu, să vă dea sănătate, să fiți împreună căt mai mult timp, iar bucuriile să vă țină la distanță toate necazurile!

Îndemn

2011-03-29T22:54:00.000+03:00

Un pas spre seară în aerul de vară încremenit ... O briză proaspătă pornită deodată. Natura, cea care ne învaţă despre natura noastră ...

Suntem asemenea zilelor noastre. Într-o mentalitate stagnantă, copleşitoare, sufocantă ... Nedorită! Dar, nu căutăm adierea de prospeţime să o trimitem din noi, din voinţa noastră, din ceea ce suntem dincolo de „hainele” pe care le îmbrăcăm.

Poate uşurinţa de a ne retrage în problemele noastre ... Poate frica de a ne scoate sufletul la iveală, de a fi expuşi ... Poate zgomotul de fond al minţii – neputînd regăsi liniştea aceea ca şi cînd ai fi pe marginea unei prăpăstii şi priveşti în jos: pacea profundă, uimirea mută, spaţiul deschizându-se ...

Şi arşiţa care ne copleşeşte mai departe! Nu o dorim ... Şi, totuşi, undeva ne e frică să o pierdem. Să ieşim din cochilie ... Să dăm un pumn peretelui subţire a ecranului care ne desparte de alternativă! Ne e frică, ne păzim cu îndârjire arşiţa pe care, culmea, nu ne-o dorim. Ne scindăm. Nemulţumiţi de realitatea în care ne-am blocat, dar neaducând germeni noi ... Ne scindăm de lume, de ceilalţi, intrăm în conflict cu realitatea pe care nu o dorim. Refuzăm realitatea care deja există! Nu o dorim, dar o apărăm! Ciudat mod de a ne chinui. Întunericul există doar atât timp cât nu aduci lumină.

Nu ne dorim ... şi totuşi ne apărăm cu îndârjire ne-dorirea aceasta. Ne lepădăm de lume, de ceilalţi, de noi înşine; dar cu aceeaşi mână cu care ne lepădăm ţinem strâns hăţurile situaţiei care există, să nu o pierdem ...

Ah! Câtă ironie a destinului!

În fiecare zi, ne retragem energia din ceea ce am putea face împreună, pentru a face singuri ... Sub fiecare cer gol, în fiecare arşiţă, ne retragem boarea limpede a creaţiei, a unei valori neaşteptate. „Nu putem scrie, nu ştim scrie” devine o alegere. Nu e neputinţă, e doar alegere. Alegem să facem pentru noi, dar uităm că suntem legaţi unii de alţii ... Alegem să nu facem, dar alegerea aceasta ne aduce şi mai multă frustrare şi durere ... Alegem să închidem ochii, nepăsători, dar suntem revoltaţi că lumea închide ochii! Zi de zi. Lună de lună. An de an!

Dormim obosiţi, nu mai facem nimic, pentru a ne trezi a doua zi tot obosiţi. Ne refuzăm momentele care ne-ar încărca cu energie. Nu vrem să pierdem iluzia, dar ne pierdem într-un somn inconştient! Câtă umilinţă!

Câtă vreme, în viaţa voastră aţi făcut ceva ieşit din tipare? Ce v-a oprit să ieşiţi din tipare? Aţi fi pierdut ceva făcând asta?

Zilnic strângem informaţii, le recalibrăm, le reambalăm în alte cutii, apoi le lipim nişte etichete. Le marcăm cu nişte cuvinte. Când aşternem acele coduri, simţim răcoarea, moartea lor, nu ne dau nici o energie decât dacă intâmplător scopul nostru temporar coincide cu o parte a informaţiei. Cuvintele nu sunt realitatea. Ele doar sunt nişte indicatori, ne ajută să găsim direcţia realităţii pe care încearcă să o exprime. Atunci când trimiţi un cod şi nu îl transmiţi într-o stare de trăire, de energie, e ca şi când împrăştii seminţe moarte pe un câmp, seminţe care nu vor germina niciodată.

Suntem asemenea unui copil fără experienţă, care crede că ştie, că observă, că simte. El nu vede nici o schimbare la copacul din faţa lui, oricât s-ar concentra, dar, pe zi ce trece, când se trezeşte din somn, îl vede deja schimbat, deşi nu reuseşte să observe când se produce schimbarea.

Suntem asemenea unui şcolar căruia i se pune notă pe a reproduce informaţia transmisă, cel mult să combine câteva tipuri de informaţie, să se repete în cercul bătătorit al cunoaşterii. Şi niciodată neaducând plus-valoare, necontribuind cu nimic la extinderea cercului cunoaşterii ...

Pentru toţi cei care cred că nu va merge pluta mai departe, dar nu fac nimic să o ajute să meargă, să stiţi că Arieşul va curge la fel de liniştit ca înainte. Nu e nevoie să vă depăşiţi temerile şi graniţele pentru a face ceva ce nu doriţi. În fond, e alegerea fiecăruia. Şi dacă ar dispărea „plutăritul pe Arieş” ar avea vreo importanţă? Veţi fi mai departe în cercul pe care vi l-aţi impus. Pentru voi, cei care aţi rămas în arşiţă, pluta a murit demult. Nu va veni nici mâine, nici poimâine, o pală de vânt proaspăt.

Nu vă îndrum să scrieţi cu suflet. Aţi fi putut face aceasta până acum. Puteţi face asta şi mîine, şi fără îndemnul meu.

Nu vă îndrum nici măcar să vâsliţi. Fiecare, ştie mai bine ce are de făcut.

Sălbaticele chei ale Turului

2011-03-29T22:51:00.000+03:00

Nu departe de Turda, mai spre miazănoapte, se întind ţancurile romantice de piatră ale Turului. De aici, odinioară, coloniştii romani captau pânza freatică, pe care o direcţionau prin conducte din teracota spre castrul Potaissa, ca şi garanţie a urbanizării ei. Apa, piatra şi lemnul din această parte garantau susţinerea civilizaţiei în Potaissa, al treilea mare centru urban al Daciei colonizate de romani.

De o sălbăticie rară, Cheile Turului (sau a Turenilor, cum mai sunt numite) sunt ostile drumeţilor pasivi, prea puţin dispuşi la efort şi aventură.

Departe de a fi un alpinist convins, îmi amintesc cu plăcere clipele din copilărie când veneam aici cu o foaie de hârtie şi un creion, desenând contururile zonei, mersul potecilor şi micile surprize aflate aici la tot pasul – forme de relief deosebit de interesante. Am cutreierat aceste locuri, în fiecare anotimp, chiar şi iarna, când pentru a urca până sus pădurea din defileul din aval de chei, era o adevărată încercare, mai ales la partea superioară, când în unele doline se adunau nămeţi mai înalţi ca un stat de om. Fie că mergeam prin Pădurea Copandului, leagăn al unor curiozităţi greu de imaginat pentru cineva care nu a străbatut-o zile în şir la pas (stejari cu frunze uriaşe, flori rare, zeci de varietăţi de arbuşti şi chiar foarte multe varietăţi de corn – cu diferite forme şi grade de coacere ale fructelor), fie că urmam culmea dealurilor şi scrutam de sus amănuntele, fie că mă luptam pe firul văii să înving cheile de la un capăt la altul, fie că le luam pieptiş prin mijloc, de pe un versant pe altul, neasigurat de vreo coardă – am simţit de fiecare dată acelaşi lucru: faptul că mă aflam într-un loc care nu îşi epuiza niciodată misterele.

Cheile Turului în sine se întind pe 25 ha de stâncării sculptate de Valea Racilor (afluent pe stânga al Arieşului, la Turda) în calcarele jurasice ale Munţilor Trascăului, mai exact în Culmea Sănduleşti, extremitatea estică a Carpaţilor Occidentali. Este un areal cu un contrast puternic, o multiplă întâlnire a unor forme deosebit de variate de relief, fiecare cu o altfel de geologie şi vegetaţie – arealul colinar al Câmpiei Transilvaniei (care se termină undeva în limita Dealurilor Turului), zone de subsidenţă aflate la limita ramei montane ale ultimelor prelungiri estice ale Munţilor Apuseni (Depresiunea Tureni, Depresiunea Turda-Câmpia Turzii continuată prin Culoarul Copandului), ultimele prelungiri sudice ale Masivului deluros submontan al Feleacului (Dealul Cheia, Dealul Dăbăgău) şi barele montane de calcare intercalate de urme a unei cicatrici ofiolitice şi apoi de şisturi de epizonă (cloritoase, sericitoase, micacee) din extremitatea estică a Munţilor Apuseni (Culmea Petreşti, Dealul Ghicenghe).

Cheile Turului se întind pe 1850 m de-a lungul Văii Racilor (cunoscută şi sub denumirea de Rachiş sau Copand), între localităţile Tureni şi Copăceni, fiind decretate rezervaţie naturală floristică de interes naţional cu valoare mixtă (cu obiective preţioase de natură floristică, faunistică, peisagistică, geologică, speologică şi arheologică).

Aici s-au descoperit 53 de complexe de locuire aparţinând unei civilizaţiii neolitice, tracice şi pre-tracice.

Cheile Turului sunt gazdă a numeroase forme de relief, aici putem aminti: numeroase grote şi peşteri (au fost descoperite 29 de peşteri, dintre care mai renumite sunt – Peştera cu Silex, în lungime de 64 metri, Peştera de sub Grohotiş, cu o lungime de 28 metri, Peştera Vulturilor, Şura Mică, Peştera cu Horn, Peştera Hotel numită şi Peştera pentru Bivuac), pereţi verticali înalţi de până la 150 m metri înălţime (Peretele Tărcat, Peretele Galben, Peretele Umbrit, Peretele Mare, Peretele Lins, Peretele de la Bulboană, Peretele Ascuns, Peretele Spălat, Peretele Grotei), repezişuri şi cascade (Cascada Mare, Cascada Evantai), marmite, doline, arcade (Poarta Amfiteatrului), poduri naturale, ace de stâncă şi turnuri (Popa Ţiganilor, Turnul Alveolelor, Ţancul Mare, Turnurile Gemene, Ţancul Fetelor), surplombe, brâne suspendate (Brâna Aeriană), grohotişuri, muchii, vâlcele (V. Ghicenghe), mici depresiuni în care s-au instalat lacuri şi bulboane.

Calcarul este destul de friabil, pe alocuri existând intruziuni dolomitice (carbonat de calciu şi magneziu), care sunt mai masive, iar pe alte părţi depuneri de travertin (prin precipitarea în loc a calcarului dizolvat de pe versanţi).

Există numeroase trasee de căţărare, având dificultăţi variate, unele mai dificile din cauza friabilităţii locale a calcarelor, iar altele practicabile şi pe timp de ploaie sau cu asigurări mobile.

În general, rezervaţia Cheilor Turului este împărţită în câteva segmente, enumerăm astfel dinpre amonte spre aval:

- zona carierei de la Tureni, zona de intrare a Văii Racilor în sectorul de calcare a Culmii Petreşti;

- Zona Cascada Mare;

- Zona Brâna Aeriană;

- Zona Popa Ţiganilor;

- Zona Ghicenghe;

- Zona Ţancurilor.

Mai spre aval de cheile propriu zise, intrăm în sectorul Pădurii Copandului, cu versanţii destul de abrupţi, însă împăduriţi, iar apoi într-un scurt sector de defileu, unde există şi urmele unei foste cariere (Cariera Copandului), după care Valea Racilor întră în localitatea Copăceni, iar peisajul se domoleşte brusc.

Am încercat să vă aduc la cunoştinţă aspecte mai puţin cunoscute despre această nestemată a naturii aflată pe teritoriul comunităţii noastre, în imediata apropiere a Turzii. Alte amănunte despre trasee de căţărare nu cred că sunt oportune lucrării de faţă, ele pot fi găsite şi accesate cu uşurinţă în unele lucrări de specialitate sau chiar pe internet.

Vă las să vă faceţi o idee despre aceste locuri deosebite, studiind planul de mai jos, efectuat la faţa locului duminica 29 august 2010, înarmat cu o hârtie, un creion şi câteva cunoştinţe despre locul de faţă.

Restul poveştii este aici.

Review la blog pe blogatu.ro

2011-03-08T00:03:00.000+02:00

Recent am urmărit o emisiune de-a lui Blogatu în care a făcut review la mai multe bloguri. Așa că am profitat și eu de această ocazie și am cerut să facă un review și la acest blog.

Review-ul este la sfârșitul emisiuni și am avut de învățat din aceasta, acuma mai urmează să mă pun pe treabă și să rezolv problemele descoperite de Blogatu. Dar nu înainte de a mă consulat cu colegi de blog, că până acuma am cam făcut modificări la blog de unul singur.

http://blogatu.ro/2011/03/blogatu-livetv-video-review-uri-de-bloguri-3.html

Zona Durgăului în amintiri

2011-02-24T16:47:00.007+02:00

Am frecventat locurile Durgăului, ale obârşiei “Văii Sărate” de cand eram mică. Amintiri foarte frumoase ale copilăriei, alături de fratii mei mai mari...
Ei, bine, m-am scăldat în lacul Carolina, Lacul nr.1, care acum este doar o baltă. Rămâneam dupa scăldat cu sarea pojghită pe noi. Ne limpezeam în Lacul nr.2, Durgău, mult mai puţin sărat ca şi Lacul Carolina.
Nu, în Lacul nr.3, Lacul “Dulce”, nu intram, aşa ne-au îndrumat părinţii.
Cum am mai crescut ne-am aventurat la Lacul nr. 4, Lacul ”Ocnei ”.
Nu am intrat în Lacul nr.5 Lacul ”Rotund”. Nici în Lacul nr.6, Lacul “Sulfuros”.
Puţini poate că îşi reamintesc denumirile populare date Lacului nr.3 - “Tăul Şerpilor”, Laculului nr. 4 - “ Sf.Ana”, Laculului nr. 5 - “Tăul Doctorilor “ şi Laculului nr.6 - “Kenkeves”
A fost şi este o deosebită satisfacţie pentru mine să fac plimbări dese în aceaste locuri deosebite ca şi culoare şi posibilităţi de destindere.
Iar fiindcă între timp “am mai crescut puţin” mi-am extins zona căutarilor şi astfel am putut să văd cu ochii mei şi prin lentilele aparatului de fotografiat puţurile minelor Iosif, Tereza, Anton si Cojocneana.
Toate le puteţi vedea în prezentarea facută pe aceasta temă, pe un fond muzical de exceptie. Stamatis Spanoudakis - Dawn at the Walls.

Blog înscris la RoBlogFest

2011-02-22T22:17:00.001+02:00

Au început nominalizările la RoBlogFest, cel mai cunocut concurs pentru blogosfera românească.

Roblogfest este unul dintre cele mai importante evenimente ale anului in ceea ce priveste bloggingul in particular sau comunitatea de internet din Romania in general. Singura competitie nationala care premiaza excelenta din blogosfera - popularitatea, profesionismul sau modul de folosire a mediului din jurul unui blog.

Și anul acest am hotărât să înscriu și acest blog la acest minunat concurs. Categoriile la care este înscris blogul sunt:
- Personal & Infotainment - Blog colectiv
- Personal & Infotainment - Cel mai popular blog
- Profesional - Blog cultural

Deocamdată sa dat startul doar la nominalizările blogurilor iar startul la votare va fi pe data de 10 Martie, așa că votați acest blog la toate cele trei categorii unde este înscris.

Statuia Dr. Ioan Raţiu

2011-02-15T09:27:00.012+02:00

Dr. Ioan Raţiu, prin faptele sale memorabile, a fost fără indoială una dintre cele mai mari personalităţi din istoria Turzii şi a întregii ţări.
Amintirea sa este păstrată la loc de cinste în memoria Turzii, oraşul său natal, prin amplasarea unei statui în centrul municipiului, mai exact în Piaţa 1 Decembrie 1918.

Înainte de a înţelege faptele memorabile ale Dr. Ioan Raţiu, trebuie să înţelegem nişte informaţii succinte asupra originii, tradiţiei şi etimologiei numelui Raţiu şi al acestei familii nobiliare din bazinul mijlociu al Mureşului. Familia nobiliară a Răţeştilor este amintită din documente vechi, încă din 1332, atestându-se faptul că Indrei Racz (Andrei Raţiu) este un „nobilis” al Nagylak (Noşlac, jud. Alba), un sit situat pe cursul mijlociu al Mureşului. Raţiu (în maghiară – Racz) ar fi sinonimul lui „hrvac” (însemnând „croatul”), în amintirea participării acestei familii la cruciadele din Balcani, la luptele de prin părţile Croaţiei, împotriva otomanilor. După confiscarea domeniului Nagylak, familia Răţeştilor se mută la Teiuş, întrând în serviciile prinţului Rakoczi şi sunt recompensaţi cu un titlu nobiliar (se aminteşte despre „Racz von Tovis”). Ştefan Racz şi copiii săi, incluzându-l pe cel mai mic – Coman –, se stabilesc apoi la Turda, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe atunci un oraş închis, unde se stabileau doar oamenii de descendenţă nobiliară. Următoarele generaţii – nepoţii lui Stefan Racz Nagylak, printre ei şi fii lui Coman, au fost acceptaţi la Turda, şi au rămas aici.

În secolul al XVIII-lea, istoria Turzii este marcată de acţiunile descendenţilor acestei familii nobiliare. Basiliu Raţiu, în 1839, reuşeşte prin donaţiile sale sa ctitorească o biserică (unită cu Roma) şi o şcoală, în centrul oraşului. În 1867, acelaşi Basiliu Raţiu reuşeşte înfiinţarea unei fundaţii caritabile („Eforie”), cu ajutorul lui Bethlen. Societatea caritabilă înfiinţată a reuşit construcţia Pieţei Centrale a Turzii, ridicarea în 1902 a primului „Colegiu de Arte şi Meserii” (care supravieţuieşte astăzi sub numele „Colegiul Tehnic Doctor Ioan Raţiu”) şi acordarea de-a lungul timpului a numeroase burse de studiu tinerilor români, până în 1948, cand bunurile societăţii şi al întregii biserici unite cu Roma au fost confiscate de Regimul Comunist.

Dr. Ioan Raţiu, nepotul lui Basiliu Raţiu, s-a impus vremurilor tulburi ale Revoluţiei de la 1848 ca o figură marcantă care a militat pentru cauza românilor transilvăneni. În 1892, în „Memorandumul” înaintat împăratului Austriei – Franz Josef – Dr. Ioan Raţiu nu s-a sfiit să amintească drepturile civile ale românilor transilvăneni, lucru care l-a costat libertatea. Cuvintele Dr. Ioan Raţiu, care au răsunat în faţa judecătorilor săi în sala de judecată de la Cluj, din primăvara anului 1894, au fost preluate de presa din întreaga Europă: „Nu sunteţi dumneavoastră competenţi să ne judecaţi, ci este un alt tribunal mai mare, mai luminat şi, desigur, mai nepărtinitor, care ne va judeca pe toţi. Este tribunalul lumii civilizate, care vă va osândi mai mult şi mai aspru decât v-a osândit până acum. [...] Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă”.

Statuia din bronz reprezentându-l pe Dr. Ioan Raţiu a fost creată din bronz de către sculptorul Cornel Medrea, la iniţiativa nepotului memorandistului (Augustin Raţiu). La ceremonia dezvelirii bustului, în data de 9 iunie 1930, a participat şi fostul secretar personal al Dr. Ioan Raţiu – cunoscutul om politic Iuliu Maniu, prim-ministru al României în perioada 1928-1933.

* Articol scris de Florin Coman

BlogMeet Culinar - Februarie 2011

2011-02-12T12:40:00.011+02:00

Plutiştii-s cunoscuţi ca fiind oameni buni, de omenie, dar mai ales foarte petrecăreţi şi veseli , atributele acestea fiindu-le încă o dată demonstrate cu ocazia BlogMeet-ului din luna Februarie , atunci când s-au întâlnit pentru a . . . găti împreunăăăă! pam-pam!

După ce a fost invitată toată naţiunea să li se alăture , au pus mână de la mână sau, mai bine zis, gură de la gură şi . . . au vâslit vârtos spre o bunătate de Friptură de Turda.

Dovada muncii lor asidue :

Iniţial, în calitatea mea de informator secret, angajat special numai şi numai pentru dvs., curioşii care nu le-au fost alături plutiştilor în acea fastuoasă zi, am vrut să vă descriu operaţiunea " Friptura de Turda ", dar mai bine o las pe Marta să facă asta, ea fiind specialista şi ea cunoscându-i mai bine secretele lui Arpi Bacsi.

Marta a tras câteva vâsle şi a fost atât de drăguţă încât a făcut rost de un loc pentru plutişti , unde să se poată desfăşura în voie , fără a fi stingheriţi că nu-s aşi în ale bucătăriei.

Eeee, dar credeţi voi că au scăpat de ochiul din umbră? În niciun caz, Florin a fost cu camera pe ei tot timpul.

(plutiştii-ţi mulţumesc frumos pentru sacrificiul făcut de tine, motiv pentru care Florin nu apare aşa des în filmări , însă recuperează cu pozele)

Dovada perseverenţei lui Florin :

Alex`andra şi Ionuţ, fiind nişte iluştrii începători ( haha!) în ale bucătăriei, au tras cu ochiul cu mare spor, în speranţa de a prinde din zbor ceva secrete gastronomice ce le-ar putea fi utile-n viaţa de student.

Evident, nu au rămas păgubaşi, ba chiar au plecat cu burţile pline, astfel că, odată ajunşi în Cluj, la căminele studenţeşti, ori de câte ori le va fi foame, sătui de conserve, se vor gândi la mâncarea savuroasă ce au avut-o la BM-ul din februarie, iar burţile li se vor umple instantaneu de la atâta salivat.

Oana şi Mihai au dat şi ei în mintea copiilor (corupţi de studenţii mai sus amintiţi) şi s-au apucat şi ei de mâzgălit pe tablă o mâţă (cu gheruţe maaaaaaaaaari, o scăfârlie şi mai maaaare şi cu o coadă stufoasă rău, ca o perie de sârmă :)) ), un fel de element-simbol al acelei zile.

Alin a fost pedepsit să aducă vinul, el ajungând ultimul la întâlnire. A depănat împreună cu plutiştii amintiri din studenţie şi din drumeţiile sale pe munte şi au făcut schimb de impresii, iar la final s-a prognozat o viitoare întâlnire cu plutiştii pentru BM-ul din Martie în natură, la strâns de ghiocei. (vom vedea ce se alege cu planurile plutiştilor (stay tuned!)

Cristi a fost elevul model, atent la toate ,dornic să înveţe, să se simtă bine, să relaţioneze cu colegii şi cuminte, mai ceva ca un elev emoţionat în clasa I a. La final s-a dovedit şi un bun şofer, motiv pentru care cei 3 crai din Micro (da, tot 3) îi mulţumesc frumos !

Am avut şi doi invitaţi surpriză, pe Belu şi pe Manu, însă nu au putut sta până la final. Dar nu-i nimic, îi aşteptăm şi data viitoare, şi data de după data viitoare . . . şi tot aşa!

Poza de mai sus a fost ataşată aşa . . . să nu cumva să credeţi că plutiştii, oameni serioşi, la locul lor, se ţin numai de glume şi-s puşi pe şotii la orice pas. Nuuu, neică, ei au şi muncit. Sau ce, credeaţi că bucatele s-au gătit singure, la îndemnul unui simplu fâlfâit de gene ??? Făl - fâl!

După atâta muncă . . . se cuvine şi un pic de odihnă . . . şi de ce nu . . . un soooooomn bun! ( nu d-ăla cu solzi, măi, pofticioşilor!)

Să le fie de bine plutiştilor! Şi vouă la fel! Aşa vă trebuie, să salivaţi acum şi să vă murdăriţi monitoarele dacă n-aţi vrut să fiţi alături de ei !

Hai că plutiştii nu-s răi, nici egoişti ,vă invită iar alături de ei şi-n viitoarele peripeţii care se anunţă şi mai captivante!

BlogMeet XII

2011-02-01T23:00:00.002+02:00

A venit luna februarie a anului 2011 şi trebuie să vină şi următorul BlogMeet, aşa cum a fost în fiecare lună, în afară de BlogMeet X care a fost unul mai special - BlogParty.

BlogMeet-ul al XII-lea s-a numit BlogParty pentru că s-a ţinut în luna Decembrie, o lună plină de sărbători, şi a fost și o întâlnire de sfârşit de an. Să las vorbăria/scrisul despre BlogParty pentru că a trecut. Acuma este important următorul BlogMeet.

Următorul BlogMeet, care a ajuns la numărul XII se ține în data de 10.02.2010 la orele 17:00 la clubul de gătit "Culinaria Turda", din Turda.

Clubul se găseşte la: Colegiul Tehnic Dr. Ioan Rațiu, Str. Ştefan Cel Mare.

La acest BlogMeet sunt invitați toţi cei care sunt din zona C.U.A. şi nu numai.

Gingasie "auditiva"

2011-02-01T21:03:00.005+02:00

Pentru moment e bine sa lasam lucrul deoparte, sa ne relaxam, pentru a afla ca sunt multe lucruri care ne pot face viata frumoasa. Unul din aceste lucruri este muzica, o altfel de muzica, o muzica care "gadila in mod placut urechea", o muzica care te face sa vibrezi, sa deschida in sufletul fiecaruia sentimente umane, superioare. Nu o sa va para rau, Nici nu trebuie sa faceti nimic decat sa dati drumul aparatului imaginar de pe blog si veti cunoaste o altfel de lume.
Auditie placuta si sper ca veti accesa acest link nu odata ci de nenumarate ori pentru a descoperii frumusetea muzicii. Auditie placuta !
http://www.saigonocean.com/nghenhacHoaTau/jukebox.swf
Ana Maria Catalina

Turda pe Facebook și Twitter

2011-01-28T01:13:00.001+02:00

Turda este un oraș foarte mare, de fapt este al doilea din județul Cluj.

Municipiul Turda, cum îi este și numele corect a ajuns, de ce va vreme și pe rețeaua de socializare numărul 1 din lume, dar și pe rețeaua de microblogging numărul 1 din lume. Adică pe Facebook.com și Twitter.com

Turda pe Facebook:

Turda pe Twitter:

http://twitter.com/turda_ro

CNP-ul pe înțelesul tuturor

2011-01-25T20:09:00.006+02:00

Codul Numeric Personal fost introdus ca element obligatoriu în actele de identitate, de stare civilă şi în alte acte personale printr-un decret prezidenţial semnat de Nicolae Ceauşescu, la 2 martie 1978. Poate v-ati pus de multe ori intrebarea ce semnificatie au cifrele care alcatuiesc CNP-ul pe care il avem fiecare trecut in actele de indentitate. CNP-ul este alcatuit din alaturarea a 13 cifre care au urmatoarele semnificatii :

S A A L L Z Z J J N N N C

S
Reprezintă sexul şi secolul în care s-a născut persoana care posedă acel CNP. Persoanelor de sex masculin le sunt atribuite numerele fara sot iar persoanelor de sex feminin numerele cu sot.

1 / 2 - născuţi între 1 ianuarie 1900 şi 31 decembrie 1999
3 / 4 - născuţi între 1 ianuarie 1800 şi 31 decembrie 1899
5 / 6 - născuţi între 1 ianuarie 2000 şi 31 decembrie 2099
7 / 8 - pentru personale străine rezidente în România.
9 - pentru persoanele străine.

AA
Este un număr format din 2 cifre şi reprezintă ultimele 2 cifre din anul naşterii.

LL
Număr format din 2 cifre care reprezintă luna naşterii persoanei.

ZZ
Semnifica ziua naşterii persoanei în format de 2 cifre.

JJ
Este un număr format din două cifre şi semnifica codul judeţului sau sectorului în care s-a născut persoana sau în care avea domiciliul sau reşedinţa în momentul acordării CNP-ului.

01 Alba
02 Arad
03 Argeş
04 Bacău
05 Bihor
06 Bistriţa-Năsăud
07 Botoşani
08 Braşov
09 Brăila
10 Buzău
11 Caraş Severin
12 Cluj
13 Constanţa
14 Covasna
15 Dâmboviţa
16 Dolj
17 Galaţi
18 Gorj
19 Harghita
20 Hunedoara
21 Ialomiţa
22 Iaşi
23 Ilfov
24 Maramureş
25 Mehedinţi
26 Mureş
27 Neamţ
28 Olt
29 Prahova
30 Satu Mare
31 Sălaj
32 Sibiu
33 Suceava
34 Teleorman
35 Timiş
36 Tulcea
37 Vaslui
37 Vaslui
38 Vâlcea
39 Vrancea
40 Bucureşti
41 Bucureşti S1
42 Bucureşti S2
43 Bucureşti S3
44 Bucureşti S4
45 Bucureşti S5
46 Bucureşti S6
51 Călăraşi
52 Giurgiu

NNN
Este un număr format din 3 cifre din intervalul 001 - 999. Numerele din acest interval se atribuie pe judeţe, birourilor de evidenţă a populaţiei, in asa fel încât un anume număr din acel interval să fie atribuit unei unice persoane într-o anume zi.

C
Este cifră de control (cod autodetector) aflată în relaţie cu toate celelate 12 cifre ale CNP-ului. Cifra de control este calculată după cum urmează: fiecare cifră din CNP este înmulţită cu cifra de pe aceeaşi poziţie din numărul 279146358279; rezultatele sunt însumate, iar rezultatul final este împărţit cu rest la 11. Dacă restul este 10, atunci cifra de control este 1, altfel cifra de control este egală cu restul.

Daca doriti sa verificati validitatea CNP-ului dvs. sau a altor coduri de carduri, conturi, etc., apasati aici.

sursa: Zig-Zag

Ne pasă de mediu?

2011-01-18T09:13:00.018+02:00

Fiind o perioadă mai plăcută, nesperat de cald în mijlocul iernii, ne-am decis împreună cu câţiva prieteni să facem o ieşire în zona păşunii din Poiana spre Câmpia Turzii, ajungând în cele din urmă la Hărcana. Această ieşire se datorează dorinţei de a descoperi zone care să devină trasee pentru călărie atractive pentru turiştii care ne vizitează.

Frumoase peisaje, mai ales că am avut parte de o uşoară încălzire care a facut iarba să crească. Cei trei cai ai prietenului meu au fost foarte fericiţi de ocazia acestei excursii, după o perioadă cam lungă în care au stat doar în grajd şi prin curte.

Entuziasmul nostru nu a durat mult pentru că doar dupa câteva minute de la pornirea noastră din curte, spre Arieş, ajungând pe păşunea din Poiana, ne-am lovit de: mormane de moloz adunate în aceste locuri de concetăţenii noştri cărora li se pare foarte comod să le depoziteze aici după ce au terminat modernizarea locuinţelor; deşeuri de sticlărie provenite de la făbricuţele din zonă; cauciucuri aranjate în grămăjoare; nelipsiţi fiind şi sacii cu gunoi menajer de la gospodăriile localnicilor. Am facut slalom printre mormanele de deşeuri, şi aici mă refer la zone de sute de metri pătraţi unde nu găsesti o bucată de teren fără reziduuri depozitate la întâmplare.

Ajungând după o oră şi jumătate în zona Hărcana, o dezamăgire asemanatoare m-a “lovit”, pentru că pe lângă cele câteva case, în albia pârâuaşului care curge înspre Arieş vezi peste tot pet-uri, pungi de plastic, conserve, haine şi alte deşeuri menajere. Mă întreb în aceste momente: cum pot unii trăi în această mizerie? Cum accepta aceşti oameni atâta mizerie? De ce aşteptăm autoritătile locale să vină şi să adune de pe câmp mizeria facută de noi? Când o să ne gândim la generaţiile viitoare? Dacă nu ne gândim la mediul înconjurător, la vizitatorii locului, la vecinii noştri, măcar ar trebuie să ne pese să le lăsăm copiilor noştri un mediu mai curat.

Dezamagirea mea nu s-a terminat aici. Ajungând deasupra Hărcanei, unde ar trebui să ai o privelişte minunată, o altă activitate m-a şocat. Un nor de fum negru se forma deasupra pajiştei din Poiana. Sursa: cauciucuri aprinse (în urma cu două ore totul era calm şi senin!) de către oameni care valorifică sârma care rămâne după ardere. Oare preţul pe care îl iau pe acea sârmă (aproximativ 1-2 lei) merită? Se poate evalua poluarea făcută?

O zonă care ar putea deveni atracţie turistică, prin sporturi de agrement cum ar fi călăritul, fiind areal de trecere către Băile Sarate, se scaldă în gunoaie din cauza nepăsării oamenilor.

Oare cine ar putea să îi tragă la raspundere pe cei care transformă aceasta zonă în rampa de gunoi? A cui responsabilitate este?

Marta Pozsonyi

La un pahar de vorbă cu plutiştii

2011-01-16T22:21:00.007+02:00

Cu chiu, cu vai, am ajuns cumva şi la blogmeet-ul din luna ianuarie, asta după ce eu şi Ionuţ nu ne-am mai văzut prietenii de pe plută de mai bine de 4 luni (ultima întâlnire la care am participat şi noi a fost în august pare-mi-se).

A fost tare fain să-i văd pe toti acolo, ca o gaşcă faina de copii gălăgioşi, fiecare cu părerea lui şi cu planurile sale cu privire la colectivitate.

(mulţumim gazdei noastre, Marta, pentru fotografie)

Mihai m-a cam supărat (ei, ei, lasă că va trebui să mă îmbunezi tu, găseşti tu o cale cum) că nu mi-a dat ocazia să-l văd şi cine ştie când mai avem timp să ne sincronizam agendele, dar în schimb am avut plăcerea s-o cunosc pe doamna Ani, o femeie tare simpatică de care auzisem doar din relatările colegilor şi câte puţin din comentariile scrise de dânsa pe acest blog. Să zicem că ar cam compensa, dar aici adaug şi fuga-escapada Oanei, ea tulind-o nu după mult de la începerea “întrunirii“. Mândră, mândră, îmi dai şi tu un suc ca să trec cu vederea, dar nu te-oi certa prea tare că doar m-ai pupat azi pentru prima dată-n 2011. (ha-ha, hai să fim sentimentali!)

Ne-am regrupat la sediul Slow Food la invitaţia Martei (săru’mâna!) care ne-a relatat şi plimbarea ei cu caii de azi, în acest sens urmând a şi posta câteva păreri subiective alăturate unor poze. (afirmând asta, am determinat-o pe Marta să se grăbească cu postarea, să spună totul cât e cald, ca un fel de „reminder vorbitor” ) .

Florin a fost suficient de amabil încât să ne aştepte pe mine şi pe Ionuţ în staţia de autobuz şi să ne conducă la sediu, doar că, mai bine zis, noi l-am condus pe el , odată ajunşi pe nu ştiu ce străduţă, cu to(n)ţii constatând că mai bine o luam pe unde am zis eu şi cu Ionuţ :)) ghid turistic ziceai, ’a?! (nu, nu te scuza că a fost beznă totală pe strada respectivă)

Cristi a sosit ultimul şi a trebuit să se mulţumească cu ce scaun s-a mai găsit, dar între oamenii faini... tot timpu’ mai e loc de încă unu’, iar acesta poti fi data viitoare chiar TU! în acest sens Florin a elaborat o listă luuuungă, un fel de contabilizare a blogurilor din CUA, a ajuns undeva la nr. 400 şiiii, efort care trebuie apreciat şi mai ales meticulozitatea nu poate fi trecută cu vederea. De ce toate astea ?! Pentru a-i informa pe cei ce vor să ne viziteze că nu suntem oameni urâcioşi şi că nu am mâncat pe nimeni... încă. Muhaha!

Alin a întreţinut atmosfera, ne-am prins în horă şi l-am urmat cu imaginaţia prin multiplele lui experienţe alpine şi nu numai (descrierea emblemei-frunzo-bec şi comparaţia cu care Alin ne-a uimit a fost bestială!), timp în care o sticlă de vin se uita la noi şi noi... la ea, deci plutiştii-s oameni numai bun de invitat la masă, nu fac mari pagube.

Ne-a părut bine c-am reuşit să ajungem la întâlnirea cu prietenii noştri, ne-a fost dor de fiecare-n parte, în felul său.

Să sperăm că şi data viitoare vom fi cel puţin la fel de mulţi şi... la fel de umoristici! :)))

Până data viitoare... Ale vă pupă şi... griji de voi!!!

Alex'andra

Iarna à la Turda

2011-01-03T22:39:00.003+02:00

Iarna la Turda este altfel. Nu este ca oricare altă iarnă.

Iarna la Turda este uneori mai domoală ca oriunde altundeva în interiorul arcului carpatic, datorită efectului de adăpost în calea maselor de aer interpuse de Munţii Apuseni, acea mişcare de tip föehn. La efectul de föehn al mişcării maselor de aer se adaugă existenţa unei cuvete lărgite, de-a lungul Arieşului, la ieşirea râului din sectorul montan; masele de aer pornite uniform, în fronturi, întâlnesc dintr-odată o lărgime care le descumpăneşte, le risipeşte avântul şi le împarte pe margini, deasupra colinelor mai înalte care mai păstrează puţin din familiaritatea mişcării precedente ale maselor de aer. Astfel, la Turda şi în împrejurimi, cerul se deschide, iar soarele zâmbeşte, deşi în împrejurimi norii îşi fac de cap.

Arieşul, cu lunca sa largă şi asimetrică (desfăşurată în evantai pe dreapta, ştrangulată pe stânga datorită impunerii unor strate diapire, iar din loc în loc tufuri vulcanice), joacă uneori feste localnicilor. Astfel, se ajunge la situaţia ca iarna să nu aibă acelaşi mers al vremii uşor îmblânzite, cu care sunt obişnuiţi localnicii – dispunerea pe direcţie vest – est canalizează curenţi de aer mai pronunţaţi, care aduc fenomene de brume/îngheţuri timpurii toamna şi târzii primăvara, încât în lungul luncii Arieşului „babele” încă îşi fac de cap, iar depresiunea larg deschisă de la Moldoveneşti şi până spre Luncani să cunoască stagnări ale maselor de aer puternic răcite, asemeni zonei „subcarpaţilor transilvăneni” unde sunt caracteristice inversiunile de temperatură însoţite deseori de nebulozitate crescută.

Arealul Turzii este renumit pentru modificările microclimatice induse de emisiile pulverulente şi calorice caracteristice industriei masive din perioada anterioară anilor `90, la care se adaugă densitatea suprafeţelor construite şi emisiile calorice datorate altor activităţi urbane şi a transporturilor. Astfel, a rezultat o insulă de „clima urbană”, un surplus de căldură datorat unei radiaţii globale anuale cu aproape 40% mai ridicată decât în afara arealului „insulei” urbane, astăzi parametrii fiind mai diluaţi, datorită restrângerii masive a industriei cu caracter poluant.

Iarna la Turda debutează cu îmbrăcarea în alb a culmilor mai înalte din împrejurimi, (Cheile Turzii, culmile submontane de dincolo de Moldoveneşti), spre bucuria copiilor. Copiii sunt nerăbdători să ajungă fiecare la locurile cunoscute de săniuş din zonă – Zona de la Mormântul lui Mihai Viteazu, Valea Pordei (de la Turda spre vest, în direcţia Cheilor Turzii), Cota 110 (la marginea Sâncraiului, de la Câmpia Turzii spre Călăraşi-Turda).

Iată de ce – la Turda s-a inventat o nouă reţetă. Poate foarte mulţi cunosc friptura de Turda sau turda dulce de Turda, ori doboşul de Turda, dar acum vor auzi şi de iarna à la Turda. Iar pentru ca tabloul să fie complet, vă las în compania „cuvintelor” colegei Ana Maria Catalina.

(Sursa: Ana Maria Catalina)
Bucuraţi-vă de iarnă!

La mulţi ani tuturor turdenilor, ghirişenilor şi celor din împrejurimi!

La multi ani!

2011-01-01T18:51:00.001+02:00

Sărbători pe Arieş

2010-12-23T18:26:00.004+02:00

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, plutiştii vă urează Crăciun îmbelşugat, luminos, şi un nou an plin de realizări, sănătate şi entuziasm în ceea ce întreprindeţi.

Fie ca aceasta comunitate a Arieşului să păşească în noul an cu gânduri de dezvoltare, de o mai bună înţelegere a fenomenelor care se întâmplă în acest spaţiu, şi cu mai multă implicare, fiecare după puterile sale.

Fiecare iniţiativă transparentă pentru promovarea valorilor locului şi eforturile întreprinse pentru bunăstarea comunităţii şi pentru dezvoltarea ei pe baze reale, sustenabile, pentru a lăsa un loc mai bun urmaşilor noştri, şi un climat cultural cât mai viguros şi nobil, va fi nepreţuită.

Noi, fiecare om în parte, după posibilităţile noastre de idei, timp şi chiar implicare materială, de la dealurile frătenilor şi gurile Arieşului şi până pe Arieş în sus spre munte, toţi, putem să ne aducem contribuţia noastră personală, să nu ne bazăm niciodată că autorităţile ne vor putea da totul de-a gata şi noi înşine să nu fim pregătiţi şi să nu grăbim şi să contribuim la o lume mai bună, a noastră.

Iarăşi vin sărbători

Ninge, lumină, culori,

Se-amestecă fulgii uşori

Şi veşnic e soare deasupra la nori!

Respiră adânc – e lumină

În suflet pluteşte senină,

Cu toţii încercăm să-nflorim

Scânteia luminii să fim!

O sanie alunecă uşor

Pe plaiuri pline de dor,

Câmpia o trece în zbor,

Spre munte se-ascunde în nor!

Părinţii, bunicii, nepoţii

La Turda se-adună cu toţii.

Pe străzi vibrează un colind,

Stelele pe cer în noapte se-aprind!

Terra Madre şi alte activităţi Slow Food

2010-12-12T22:54:00.012+02:00

Asociaţia Slow Food Turda, ca şi parte a proiectului “Şcoli Europene pentru Alimentaţie Sănătoasă” (European Schools for Healthy Food), pe 15 decembrie 2010, începand cu ora 10.00, va găzdui seminarul regional, în sala de conferinţe a Colegiului Tehnic Turda, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Turda şi Colegiul Tehnic Turda.

Evenimentul este unul dintre cele 12 intâlniri locale şi regionale care se organizează în ţările participante: Belgia, Bulgaria, Franţa, Irlanda, Italia, Letonia, Polonia, Romania, Irlanda de Nord şi Spania. Audienţa căreia ne adresăm este constituită din factorii de decizie din comunitate, adică cei care se îngrijorează în privinţa hranei în şcoli şi cei care furnizează informaţii despre acţiunile de pe plan local, în aceeasi măsură informând participanţii despre sprijinul larg european.

“Şcoli Europene pentru Alimentaţie Sănătoasă” este un proiect finanţat de Comisia Europeană, cu scopul general de a promova consumul de hrană proaspată şi sănătoasă în cantinele şcolare şi în rândul şcolarilor, informând despre sprijinul primit de la PAC (Politica Agricolă Comună) şi în special programul “Fructe în şcoli”.

Proiectul turdean reprezintă colaborarea între Asociaţia Slow Food Turda şi instituţiile locale de învăţământ: Grădiniţa cu program prelungit Dr. Ioan Raţiu Turda, Şcoala Andrei Şaguna, Colegiul National Mihai Viteazul, Colegiul Tehnic Dr. Ioan Raţiu Turda. Denumirea proiectului este “Viaţa în grădina verde” şi este finanţat de Terre Humaine Foundation, având ca parteneri Asociaţia Eco Ruralis, Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic şi Fundaţia pentru Ecologie şi Turism Potaissa Turda, desfăşurându-se la Turda pentru un al doilea an consecutiv.

Proiectul a început în 2009 având ca beneficiari 40 de copii preşcolari de la Grădiniţa cu program prelungit Dr. Ioan Raţiu, însă în 2010 numărul beneficiarilor a crescut pe parcursul anului la 650, în cadrul şirului de activităţi educative. Mai mult decât atât, obiectivul nostru este ca prin aceşti copii să ajungem la comunitatea întreagă prin părinti, bunici, familii sau cercul de prieteni, astfel numarul beneficiarilor este cu mult mai mare.

Nevoia de a implica în proiect şi elevi de liceu a dus la crearea proiectului “Vara gastronomică”, tabără de studiu a gastronomiei care s-a desfăşurat în aceasta vara, timp de 10 zile, în staţiunea montană Băişoara.

În cadrul seminarului se vor prezenta exemple de proiecte extraşcolare, realizate de instituţiile şcolare în parteneriat cu ONG-uri, precum şi statistici sau legislaţii în vigoare, prezentate de instituţiile publice (inspectorate, şcoli, direcţii agricole, direcţii de sănătate publică) în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă în şcoli.

Sarah Fleming, reprezentantă Slow Food International, coordonatoare a proiectelor educative Slow Food, va prezenta viziunea Slow Food pentru îmbunătăţirea calităţii hranei în şcoli şi importanţa educaţiei copiilor, viitoarea generaţie de producători. De asemenea, va fi prezentă Dessislava Dimitrova din Bulgaria, care va prezenta proiectele de educaţie şi colaborările din Bulgaria între organizaţiile Slow Food şi şcolile publice, alături de alţi invitaţi din ţară.

Odată cu acest eveniment se va deschide Târgul de Crăciun - Produse locale şi cadouri, care va avea loc între 15 şi 17 decembrie 2010, zilnic între orele 10:00-18:00.

Mai multe detalii veşi găsi pe website-ul Asociaţiei Slow Food Turda.

Dragii Moşului

2010-12-10T23:04:00.009+02:00

„Dragii Moşului,

M-am bucurat mult să vă intâlnesc pe toţi sănătoşi.

Am venit de departe, pe Arieş în jos, şi iată-ne astăzi din nou împreună.

Ce m-a bucurat cel mai mult , de cum am deschis uşa, e că aici am găsit căldură şi sărbătoare, întocmai ca în familie.

Nici urmă de crispare, de încruntare, de răutate.

Când căram sacul, apropiindu-mă tiptil de voi, din clipa în care am deschis uşa, am ştiut: aici voi rămâne.

Voi, bloggerii, şi nu numai bloggerii, ci toti voi cei care doriţi dezvoltarea comunităţii, descoperirea valorilor ei, să ştiţi că ideile frumoase iau naştere cu prisosinţă în interiorul unor relaţii frumoase, în respect, în dragostea pentru valori şi umanitate.

Putem crea multe împreună. Putem să ne bucurăm împreună. Sărbătoarea, reuşita, nu este creată de Moş. Sărbătoarea sunteţi voi toţi cei care credeţi în ea, împreună, atunci când voi toţi sunteţi copiii şi minunea se intâmplă!

Cine alege optimismul, cine preţuieşte echilibrul, cine speră la dezvoltare, cine tânjeşte dupa prietenie, cine crede în echipe, le poate găsi pe firava încă „Plută” a Arieşului.

Aşa cum am venit pe Pământ, firavi, nu avem dreptul să necinstim acest Pământ care ne-a dat viaţă şi care ne-a crescut.

Aşa cum locurile acestea şi oamenii de aici ne-au dat o şansă a tot ceea ce suntem astăzi, dacă vom considera că nu merită să facem ceva pentru ele, măcar să nu le murdărim.

Dacă „pluta” aceasta firavă ne-a purtat un timp vieţile noastre pe meleagurile Arieşului, şi nu putem face nimic pentru ea să o întărim, cel puţin să nu aruncăm cu noroi în ea; dacă am coborât, de tot sau pentru câteva staţii, se cuvine să fim demni şi să nu o murdărim. Ea este copilul nostru. Când părinţii se ceartă, nu e drept să sufere şi copilul.

În prag de sfinte sărbători, vă rog, dragii Moşului, să fiţi cuminţi, cumpătaţi, să respiraţi o secundă în plus şi să lăsaţi să cadă noroiul purtat în mână, să rămână numai lumina. Aşa să ajute Dumnezeu!

Mă iertaţi că am fost un pic mai serios, dragii Moşului.

Înainte să dormiţi, cu cadourile în braţe şi cu zâmbetul pe faţă, vă spun o poveste.

«A fost odată o Picătură de apă trăind într-un Ocean nesfârşit. Picătura se simţea îngrădită şi era mereu nefericită:

— Vreau să fiu liberă! spuse Picătura de apă.

Oceanul, în compasiunea sa, a ridicat-o la suprafaţă, de unde putea atinge Cerul. Picătura simţea că totuşi, nu e îndeajuns:

— Vreau să fiu liberă! spuse, din nou, Picătura de apă.

Soarele, auzind-o, o ridică şi o aşeză într-un nor.

Vreau să fiu liberă! spuse iarăşi Picătura de apă; după care, norul o eliberă, iar Picătura căzu înapoi în Ocean.

Oceanul îi şopti:

— Acum te afli în mijlocul iubirii mele.

Picătura nu auzi Oceanul, pentru că era plină de iubire pentru o altă picătură şi î orbirea sa nu mai auzea nimic.

Obsesia pentru acea altă picătură o făcu pe Picătura noastră să pizmuiască alte picături care îşi găsiseră liniştea şi iubirea. Picătura devenea în fiecare zi tot mai murdară şi sfârşi prin a atrage repulsia chiar şi picăturii pentru care nutrea o dragoste obsesivă.

Picătura îşi pierduse stima de sine, ajunse să nu îi mai pese de nimic.

Într-o seară, târziu, i-a şoptit cu teamă Oceanului, implorându-l să o înveţe cum să poată curăţa tot noroiul pe care l-a strâns.

Dorinţa de iertare îi era atât de mare, încât Oceanul se înduplecă îi spuse:

— Tu şi cu mine suntem una.

Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă Picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului a devenit şi a Picăturii.

Picătura a fost cuprinsă de pacea Oceanului, se întinse cu bucurie pe toata suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni una cu Oceanul şi plină de strălucire.»

Noapte buna, vă doreşte Moşul, şi Sărbători cu Pace, pline de lumină-

Să nu lăsaţi în nici un colţişor al sufletului vostru să revină întunericul.

Marţi, 7 decembrie 2010 Turda”

Acestea fiind zise, ne luăm şi noi rămas-bun de la Moşul.

La anul, amintirea va începe cu „a fost odată cel de-al zecelea blogmeet, un blogmeet de sărbătoare, când Moşul ne-a vizitat şi ne-a lăsat o scrisoare emoţionantă”.

Vedeţi aici, Moşul nu s-a oprit să ne ofere daruri celor prezenţi, ci ne-a dedicat fiecaruia şi câte o poezie.

De data aceasta Moşul nu ne-a cerut să spunem poezii, ci ne-a surprins el, la sediul Asociaţiei Slow-Food Turda, unde am fost găzduiţi de Marta Pozsony, căreia îi mulţuim. Cred ca a avut ea o pilă bună la Moşul, de a fost aşa bun cu noi.

Încheiem amintirea întâlnirii de sărbătoare a „plutiştilor”, ultima din acest an, iar la anul promitem să facem o plută pe bune. În carne şi oase, adică în pet-uri şi sfori!

La multi ani, plutişti, oriunde veţi fi!

Imnul Arieşului

2010-11-30T21:12:00.004+02:00

Răsfoind scrierile care conţin informaţii despre comunitatea urbană a Arieşului, în virtutea unui mai vechi impuls al nostru de a avea un imn închinat râului aurului, dar şi al acestei comunităţi, ca identitate cristalizată, am întâlnit nişte versuri care aminteau în parte de un cântec prelung de tulnic, în parte cucerit de veselia spiritului localnicilor, în parte solemn ca un cântec de luptă, o luptă de asumare a valorilor locale şi purtare cu mândrie a lor de oamenii locului.

Creaţia în versuri închinată Arieşului o întâlnim în cuvântul autorului aparţinând lucrării „Turda – istorie şi contemporaneitate”, semnată prof. dr. Eugen Gergely, apărută sub editura Casa Cărţii de Ştiinţă, la Cluj-Napoca, anul 2005.

   „Din munţi te naşti Tu, crăişor,
Şi printre munţi cobori strălucitor
La vale curgi Tu repejor
De mii de ani Tu, brav fecior,
Măi, Arieş frumos.

Din bravi Carpaţi Tu izvorăşti
Cu munţi şi brazi Tu frate eşti
Te văd, te simt ce mândru eşti
De munţi şi plaiuri româneşti
                        Măi, Arieş frumos.

Ce drum frumos tu ţi-ai ales
Din vârf de munte curgi spre şes
Şi treci prin Turda încetişor
Spre Mureş curgi tu, crăişor,
                        Măi, Arieş frumos.

Tu porţi mesajul de gând bun
Al moţului plecat la drum
Al omului ce te-a cântat
La muncă şi când s-a luptat
                        Măi, Arieş frumos.

Ai fost mereu şi ne vei fi
Prieten drag orice va fi
Te vom urma mereu în mers
Pe drumul ce ţi l-ai ales
                        Măi, Arieş frumos."

(*versurile au apărut sub titlul „Arieşul", în Gergely, E. - Turda – istorie şi contemporaneitate, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2005, secţiunea Din partea autorului, pag. 15)

Turda – leagănul libertăţii religioase

2010-11-25T11:14:00.009+02:00

Turda a fost locul unde pentru prima dată în lume a fost proclamată libertatea cultelor şi a toleranţei religioase. Mai mult de atât – Turda a fost locul întemeierii unei noi religii – Biserica Unitariană.

Acum, când lumea creştină în special, şi chiar întreaga lume în general face eforturi pentru reunificare şi înlăturarea dezbinării religioase şi etnice, merită să acordăm puţin din timpul nostru pentru a medita asupra fraternităţii întrevăzută de pionierii de la Turda, în zorii anului 1568.

Vă lăsăm în compania cuvintelor distinsului nostru blogger turdean, ing. Radu Cerghizan.

„Biserica Unitariană a luat fiinţă în ianuarie 1568, când, pentru prima dată în lume la Dieta de la Turda s-a proclamat şi s-a legiferat libertatea conştiinţei şi a toleranţei religioase. Actul este cunoscut ca “Edictul de la Turda”. Dieta a avut loc în actuala Biserică Romano-Catolică din Turda. Acest eveniment a fost legat de numele regelui Ioan Sigismund Zápolya (principe al Transilvaniei, apoi rege al Ungariei, 1540-1571) şi lui David Francisc (1510-1579), întemeietorul şi primul episcop al Bisericii Unitariene (martirizat în noiembrie 1579, în cetatea Devei, după decesul regelui Ioan Sigismund Zápolya).
[…]Dupa Reforma Protestantă, Unitarianismul s-a autodefinit ca un curent spiritual religios independent, care s-a eliberat de dogmele tradiţionale creştine, prin reîntoarcere la invăţătura lui Iisus.
[…]Esenţa Unitarianismului este toleranţa religioasă şi atitudinea fermă de a sprijini libertatea de conştiinţă. Francisc David a accentuat că religia trebuie să fie liberă, pentru că în chestiuni de credinţă nu trebuie să existe forţă, constrângere, şi că propovăduirea, răspândirea Evangheliei nu necesită arme, violenţă. Unitarianismul înseamnă libertate de conştiinţă şi credinţă. Nu este mai mare absurditate şi iraţionalism decât de a forţa conştiinţa şi spiritul uman cu puteri externe, când numai creatorul lui are putere, autoritate asupra lui.”

Blog guest: Pagini de istorie a Turzii

Articolul original, semnat Radu Cerghizan, îl veţi găsi aici.

Mănăstirea de pe Muntele Petridului

2010-11-18T03:11:00.024+02:00

Începuturile vieţii religioase pe Muntele Petridului, lângă Cheile Turzii, se pierd în negura vremurilor. Vechile civilizaţii din interiorul munţilor Carpaţi, apoi dacii şi mai târziu românii ardeleni şi-au clădit locuri de rugăciune pe înălţimi semeţe, în locurile cu păduri întinse, sihastre, care să le ofere ocrotire şi pace interioară. În perioada medievală, când Transilvania se afla sub administraţie maghiară, existau multe aşezări cu amprente rămase în toponimie care atestau predispoziţia stabilirii comunităţilor româneşti în arealele cu altitudini mai ridicate şi împădurite, în timp ce maghiarii ocupau zonele mai joase şi mai fertile – astfel a fost şi cazul arealului Petreşti: aşezarea de jos a fost maghiară (Also Peterd/ Magyar Peterd), iar cea de sus românească (Felsö Peterd).

Locul Piatra Corbului (bara de calcare din sud-estul Cheilor Turzii) a fost utilizat de daci ca şi loc de procesiuni religioase închinate zeilor. Mai târziu, coloniştii romani, au folosit şi ei arealul Cheilor Turzii ca şi loc de procesiune religioasă.

În anul 1091 înălţimile Muntelui Petridului erau ocupate de tabere ale cumanilor, popor de origine turano-altaică, mai exact ramura vestică a kimekilor, a căror prezenţă şi influenţă a fost resimţită din stepele caspice şi ale nordului Mării Negre până adânc în Balcani, fiind întâlniţi în izvoarele istorice sub diverse nume („comani” în latină, „kun” sau „kunor” în maghiară, „polovţi” în rusă, iar teutonii făceau referire la cumani sub numele „valwen”). Simbioza cumanilor cu populaţia autohtonă se manifesta prin control militar, dar şi prin colaborare cu populaţiile autohtone, luptând deseori alături de acestea împotriva invaziilor tătarilor şi apoi a otomanilor. Cumanii au fost singurul popor însemnat din marea familie a popoarelor turcice vechi care au îmbrăţişat religia creştină, în speţă pe cea catolică, fiind de multe ori numiţi pe nedrept „păgâni”. S-au dovedit a fi un aliat de seamă al valahilor, iar nu de multe ori legau cu aceştia „frăţii de sânge”, turnând într-un pocal vin, apoi picături din sângele fiecăruia, urmând să fie băut împreună, frăţii de cruce menţionate şi în folclorul popular românesc. Este foarte posibil, în acest caz, ca aşezările superioare din arealul Petreştilor să fi fost un amestec de români şi cumani şi să fi existat un lăcaş de cult creştin încă din zorii primului mileniu, în apropierea vechilor locaşuri de cult dacice din arealul Piatra Corbului, înainte ca maghiarii să ridice aici vreun aşezământ.

Regele maghiarilor Ladislau I a pornit cu oastea sa pentru a împrăştia taberele cumanilor stabiliţi pe Muntele Petridului si Berchişului (toponim derivat din denumirea maghiară Berkes, întâlnit şi sub numele Berchieş) , care ameninţau aşezările maghiare din acest areal. Maghiarii au atacat cu oştirea mică poziţiile de pe munte ale cumanilor, reuşind în prima parte o victorie. Apoi, însă cumanii i-au înconjurat din două părţi şi au reuşit să risipească oastea cea mică a regelui Ladislau I, aproape reuşind să îl captureze pe regele însuşi. Se spune că Piatra Potcoavă a fost formată de copita calului regelui Ladislau I, în acele clipe în care regele era cât pe ce să fie prins, în realitate urma de forma unei potcoave are un diametru mult mai mare, întrecând mărimea unei urme a piciorului unui elefant. Oastea mare a regelui, sosită ulterior, a restabilit victoria de partea maghiarilor. În urma acestei izbânde, Ladislau I a dispus printr-o danie regală întemeierea unei capele pentru rugăciune, mulţumind cerului pentru izbânda sa în faţa cumanilor, capelă care va fi distrusă în 1241, în urma marii invazii a hoardelor tătare.

Piatra Potcoavă, Foto: Florin Coman

O piatră cu urma unei potcoave uriaşe (ca o urmă de elefant) se poate vedea în vecinătatea vârfului Muntelui Petridului, în apropierea vestigiilor de astăzi ale vechii mănăstiri, este probabil locul la care face referire legenda legată de urma calului regelui Ladislau I. În această privinţă, scrierile vremii şi legendele sunt ambigue. În acelaşi timp, se aminteşte despre mănăstire ca fiind la circa 600 de paşi spre sud de la Piatra Potcoavă, în acest sens făcându-se referire la stâncăriile de la mijlocul versantului drept al Cheilor Turzii, sub care stă Peştera Hornarului. Dovada că se face referire la două locuri distincte este faptul că aici, în stâncăriile de deasupra Peşterii Horarului, urma unei eventuale figuri în formă de potcoavă este incomparabil mai mare (zeci de metri chiar) în comparaţie cu cea amintită în legătură cu urma (ca de elefant) care se spune că ar fi fost lăsată de calul lui Ladislau I. Ca şi punct de reper, pentru a întâlni locul vechii mănăstirii la 600 de paşi spre sud de aşa-zisa Piatră Potcoavă, cu siguranţă, se face referire la stâncăriile de deasupra Peşterii Hornarului.

Cronicele maghiare amintesc de existenţa unei mănăstiri de rit catolic pe Muntele Pădurii Crăieşti celei Mari (pădurea ce se întindea pe cea mai mare parte a Culmii Petreşti de astăzi, donată în 1293 de către regele Andrei oraşului Turda), în secolele XII – XIII, în locul „La Biserică”. Actul de cancelarie maghiară, emis de „Capitlul” Bisericii din Oradea, la 6 octombrie 1278, aminteşte de existenţa unui stăpân al Ţării Hăşdăţii şi despre mănăstirea existentă pe Muntele Petridului sub jurisdicţia Terra Hasadat.

Trecerea mănăstirii în patrimoniul ortodoxiei româneşti este plasată cu probabilitate pe la mijlocul secolului al XVI-lea, lipsind date exacte asupra momentului şi modului de schimbare a patrimoniului. Ştim doar că în 1568, principele Transilvaniei, Ioan al II-lea Sigismund Zapolya, a emis un act privind impozitarea mănăstirii Petridului aflată pe două teritorii administrative – altarul mănăstirii se află pe teritoriul Scaunului Arieşului (Aranyosszek), mănăstirea fiind obligată să plătească Scaunului anual 1 taler de aur, un berbec gras şi un stup de albine, iar restul mănăstirii fiind arondată Comitatului Turda-Arieş. Românii au preluat probabil în prima parte a secolului al XVI-lea zona pustiită, părăsită de catolici, iar cu ajutorul contribuţiei satelor din împrejurimi şi-au făcut un lăcaş de rugăciune, pomenit în actul emis în 1568 de către principele Transilvaniei. În anul 1678 Dosoftei trimite cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor” Mănăstirii Petridului, cu o dedicaţie în slavonă: „Sfintei Mănăstiri a Adormirii Preasfintei şi Preacuvântatei Născătoarei de Dumnezeu, Preacuratei şi Pururea Fecioarei Maria din Petrid, am dăruit această carte, pentru ca sfinţii părinţi să mă pomenească pe mine şi părinţii mei Leontie şi Maria născută Misira. În anul 7195 (1687), iunie 8 în Striju, pe când mă aflam printre străini din pricina vremurilor nepaşnice.” Pe acelaşi exemplar al cărţii, există o altă însemnare, ulterioară, tot în slavonă, cu o altă caligrafie: „Această sfîntă carte, anume Proalog sau Vieţile tuturor sfinţilor a smeritului Dosoftei mitropolit de Suceava, se dă întru numele rodului mieu Leontie şi Maria, anume Misira, şi ctitorii sfintei mănăstiri, anume Toader Balica din Sălicea, Căldare Ion, Glava Toader din Petridul de Sus, Guzna Ion de pe Valea Arieşului/lăcuind în ţara rusască, şi această carte să nu fie dată în alt loc; cine o va fura ori o va vinde de la Mănăstirea Petridului, aproape de Cetatea Turdei să fie proclet anatema, văleato de la naşterea lui Domnu şi Mântuitorului nostru Is. Hs. Leat 1688.”

Însuşi Dosoftei, Mitropolitul Moldovei a copilărit la Mănăstirea Petridului, părinţii săi (Leontie şi Maria) şi alte rude ale sale fiind ctitori ai acestei mănăstiri.

Peste două secole, în prima parte a secolului al XVIII-lea, mănăstirea de pe Muntele Petridului trece în patrimoniul greco-catolicilor. Începuturile mănăstirii greco-catolice sunt legate de numele călugărului Crăciun, în acel timp în care Scaunul Arieşului era condus de familia Orbăneştilor, mai exact după anul 1732, cand Orban Elek senior ajunge la conducerea Scaunului Arieşului. Mănăstirea Petridului a fost printre puţinele lăcaşuri de cult cruţate de generalul Bukow, cu condiţia înfiinţării în încinta mănăstirii a unei şcoli pentru copiii proveniţi din cele trei Petride. După 1760, majoritatea lăcaşurilor ortodoxe care au refuzat să treacă la „unirea cu Roma” au fost distruse de către armata generalului Bukow, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, trimis de împărăteasa Maria Tereza să înăbuşe mişcarea de rezistenţă iniţiată de călugărul Şofronie. Mănăstirea Petridului a scăpat de demolare în parte datorită ritului său greco-catolic, îngăduit de coroana austro-ungară, iar pe de altă parte datorită angajamentului călugărilor de aici de a deschide o şcoala pentru copiii satelor din împrejurimi.

În două dintre zilele anului aveau loc pelerinaje, după spusele istoricului Orbán Balázs „aveau vizitatori din toată Transilvania, ba şi de dincolo de Pasul Craiului”: de Rusalii, celebrând salvarea miraculoasă a lui Ladislau I, şi în Joia Mare, în amintirea creştinilor ucişi de marea invazie mongolă (tătară) de la 1241.

Ecourile răscoalei lui Horea ajung şi în părţile Petridului, o parte din călugări fiind alungaţi, şcoala de la mănăstire fiind redusă strict la copiii proveniţi din cele trei Petriduri, iar totodată se sistează şi pelerinajele la mănăstire, fiind considerate periculoase de către autorităţi.

Din secolul al XVII-lea avem mult mai multe detalii despre mănăstirea Petridului. Ridicarea topografică din 1769-1773, care a stat la realizarea hărţii iosefine, stabileşte suprafaţa cuvetei unde era situată mănăstirea la circa 2 ha. Harta Iosefină a Transilvaniei, finalizată în anul 1773, consemnează existenţa mănăstirii Petridului în locaţia „Monostor” cu o precizie grafică depinzând de stadiul de dezvoltare al tehnicii din acea perioadă. În amănuntul arealului Monostor sunt reprezentate cu migală: biserica mănăstirii, în partea central-vestică a cuvetei; zece mici clădiri asemănătoare, cu acoperiş înclinat (colorat pe hartă cu negru), clădiri care probabil au fost chiliile mănăstirii; patru clădiri un pic mai încăpătoare, cu acoperiş mai puţin înclinat (colorat pe hartă cu roşu), probabil funcţionând ca dependinţe ale mănăstirii; o clădire alungită, amplasată în partea nord-vestică a incintei mănăstirii (cu acoperişul colorat pe hartă cu culoarea neagră) care probabil funcţiona ca şi şcoală; un semn alungit, în partea sud-vestică, semnificând probabil poarta vechii mănăstiri, amplasată chiar lângă o răscruce; o linie îngroşată (de culoare brun închis), marcând zidul care delimita incinta mănăstirii, incintă care avea o formă uşor alungită, ca de pară. Mănăstirea greco-catolică a Petridului, în acestă perioadă, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

detaliu amănunt locaţia Monostor - conform Hărţii Iosefine

Cea mai amănunţită descriere a vechii mănăstiri greco-catolice o face istoricul Orbán Balázs, în lucrarea sa “Oraşul Turda şi imprejurimile sale” (titlul original fiind “Torda város és környéke", publicată în 1889, la Budapesta) :

„Mănăstirea formează o oază în marea de pietre de munte. Această culme este compusă din bolovani, ca şi când s-ar fi pietrificat o mare în valuri. […] Un singur teren aici face excepţie, cel de la Piatra Potcoavă spre miazăzi la 600 paşi, unde între nişte arbori singuratici se vede o vegetaţie bogată, ca un buchet pe vârful muntelui gol. Aici, la umbra acestor arbori singuratici, în locul acesta misterios, în forma unui berc, trebuie să căutăm mănăstirea de odinioară cu bisericuţa ei comemorativă şi mănăstirea de mai târziu. […] Muntele este acoperit cu o armură solidă de stânci, numai într-un singur loc mâna omenească a rupt armura şi în locul unde a îndepărtat stâncile, sau poate pământul a fost adus acolo de altundeva, a făcut o mică grădină, o oază magică în mijlocul pustietăţii rigide. […] Din pietrele desfăcute din stratul de stânci au ridicat un zid ciclopic, jur împrejur, prefăcându-l într-o fortăreaţă în formă de pară. […] Întreaga circumferinţă este de 1150 paşi, […] zidurile făcute din bolovani mari şi azi se mai văd şi peste tot au o înălţime de 1-2 stânjeni. […] Amestecaţi printre aceşti arbori uriaşi şi în interiorul bercului se află tot felul de pomi roditori altoiţi (peri, meri, pruni, etc.), corni mari, ba chiar şi doi platani, drept mărtuire a culturii intense practicată aici. […] S-au îngrijit şi de irigarea şi udatul artifical, pentru care, în parte, aveau apă din trei fântâni adânci, a căror gropi zidite se mai văd încă şi acum, dar mai ales cisterna sau lacul de acumulare a apelor de ploaie, în care apa era condusă prin canale săpate în suprafaţa stâncii (Alak to). […] În apropierea bisericii se văd clar fundaţiile edificiilor şcolii şi ruinele mănăstirii, mai ales fundaţiile micilor chilii călugăreşti. Nu departe de aici, sunt alte urme de cladire, despre care se spune că ar fi rămăşiţele unei mănăstiri de călugăriţe.”

Pe amplasamentul vechii mănăstiri exista şi un cimitir.

cuveta unde se află vechea mănăstire de pe Muntele Petridului; Foto: Florin Coman

Tot Orbán Balázs aminteşte de existenţa unei alte mănăstiri, a Berchişului (în împrejurimile satului denumit Berkes in limba maghiară), având rol de refugiu în caz de primejdii: „Pe un platoul al muntelui care se întinde spre Arieş, numit Dealul Bethlen, se mai văd ruinele unei mănăstiri, iar în jurul ruinelor ei, iarăşi pomi fructiferi, mult apreciaţi de păstori. Oamenii spun că această mănăstire aparţine celei de pe Munte, şi o numesc Mănăstirea Berchişului, folosindu-o în caz de primejdii, ca loc de refugiu a călugărilor de pe Munte. În apropierea Petridului de Sus, pe locul numit Tău, era moara mănăstirii şi heleşteele călugărilor.” Mănăstirea Berchiş (Berchieş) a fost fondată în secolul al XVII-lea.

Locaţiile mănăstirilor pe Harta Iosefină

În 1783, la cererea vicarului general greco-catolic al Blajului, protopopul Teodor Meheşi este numit să realizeze un inventar al Mănăstirii Petridului, în urma căruia raportează: 1,14 ha teren care alcătuia incinta mănăstirii, un arător de 10 felderi (100 litri cereale), un fânaţ de 6 care şi o pădure.. Pe lângă acestea, călugării mai deţineau o grădină de legume, o plantaţie de arbuşti şi pomi fructiferi, stupi cu albine.

În 1848, evenimentele revoluţionare care au cuprins întreaga Europă, aprind ecouri şi în aceste părţi. Avram Iancu şi Simion Balint împreună cu lăncierii lor se retrag la mănăstirea Petridului. Trei dintre conducătorii revoluţiei române de la 1848 au copilărit în părţile Petridului - Simion Balint, originar din Copăceni, lângă Cetatea Turzii, împreună cu Vasile Ciurileanu (din Ciurila) şi cu George Bariţiu, la unchiul primului dintre ei, preotul Grigore Balint. Tot la mănăstirea Petridului s-au refugiat şi alţi intelectuali ai satelor din împrejurimi, printre care şi preotul Ioan Popu Bariţ (tatăl lui George Bariţiu), asupra căruia fusese decretată sentinţa de pedeapsă cu moartea. În primăvara anului 1849, tabăra rezistenţei româneşti de la mănăstirea Petridului numără peste zece mii de oameni. La 1 iunie 1849, două companii de vânători maghiari, conduşi de Carol Velitz (dinspre Hagymas, localitate cunoscută astăzi sub denumirea Plaiuri), respectiv Adam Lengyel (dinspre Turda, prin Platoul Pordei), au misiunea să împingă înapoi tabăra de la mănăstirea Petridului. Combatanţii lui Avram Iancu s-au restras spre interiorul muntelui, la cealaltă mănăstire, cea a Berchieşului, astfel că vânătorii maghiari ard mănăstirea, şcoala şi toate construcţiile din amplasamentul mănăstiresc. Cărţile şi obiectele mănăstireşti au fost salvate, fiind ascunse din timp, iar clopotul a fost scos din flăcări, şi salvat şi acesta. Afirmaţia istoricului Orbán Balázs cu privire la faptul că maghiarii au plecat de la mănăstire luând prăzile cu ei, este eronată, deoarece au dat foc întregii mănăstiri, arzând tot ce era înăuntrul ei. La fel de eronată este şi afirmaţia aceluiaşi Orbán Balázs că mănăstirea s-a aprins din cauza schimbului de focuri, românii s-au retras din timp, necunoscând probabil mărimea armatelor trimise de maghiari, şi încercând să se regrupeze pentru a nu fi surprinşi, şi au ascuns şi obiectele de cult din timp (dacă nu ar fi făcut aşa, aceste obiecte de cult nu ar fi mai putut fi salvate probabil şi ar fi ars odată cu mănăstirea); în cazul în care românii ar fi opus rezistenţă, fiind peste zece mii şi bine organizaţi, profitând şi de conformaţia terenului, nu ar fi putut fi învinşi de doar trei sute de vânători maghiari.

După distrugerea mănăstirii în 1849 de către trupele maghiare, sătenii petrideni construiesc călugărului rămas o bisericuţă, o chilie şi o clopotniţă. După eşecul revoluţiei, aici pribegea Avram Iancu, Crăişorul Munţilor fiind primit de fiecare dată cu multă căldură de către săteni, care îi aduceau mâncare.

Intemperiile duc la distrugerea micii bisericuţe, iar după anul 1880 nu mai există nici un călugăr pe Muntele Petridului.

În perioada interbelică, preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriaşi, reuşeşte să reclădească din lemn biserica mănăstirii, între anii 1933-1938, pe acelaşi loc, purtând în continuare rit greco-catolic şi având un hram nou – „Schimbarea la Faţă”, sfinţirea bisericii fiind realizată la 6 august 1938, la sfinţire participând şi episcopul Iuliu Hossu. Tăierile masive de pădure vor priva acest loc de peisajul său mirific, însă mai există chiar şi după cel de-al doilea război mondial urme clare asupra vestigiilor vechii mănăstiri, iar cimitirul monahilor încă putea fi distins în incinta cuvetei. În jurul anului 1968 bisericuţa de lemn în stil bizantin, ridicată între anii 1933-1938, pe locul vechii mănăstiri, a fost demantelată.

Imagine de epocă: Bisericuţa de lemn de pe locul vechii mănăstiri

O troiţă de lemn a fost ridicată pe locul altarului vechii biserici de lemn construite în perioada interbelică, în cuveta vechii mănăstiri a Petridului, sfinţindu-se la data de 4 august 2010, marcând aproape un mileniu de trai monahal pe Muntele Petridului, în acest loc, din apropierea Cheilor Turzii.

placa comemorativă de pe troiţa ridicată pe locul vechii mănăstiri a Petridului; Foto: Florin Coman

La circa 4 km spre vest, din acest loc, şi la 1,5 km în sudul satului Petreştii de Sus, în toponimul „La Curmături”, la poalele Munceilor Borzeştilor, prin iniţiativa preotului Vasile Ştiopei, s-a hotărât construirea unei mănăstiri ortodoxe, în formă de cruce greacă, cu pictură de tip frescă în paraclisul interior.

Noua mănăstire a Petreştilor; Foto: Florin Coman

Mănăstirea ortodoxă poartă hramul „Schimbarea la Faţă”, iar sfinţirea paraclisului s-a realizat la 6 august 2006. Schimbarea locaţiei de construcţie s-a făcut datorită solului nepotrivit şi a condiţiilor vitrege din cuveta vechiului aşezământ, deşi s-a dorit continuitatea vechiului amplasament. Probabil, pe locul vechii mănăstiri, se va construi un mic paraclis şi o chilie subordonată noii mănăstiri ortodoxe. Reînnodarea tradiţiei mănăstireşti în arealul Petridului a fost realuată astfel de monahul Teofil Popescu.

Pentru a localiza exact amplasamentul vechii mănăstiri de pe Muntele Petridului şi pentru a demonta unele mituri legate de locaţii şi interpretări eronate, am realizat o expediţie de cercetare în teren în data de 12 noiembrie 2010. Expediţia a fost pregătită după o documentaţie atentă, pentru a nu „bâjbăi” în teren şi a merge pe cât posibil la punct ţintă, urmând a fi verificate realităţile din teren cu documentaţia deţinută.

Itinerarul expeditiei din 12 noiembrie 2010 - în căutarea amplasamentului vechii mănăstiri a Petridului

Fără rezultatele expediţiei, fără verificarea din teren, astăzi nu ar fi fost posibil acest articol atât de detaliat şi nici corectarea unor erori ale celor care au studiat anterior problema vechii mănăstiri a Petridului şi a amplasării acesteia. Membrii expediţiei au fost: subsemnatul, Florin Coman, colega de la blogul comun Cu Pluta pe Arieş – Ana Maria Catalina, şi domnul Emil Şeulean,

Emil Şeulean; Foto: Ana Maria Catalina

un om pasionat de drumeţii, cu un ochi ager, care a „mirosit” imediat crucile de piatră care marchează aliniamentul înălţimilor maxime ale Culmii Petreşti.

Dealul Bisericii (793 m alt.), Foto: Florin Coman

Expediţia a început din centrul localităţii Petreştii de Mijloc, alegând cel mai domol urcuş, ţinând uliţa principală, apoi am traversat Valea Petridului şi mergând tot înainte, spre răsărit, de-a lungul unei vâlcele, surmontând o diferenţă de nivel de circa 60 metri, ajungând apoi deasupra versantului drept al Cheilor Turzii, pe platoul carstic al Culmii Petreşti. Identificând crucile de piatră dispuse de montaniarzi pe aliniamentul interfluviului Culmii Petreşti, a fost relativ uşor – ne-am îndreptat spre sud-vest, până am ajuns la cuveta cea largă de circa 2 ha, pe locul vechiului „Monostor”. După ce am finalizat cercetările la faţa locului, am urmat o direcţie spre est, spre Piatra Corbului, coborând printr-un sector impus de o eroziune torenţială pe faţada versantului. Coborârea nu a fost deloc domoală, dar totul s-a liniştit când am ajuns pe marcajul triunghi roşu, marcaj care ne-a dus jos, la cabana Electrica, unde am avut de surmontat trecerea Hăşdatelui pe o punte improvizată din trei buşteni, aceasta fiind surpriza de final – lipsa podului vechi pe unde intrau majoritatea turiştilor spre Cheile Turzii.

Mai jos, vă împărtăşesc documentaţia care a stat la baza convingerii găsirii amplasamentului vechii mănăstiri de pe Muntele Petridului, documentaţie care a fost probată de cercetarea din teren:

- descifrarea pe hărţile de epocă (harta iosefină a Transilvaniei, datând din 1773) a toponimului Monostor, în zona Cheilor Turzii, iar în detaliu descoperind dovada grafică a desenului unei mănăstiri, cu toate dependinţele ei;

- interpolarea grafică pe noile hărţi, pe baza corelaţiei acestora cu detaliile de pe harta iosefină, interpretând scările de distanţă şi puncte de reper fixe aflate pe ambele tipuri de hărţi (iosefină şi hărţile noi, de detaliu). Interpolarea s-a realizat pe două direcţii – prima unind inflexiunea concavă a Văii Petridului în centrul localităţii Felsö Peterd (Petreştii de Sus) cu ieşirea Hăşdatelor din Cheile Turzii, iar a doua direcţie unind inflexiunea convexă a Văii Petrid din centrul localităţii Közep Peterd (Petreştii de Mijloc) cu izvorul pârâului Kaltes Baad (Baia Rece/Pârâul Feredeului). Apoi, s-a trecut la interpretarea distanţelor, prin ponderarea lor în funcţie de diferenţele de scări de reprezentare;

- respectarea distanţelor aproximative menţionate în scrierile istorice (1,5 km de Petreştii de Mijloc, respectiv 600 paşi, adică circa 180 metri spre sud de la Piatra Potcoavă);

- verificarea unor date de topometrie (altitudinea de 780 metri, suprafaţa de circa 2 ha a cuvetei întâlnite)

- identificarea în acest loc a unor toponime indicând prezenţa unui lăcaş de cult (Culmea Mănăstirii, Dealul Bisericii, Monostor, „La Biserică”);

- existenţa unor condiţii de relief care probează indicaţiile istorice - existenţa unei cuvete naturale cu o suprafaţă de circa 2 ha şi o circumferinţă de circa 345 metri; forma uşor alungită a cuvetei, de forma unei pare, apropierea de Vârful Muntelui Petridului;

- existenţa unor urme arheologice descoperite la faţa locului (identificarea adânciturilor care marcau vechile fundaţii ale construcţiilor din interiorul mănăstirii);

- excluderea celorlalte amplasamente presupuse, datorită neîndeplinirii unor din condiţii (altitudine diferită, inexistenţa unei cuvete cu o suprafaţă de circa 2 ha, ori nu corespundeau amplasamentului toponimului Monostor de pe harta iosefină).

Imagine satelitara asupra amplasamentului vechii manastiri de pe Muntele Petridului; sursa: Google Earth

Vreau, cu această ocazie să discutăm şi unele „mituri” vehiculate până în acest moment, care se dovedesc a fi eronate, şi anume:

- troiţa amplasată pe locul bisericuţei de lemn ridicate în perioada interbelică nu ar corespunde amplasamentului vechii mănăstiri – FALS. După cum putem vedea şi în detaliul de pe Harta Iosefină, poziţia vechii mănăstiri este în partea central-vestică a cuvetei, poziţie pe care se suprapune şi troiţa ridicată pe locul vechii biserici de lemn construită în perioada interbelică.

- cuveta ar fi fost locul unui vechi lac glaciar, rezultat în perioadele glaciaţiunii cuaternare – FALS. Nivelul zăpezilor permanente în munţii de pe teritoriul României nu a coborât niciodată, nici chiar în timpul perioadelor de răcire climatică maximă din Cuaternar, sub altitudinea de 1800 metri. În Culmea Petreşti ne aflăm la mai puţin de 800 metri altitudine, astfel că orice comentariu pe marginea existenţei unui lac glaciar sau a altor forme de relief de modelare glaciară e de prisos. Cel mult, e posibil să fi intervenit tangent doar un fenomen de modelare în urma mecanismului de nivaţie. Cel mai probabil cuveta s-a format prin procese de modelare carstică – prin dizolvarea calcarului mai friabil din acest loc, spălarea sa, urmată de transportul său pe verticală, infiltrare şi apoi prin drenaj subteran, relocarea sa prin precipitarea în înteriorul unor forme endocarstice, în principiu.

- apa de la Izvorul Popii ar fi alimentat mănăstirea, sau călugării ar fi folosit în mod curent apa din acest izvor – FALS. Istoricul Orbán Balázs aminteşte că apa folosită de călugări, în interiorul mănăstirii provenea din cele trei fântâni adânci din cuprinsul incintei mănăstirii, ale căror gropi zidite se mai vedeau încă la sfârşitul secolului al XIX-lea, secondate de un bazin lacustru (un fel de cisternă) care colecta apele pluviale, aceste ape din precipitaţii fiind apoi folosite la irigaţii.

Ţin să aduc mulţumiri celor care au ajutat ca acest articol să devină realitate: domnului inginer Radu Cerghizan, prin documentaţia pusă la dispoziţie şi prin sfaturile utile date acolo unde cercetarea era mai greoaie, doamnei cond. arhitect Ana Maria Catalina, prin munca sa de strângere de informaţii de la oamenii locului şi prin moderarea materialului foto şi video, domnului Emil Şeulean, cu privirea sa ageră, care ne-a ajutat să descoperim mai uşor locaţia căutată, şi nu în ultimul rând păstorului de pe Cheile Turzii, Florea Viorel, localnic din Petreştii de Mijloc, care ne-a furnizat, la rândul său, informaţii ajutătoare.

Păstorul din Petridul de Mjloc - Florea Viorel; Foto: Ana Maria Catalina

Instantaneu! Din Turda…

2010-11-05T19:20:00.006+02:00

Astăzi, în a cincea zi a lui Brumar, turdenii au avut ocazia de a admira prima expoziţie de fotografie a bloggeriţei turdene Laura, autoarea blogului Pipo’s.

Peste “uliţă” de Colegiul Naţional ce poartă numele domnitorului care a unit pentru prima dată ţările române – Mihai Viteazu (unde Laura ia câte o pauză din viaţa de fotograf), in incinta imobilului de pe Strada G-ral Dragalina la nr.143-145, prin bunavoinţa gazdei – familia Racu, a avut loc expoziţia unuia dintre cei mai tineri fotografi turdeni la început de cariera – Laura Curta.

Ne-am adunat cu toţii – membri ai familiei, prieteni, colegi, profesori, cunoştinţe – şi plini de emoţie ne-am înfiinţat la faţa locului să aflăm surpriza promisă de Laura. Ea, la fel ca noi, a fost cuprinsă de emoţii, dar a reuşit să ne explice cu răbdare fiecăruia la întrebările şi curiozitatea cu care am întâmpinat-o.

După ce am văzut, pipăit, mirosit şi gustat fotografiile, fiecare dintre noi am rămas cu o anumită impresie. Desigur, plăcută.

Laura, ca orice artist la început de drum, a atacat întregul spectru al fotografiei – am întâlnit instantanee, portrete, natură moartă, imagini macro. Cu siguranţă, în toate a pus şi câte o bucăţică de suflet.

A venit şi un moment mai solemn – clipa în care omul din umbră, sfătuitorul Laurei, maestrul Ovidiu Cosac (fotograf şi regizor, fost director al Teatrului Municipal din Turda) a pledat despre fotografiile Laurei şi despre artistul Laura A simţit înclinaţia spre instantanee, care exprimau fiecare în parte câte un sentiment complex, o stare lăuntrică reflectată. Şi cel mai important lucru, îl cităm pe domnul Cosac – “Laura a simţit exact momentul când trebuia să apese butonul declanşator”.

Părinţii, Maria şi Sergiu Curta, sprijin de-o viaţă a Laurei, ascultau cu emoţie prezentarea maestrului şi re-trăiau fiecare imagine, fiecare moment, mândri de fiica lor.

Astăzi, toţi turdenii am fost mândri să avem între noi o persoană de o valoare autentică, cu mult talent şi entuziasm, care o să ne reprezinte peste ani în lume. Vom fi mândri, ca de atâtea ori, când de Turda noastră, de aceste locuri şi valorile lor se va vorbi cu respect şi admiraţie.

Laura nu ne-a lăsat să plecăm fără a lăsa câteva impresii în „cartea de oaspeţi” pe care o să o citească mereu cu nostalgie.

Îţi mulţumim, Laura!

Arieş

2010-10-24T22:53:00.014+03:00

Dintotdeauna nobleţea pământului a fost aurul. Strălucirea sa a stârnit imaginaţia multor oameni, a ridicat sau a pierdut popoare.

Produs al capriciului unor fenomene magmatice vechi, începând din pre-baikalian (de acum circa 800 milioane ani), aurul a rămas podoaba cea mai râvnită a Daciei.

Un singur râu între toate – Aureus (“cel aurit”) rostogolea printre nisipurile sale grăuncioare strălucitoare din adâncuri. Arieşul, aşa cum îl ştim astăzi, a văzut atâtea generaţii de căutători de aur încât nici el nu mai reuşeşte să le povestească.

Acum 6 000 de ani, odată cu descoperirea aurului, aşezările umane din valea râului aurului explodează ca şi extindere, urcă pe văile râurilor până în vârfurile munţilor, aşa cum le întâlnim şi acum, ca şi cea mai antropizată zonă montană a Europei, până la cele mai mari altitudini.

Munţii Trascăului, de pe Arieş în jos, şi împrejurimi, au fost punctul de forţă al civilizaţiilor carpatice şi probabil al ginţilor dace din zorii istoriei, conduse de Zamolxis (care se pare că s-a izolat patru ani printr-o retragere în adancurile pământului, după anumite semne indicând a fi Peştera Huda lui Papară), apoi de Charnabon, Antyrus, Moskon, Oroles, Rubobostes, Burebista, Deceneu, Comosicus, Dacus, Scoryllo, Duras şi Decebal (acesta se pare că s-a sinucis în ultimul punct de rezistenţă al fortificaţiilor apulilor, din Munţii Trascăului, spre sud-vest de Potaissa, s-ar părea în Cetatea Craivii).

Puterea civilizaţiei dacilor era dată de bogăţia lor, în special datorată aurului ascuns în filoanele Apusenilor şi în nisipurile râurilor din aceste părţi, aur care ajungea până în Ellada, Valea Nilului, Mesopotamia şi Persia.

Poarta care păzea intrarea din exterior spre comorile ascunse ale Arieşului era Potaissa, nu întâmplător sediul celei mai puternice legiuni a coloniştilor romani după cucerirea Daciei (Legiunea a V-a Macedonica). Turda de astăzi este denumită de coloniştii saşi Thorenburg (semnificând “oraşul porţilor”). Turda a fost dintotdeauna poarta aurului, poarta sării, poarta lemnului, poarta pietrelor Apusenilor, poarta spre o civilizaţie plină de originalitate şi mister. Martori ai expresiei mistice şi a senzaţiei de „altfel” a acestor meleaguri sunt solomonarii pierduţi prin cătunele Apusenilor, nu departe de Turda. Solomonarii s-ar trage din vechii asceţi kapnobatai (călători prin nori sau umblători prin fum), vechi sarcedoţi traci iniţiati în astrologie, stăpânirea fenomenelor meteorologice şi a unor fenomene parapsihologice greu de imaginat. În împrejurimile Turzii se păstrează şi astăzi expresia „a solomoni”, în sensul de a face o magie inexplicabilă oamenilor de rând. Peştera Huda lui Papară, locul de ieşire la lumina zilei a apelor Văii Morilor, afluent al Arieşului, la patruzeci şi ceva de kilometri spre apus de Turda, a fost leagănul unui loc de cult pentru sute de generaţii preistorice, mai mult – se presupune că aici s-a retras priceputul rege al dacilor, Zamolxis.

Viziunea geopolitică a statului roman a fost salvarea de la faliment a imperiului prin ocuparea Daciei şi exploatarea aurului şi argintului de pe Arieş şi reumplerea vistieriei statului. Deloc întamplător, Dacia a fost singurul caz de ocupare de către romani a unui teritoriu situat la nord de Dunare, cu toate sacrificiile împuse de dificultăţile de trecere a marelui fluviu, de traversare a unor ţinuturi montane pline de capcane şi de atacare a unui stat atât de puternic precum cel al dacilor. Mai mult, la nord de Apuseni colonizarea romană a fost prezentă doar sporadic, în scopul menţinerii unor cetăţi de apărare şi a unor centre de tranzit a produselor preţioase spre restul imperiului.

Bogăţia proverbială a râului Arieş a fost descoperită nu doar în albia sa, ci şi pe văile tributarilor săi (Roşia Montană, Valea Muşcanilor, Valea Şesei, Lupşa, Cioara, Sartăş, Sălciuţa, Valea Ponorului, Poşaga, Iara), rămânând în urmă numeroase legende şi mărturii vii de pe fiecare din aceste văi.

În cotloanele muntelui, căutătorii de aur se orientau după prezenţa cuarţului (dioxid de siliciu translucid, cristalizat în sistem trigonal, care însoţeşte granulele de aur în zăcăminte), după apariţia piritei (sulfură de fier de culoare aurie, cristalizată cubic, nelipsită niciodată din filoanele cu aur liber) şi mai ales după ivirea zăcămintelor de blendă (sulfură de zinc, cristalizată în sistem cubic, de diverse culori – galben, brun, negru, care indică deseori prezenţa aurului şi chiar bogăţia în aur a filonului respectiv). Nu de puţine ori, sârguinţa şi priceperea căutatorilor a fost răsplătită cu strălucirea ameţitoare a unor foiţe, firişoare în formă de muşchi, plăcuţe, cristale cu înfăţişare octaedrică, grăuncioare de 3-4 mm diametru, aur bătut (impregnat) în cuarţ, grăuncioare împrăştiate în rocă şi nisipurile aluvionare, cristale îngemănate luând forma unor crenguţe de brad, granule de aur însoţite de sulfuri complexe sau alte săruri (pirită, pirită cu arseniu, blendă, galenă, calcită, rodocrozit). Faima aurului de pe Valea Arieşului a fost adusă şi de minereurile de tip telururi – petzit, krennerit, nagyagit, şi nu în ultimul rând silvanitul, un minereu moale, cu luciu metalic, de culoare gri-argintiu, auro-argintifer, cristalizat în sistem monoclinic.

S-ar spune că pe Muntele Găina trăia o zână nemaipomenit de frumoasă, care locuia într-un palat strălucitor. Zâna avea o găină cu pene de aur. Găina ii făcea zilnic câte trei ouă de aur, iar zâna dăruia aceste oua fetelor sărace din zonă care urmau să se mărite. Trei feciori de-ai locurilor, auzind de bogăţia ei, s-au deghizat în haine femeieşti, au reuşit printr-un şiretlic să pătrundă în palat şi să fure găina. În fuga lor, au scăpat din coş ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieş. De atunci, Arieşul poartă în nisipul său fărâmituri de aur.

Mărturie acestei activităţi aventuroase şi plină de sârguinţă a meşterilor aurari de pe Arieş stă o o imagine rară, o gravură din anul 1899, cu căutători de aur pe Valea Arieşului, imagine furnizată de domnul Radu Cerghizan, un turdean de-al nostru, stabilit pe meleaguri germane, însă în suflet cu aceleaşi locuri ce îi amintesc de leagănul copilăriei. Căci oriunde ne-am duce suntem de-ai Arieşului.

Pentru culegerea aurului din nisipurile Arieşului, localnicii aşezau nişte scânduri înclinate, peste care puneau nişte ţesături de lână. Peste aceste ţesături, puneau nisipul şi prundişul aurifer cules din albia râului. Apoi, cu nişte cancee, turnau peste acest amestec apă, spălând bucăţile de rocă. În urma acestui procedeu, fragmentele de aur, fiind mai grele, rămâneau agăţate de ţesătura de lână, apoi putând fi colectate.

Autori: Florin Coman, ing.Radu Cerghizan

Cu urda-n Turda

2010-10-18T21:12:00.012+03:00

Am vizitat pieţele oraşului ỉn cǎutare de urdă pentru un meniu despre care se obişnuieşte mai nou sǎ se spuna “sanǎtos”. Urda fiind considerată ca fiind brânza cu cele mai puţine grǎsimi şi cu un gust plăcut, uşor parfumat şi dulce, se poate încadra perfect în orice bucătărie a acestor locuri.

Asocierea de cuvinte “urda” şi “Turda” am ỉntalnit-o în multe dialoguri avute cu producătorii de brânzeturi.

“Gata cu urda în Turda”

Aşa am aflat cǎ sezonul urdei este pe sfârşite. Anul viitor ỉncepând uşor din martie şi normal din luna mai din nou “Gǎzdǎriţele din Turda vin cu brânza şi cu urda“ (titlul unei melodii populare dedicate harnicelor gǎzdăriţe turdene).

“Nu te du cu urda-n Turda că nu s-a vândut nici brânza”,

“Mai ỉncet cu urda-n Turda şi cu caş în Fǎgǎras”

sunt fraze folosite de turdeni cu mult timp ỉnainte şi sunt mulţi care s-au bucurat sǎ şi le reaminteascǎ. Adică urda e la ea acasă la Turda, aşa cum e gustosul caş la Făgăraş.

Desigur, ỉnsoţitorul meu, “Aparatul”, şi-a facut datoria şi a ỉnregistrat imaginile momentului.

Prietenul nostru plutaş Florin ỉsi doreşte imagini cu:

- “Curca-n Urca”, pentru a sublinia predispunerea multor localităţi învecinate spre creşterea păsărilor, iar în satele mai risipite din Câmpia Transilvaniei, a cărei poartă spre Arieş este Câmpia Turzii, creşterea curcilor;

- ”Una-una ca la Luna“, expresie încetăţenită pentru a sublinia hărnicia proverbială a agricultorilor de pe Arieş.

Oare cine dintre noi şi când va reusi sa viziteze localitaţile Urca şi Luna, vecine oraşului nostru, pentru satisfacerea foarte justificatǎ din acest motiv a dorinţei amintite mai sus?

Turda văzută prin ochii unui fotograf amator

2010-10-14T18:12:00.007+03:00

Cu toţii trăim experienţe diferite. Deşi diferiţi, avem nevoie unii de alţii pentru a ne putea bucura deplin de şansa pe care o primim de la viaţă. În ideea de a căuta acel diferit, înarmată cu aparatul de fotografiat, fie el cât de simplu sau performant, nu te mai simţi singură. Ceea ce vezi în prezent poate ulterior să vadă şi alţii. Dorinta de cunoaştere te duce pe căi mereu noi. Cunoşti lucruri inedite şi ai parte de întâmplări neprevăzute.

Oare întâmplător? Prima plimbare în scopul de a căuta imagini frumoase a fost pe malul râului Arieş. S-a întâmplat să fie iarna. O atmosferă nu prea veselă. O profesoară care a căutat pentru elevii ei fotografii pe net despre Valea Arieşului a văzut şi fotografiile mele şi prima reacţie pe care a avut-o a fost să se gândească la ce a determinat fotograful să iasa pe asa o vreme pe „dig”. Arieşul este frumos şi iarna, chiar dacă pare populat doar de raţele sălbatice.

Tânjeam după imagini de iarnă, cu zăpadă proaspată, nebătătorită de maşini. A fost chiar aşa! Mi-am luat prietenul meu fidel, “Aparatul”, şi am ieşit. Am făcut un film cu fotografii pe malul Arieşului, în parc şi pe străzile oraşului. Am fost criticată aspru de un comentator. Acele imagini frumoase pe care doream să le vada şi altii, de fapt le-am vazut doar eu. Efectele accentuate pe care m-a distrat să le adaug în postare l-au enervat pe privitor. Avea dreptate. Mi s-a confirmat că aşa ca mine sunt şi multi alţii care sunt dornici să vadă oraşul în ipostaze frumoase, că nu efectele ci imaginea este cea care interesează. Comentariul anonimului m-a stimulat.

Am întâlnit locuitori “cu caţei şi cu purcei” pe malul râului Am vazut un zâmbet de copilaş, o privire deschisă, caldă, parcă radia fericire. Mă întrebam în sinea mea de viaţa lui departe de televizor, departe de trotuare. El mă privea zâmbind cu caldură. Oare timpul cum îi va schimba zâmbetul şi privirea sinceră de care, pe moment, eu m-am bucurat? I-am facut o fotografie care mie îmi este dragă şi o arat tuturor de câte ori am ocazia.

Turda îmi oferă multe surprize. Locuri pe care nu le ştiam. Vacanţele copilăriei mele le-am petrecut la Ştrandul de la Băile Sărate. Cu toate acestea, nu am cunoscut zona. Însoţită de “Aparat“ m-am aventurat să văd lacurile. Surpriza oferită de existenţa lacurilor pe care eu nu le mai văzusem până atunci m-a determinat să fac un numar mare de poze. Nu am mai reuşit să ordonez pozele, nu mai ştiam care poză la care lac era făcută. Nu doar un drum, ci multe drumuri a trebuit să fac împreuna cu “Aparatul“ până am reuşit să leg imaginile într-un film. M-am lămurit, şi se pare că am lamurit şi pe multi altii ca mine - Turda are locuri deosebite care merită să fie cunoscute. Să vezi şi Pârâul Mic Sărat cum şerpuieşte, apare şi dispare în sălbăticia peisajului, să vezi şi zona Durgăului, un peisaj cu totul deosebit, iar dacă tot eşti în zona Durgăului să vizitezi Salina cu uimitoarele ei ascunzişuri subpământene. Pentru toate aceste lucruri merită să fii fotograf, fie chiar şi doar unul amator.

Oamenii au fost tot timpul de partea mea. Aşa i-am simtit. Am fotografiat şi filmat mult din autobuz. Conducători auto amabili, încetineau autobuzul în zona în care doream să filmez. Am fotografiat râuleţele care străbat oraşul. Mereu am fost intrebată de oamenii din diverse zone despre motivul pentru care fac fotografiile. Ei sperau că sunt o persoana oficială care e pusă să culeagă informaţii pentru a rezolva anumite probleme. Nu eram o persoană oficială, dar simţeam că rezolvam totuşi ceva. Făceam cunoscut şi altora cum arată aceste văi ce-şi caută drumul spre Arieş. Aceste văi ar putea arăta prin grija tuturor chiar deosebit de frumoase .

Nu am căutat contactul cu oamenii, am căutat locuri deosebite ale oraşului. Locurile nu sunt izolate, peste tot sunt oameni, amabili şi binevoitori, ştiu să îţi vorbească frumos. Unii îşi doresc chiar să fie fotografiaţi. O echipă de muncitori constructori, pentru un moment cât au fost filmaţi s-au destins, au glumit, s-au amuzat, a fost o pauză care i-a inviorat. E plăcut să-i vezi la lucru bine dispuşi. E o recompensă pentru cel care a reuşit să-i facă să se simtă aşa, fie el chiar fotograf amator.

Am fotografiat o foarte mare parte a străzilor. Fiecare stradă are un specific al ei, o istorie a ei, fiecare poate fi subiectul unui roman. Nu te plictiseşti dacă le vezi pe toate. Pe fiecare stradă am găsit ceva aparte, ceva deosebit, chiar şi câte unul sau mai mulţi cătei deosebiţi. Am făcut un film deosebit. Dacă dati clik aici veţi vedea filmuleţul care vă va convinge că am dreptate.

A fost un moment de bucurie pentru mine când am aflat că un turdean făcea cunoscut că a aparut pe internet strada lui, şi nu numai strada, chiar şi Branco căţelul străzii. Era mândru.

Am întâlnit şi excepţii, o persoană care nu a dorit să-i fie fotografiată casa. I-am respectat dorinţa. În filmele mele, în colectia mea de poze există o stradă cu un numar de casă, dar fără casă ...

Întodeauna mi-am dorit să cunosc interiorul bisericilor. Nu doar interiorul acelei biserici de care prin tradiţie apartin. În toate bisericile s-a putut intra, s-au putut face fotografii. Iar dacă am facut fotografii, m-a interesat şi istoricul lor. Bisericile sunt pentru toţi, depinde de fiecare în parte în ce mod simte că îşi poate împărtăşi credinţa. Istoria oraşului este legată de existenţa acestor biserici. Le respectăm, le păstrăm. Sunt parte din interiorul sufletesc al nostru, al tuturor.

Aşa este Turda văzută de noi. Aceştia suntem “noi” - eu şi al meu ajutor, „Aparatul”. Vom continua să colecţionăm imagini frumoase de peste tot pe unde vom ajunge ...

Friptura ca pe vremea haiducilor

2010-10-13T12:00:00.002+03:00

"Acum sculptează cu aceeaşi măiestrie în carne. A deprins din copilărie tainele preparării unei delicatese cum alta nu-i. "Arpi baci", cum îl ştie toată lumea, e singurul care mai pregăteşte o mâncare veche de sute de ani: friptura de Turda."
http://stiri.kanald.ro/Stiri/Caravana/friptura-ca-pe-vremea-haiducilor/

Lecţii învăţate

2010-10-12T23:34:00.005+03:00

Nu mă întrebaţi cine pe cine a învăţat. Am învăţat împreună.

Am învăţat mai întai că astăzi e o zi unică. 12 octombrie 2010, ziua celei de-a opta întâlniri a bloggerilor comunităţii locale nucleate în jurul municipiului Turda. Fundaţia Potaissa ne-a oferit "casă şi masă", îi mulţumim colegului Alin Roşca pentru găzduire şi cafea şi pentru că s-a sacrificat să mai şi mulgă vaca, :) să avem noi ce pune în cafea. Am tot vorbit despre Comunitatea Urbană Arieş. De fapt e aceasta microregiune care are ca punct nodal Turda, cu realităţile proprii, către care gravitează spaţiul din proximitate, arieşean prin poziţie. Să nu ne mai cramponăm de nişte simple etichete, ci să simţim esenţa. Să nu mai înţelegem comunitatea noastră ca pe o delimitare strictă în sensul spaţiului aferent consiliilor locale asociate în proiecte comune sub denumirea de Comunitatea Urbană Arieş. Nu există o ruptură între Mihai Viteazu (inclus în asocierea consiilor locale cunoscută sub denumirea de C.U.A.) şi Moldoveneşti de exemplu, Moldoveneştiul aparţine prin fluxuri şi tradiţii acestei comunităţi, chiar daca administrativ s-a considerat la vremea respectivă că nu participă la acel proiect comun. Mai multe amănunte de conturare a acestui spaţiu al comunităţii arieşene probabil vor fi dezbătute într-o postare viitoare, cu argumente.

Pe lângă plutiştii deja vechi, la blogmeet ni s-a alăturat un nou membru al echipei – doamna Ani, pentru cei care nu o cunosc încă – bloggeriţă care are o mulţime de imagini despre comunitatea noastră şi cunoscând multe poveşti vechi, de epocă, care turdenilor simpli sau celor mai tineri le-au scăpat. De asemenea, am primit gândurile bune şi de apreciere de la un vechi turdean plecat astăzi departe de ţară, tocmai în Germania, domnul Radu Cerghizan, pe care îl salutăm şi cu această ocazie şi amintim aici unul dintre blogurile dânsului care ne-a impresionat foarte mult – Din trecut.

Am stabilit un fel de cod intern, să nu îl numim cod pentru a ne crampona sau a ne aminti de nişte legi, reguli, ci mai mult ca pe nişte deziderate comune de care dorim să ne ţinem, le putem numi foarte bine „Lecţii învăţate” şi anume:

- topicul subiectelor dezbatute pe blogul comun Cu pluta pe Arieş se va rezuma la: subiecte legate de comunitate sau membrii ai comunităţii; participarea comunităţii la evenimente exterioare; comparaţii între obiective, situaţii sau mentalităţi ale comunităţii cu altele exterioare; curiozităţi şi informaţii de nişă legate de realităţile comunităţii (un fel de rubrică de tipul Ştiaţi că...);

- vom încerca să ne axăm pe crearea unor rânduri de calitate (exclus inserarea unor articole prin metoda „copy-paste”, evitarea postării unor subiecte off-topic (care nu se regăsesc în subiectele enunţate mai sus).

Ne-am decis pentru o mai largă deschidere a viitoarelor întâlniri, cu invitaţia deschisă unor persoane din afara comunităţii noastre, dar care sunt interesate de realităţile de aici şi susţin iniţiativa noastră. Şi de asemenea, dechiderea în sensul de a facilita posibilitatea de a scrie pe acest blog comun, păstrând spiritul amintit mai sus, chiar şi a persoanelor dornice să publice, dar care nu au încă un blog, postarea fiind inserată de coordonatorul blogului comun, cu amintirea persoanei care a formulat postarea.

Următorul blogmeet, cel cu numărul nouă, a fost stabilit prin comun acord a celor prezenţi, la data de 8 noiembrie 2010, de la orele 18:00, la Turda, într-o locaţie care va fi comunicată ulterior.

Timpul a trecut foarte repede, încât nici nu ne-am dat seama ca e 21:00 seara.

Şi de această dată am reuşit să gândim idei noi, pe care le voi aminti succint, pentru a nu plictisi (deja am vorbit cam mult pentru astăzi):

- blogmeetul se îndreaptă tot mai mult către o acţiune de mediere, împărtăşire, interactivitate, impulsionare a implicării unui număr mai larg de persoane în viaţa şi valorile comunităţii;

- în luna decembrie vom avea un blogmeet neobişnuit, de sărbătoare, într-un cadru mai familiar, ne vom pregăti pentru multe surprize,

- vom realiza eforturi pentru o promovare a acţiunii noastre în anumite medii sociale şi culturale, pe lângă cele de pe spaţiul strict al blogurilor actuale din comunitate şi nu numai,

- vom realiza nişte întâlniri suplimentare, în afara blogmeeturilor lunare, un fel de „cafenea a plutiştilor”, cu invitaţi şi anumite tematici.

Până la următorul blogmeet vă doresc multă sănătate, cerneală în condeie, inspiraţie multă şi să ne vedem cu bine.

Esenţele noastre

2010-10-11T21:14:00.003+03:00

În orice spaţiu există o conjunctură lăuntrică, o oglindire a locurilor în om şi invers, o elevare a locurilor produsă de oameni entuziaşti, cu iniţiativă, o evoluţie nuanţată în comparaţie cu comunităţile învecinate, în parte şi prin prisma istoriei.

Doar într-un fel, la prima vedere, există o infuzie de mentalităţi exterioare, datorate în parte comunităţilor învecinate, în parte realităţilor timpului, coordonate cumva la un nivel superior de naţiunea sau de supra-sistemele naţionale în care se integrează.

În toată istoria evoluţiei unei comunităţi se conturează nişte tradiţii la nivelul subconştientului (verbale, faptice şi de caracter). Uneori, în cazul fericit, tradiţiile sunt conştientizate, asumate apoi, producându-se acele mărci, embleme ale locului, pe care membrii comunităţii şi le asumă cu mândrie. Emblemele asumate reuşesc să canalizeze energiile comunităţii cu un entuziasm sporit, ataşând un comportament de identificare, de regăsire. Mai modern spus, un fel de acţiune de branding, de intuire a esenţelor şi de corelare comportamentală în funcţie de esenţele descoperite şi asumate.

Odată ce o comunitate şi-a identificat esenţele sale şi în acelasi timp şi le-a şi asumat, se individualizează uşor în contextul general al altor comunităţi amorfe, eterogene, şi reuşeşte să îşi coordoneze energiile, identificând noi ţinte comune, având o evoluţie cu mai puţine sincope şi o fermitate mai accentuată în acţiuni.

Procesul de nucleaţie în jurul unor energii comune, în care se regăsesc membrii comunităţii, coagulează direcţiile generale ale evoluţiei ulterioare a respectivei comunităţi, adună emoţiile comune, reuşeşte să dezvolte un fel de ataşament şi entuziasm, creează o echipă. În exterior, această comunitate care şi-a regăsit esenţele şi trăieşte în aromnie cu ele, este receptată cu mult respect, admiraţie, iar produsele/artefactele ei sunt apreciate la o altă valoare, la un alt nivel.

Odată sedimentată, nucleată, o comunitate care îşi descoperă şi promovează propriile mărtci are o acţiune mult mai uniformă, fermă, cu direcţii mai clar conturate. Întrările exterioare de orice natură (mentalităţi, tradiţii, produse) sunt sublimate, transpuse, transformate, metabolizate într-un anume fel încât sistemul nu mai are de suferit schimbări radicale care puteau să pună în pericol identitatea comunităţii.

Este greu să răspundem la întrebarea cine suntem noi, cei din Comunitatea Urbană Arieş, sau ce suntem noi, ce ne leagă, ce anume avem în comun, ce ne individualizează faţă de celelalte comunităţi de la nivel regional, naţional şi chiar trans-naţional.

Ca şi geografie, suntem marcaţi de canalizarea fluxurilor şi energiilor de-a lungul cursului inferior al Arieşului, cu bazinul său – transporturile racordate la o axă principală DN 75 continuată prin E 60, din care se ramifică secundar alţi vectori de comunicare pe direcţii secundare, în acest spaţiu polarizat de municipiile Turda şi Câmpia Turzii. Din punct de vedere al geografiei, suntem „oameni ai Arieşului”, se poate vorbi astfel de o identitate arieşeană a noastră. În acelaşi timp, ne raportăm la Turda, ca şi pol principal al comunităţii, cu cele mai diversificate servicii şi cele mai intense schimburi de informaţie şi energie. Chiar şi Câmpia Turzii, prin denumirea sa, se raportează la Turda, este o câmpie (un şes) al Turzii. Astfel putem să ne asumăm o identitate derivată – turdeni arieşeni.

Ca şi istorie şi moştenire de sânge, suntem la poarta Ţării Moţilor, o parte din locuitori sunt „moţi” (vechii „ţopi”) relocaţi mai spre zonele de şes, spre o natură mai blândă şi mai primitoare. Dar în acelaşi timp, suntem şi „câmpeni”, oameni ai câmpiei (transilvane), agricultori prin excelenţă, adunaţi mai spre rama muntelui, în locuri cu apă îndestulătoare, materii prime mai abundente (piatră, lemn, sare).

Suntem urmaşii dacilor şi a romanizării acestora, ca substrat români prin excelenţă, începând din ultimele secole ale primului mileniu, fond peste care s-au suprapus urme care au lăsat o anumită amprentă locului, într-o pondere mai mare – celţi, gepizi, alani (de la care au rămas se pare anumite elemente de fizionomie în amprenta populaţiei locale – o anumită pondere mai ridicată pe Valea Arieşului a persoanelor înalte, cu păr blod şi ochii albaştri), agatârşi (care se ocupau cu mineritul şi s-au stabilit pe Mureşul mijlociu şi superior şi pe Târnave, dar mai ales pe Arieş, unde se ocupau cu extragerea aurului şi a altor metale), dalmaţi (meşteri ai sării la Turda, având o caracteristică unicat în privinţa vorbirii – rotacismul, întâlnit doar la moţi şi la ilyro-românii de pe coasta Dalmaţiei), asirieni (mare parte din coloniştii romani proveniţi din Asia Mică), slavi (de la care au rămas numeroase toponime pe Valea Arieşului şi moşteniri în ceea ce priveşte practicile agrare), secui (în special în arealul Turzii, o parte din ei având un important aport la viaţa culturală a comunităţii), saşi (în special în sectorul dinspre munte al Văii Arieşului). Suntem, aşadar, individualizaţi de influenţe ilyre (dalmate), alanice (sarmatice) şi de cele ale agatârşilor (iranieni), faţă de majoritatea substratelor altor comunităţi din regiune.

În privinţa civilizaţiei, etnografiei şi folclorului, suntem în ansamblu o difuzie de civilizaţie şi cultură moţească periferică (a lemnului) suprapusă unui fond agrar câmpenesc cu rădăcini foarte vechi (civilizaţie cerealieră şi a lutului) individualiat în zona colinară joasă a Câmpiei Transilvaniei, cu o infuzie de civilizaţie minieră şi viti-pomicolă.

Ca şi produse de marcă provenind din spaţiul acestei comunităţii sunt: sigla Legiunii a V-a Macedonica (LVM), sigla Cheilor Turzii (un munte despicat în două, colorat cu un smalţ argintiu), simbolul râului Arieş (un brâu argintiu), fluturele nocturn Filatima transilvaniella, brâul alb-cenuşiu de cinerite bugloviene (cenuşă vulcanică cimentată – tuful de Hădăreni însoţind Coasta Grindului, de pe stânga Arieşului, de la Viişoara spre aval), soiuri de porumb timpurii (Turda 200), ceapa roşie de Arieş, produse ale gastronomiei locale (turta dulce de Turda, friptura de Turda, tortul Doboş cu glazură de caramel).

Lista, cu siguranţă, rămâne deschisă.

Ce este astăzi comunitatea noastră? Produsul cărei sinergii? Întrepătrunderea căror obiceiuri? Ce a colaborat în aşa fel încât a dat unicitate acestui spaţiu? Ce alte amprente ale acestei comunităţi cunoaştem? Ce ne leagă pe noi toţi, ce avem în comun şi nu au ceilaţi din comunităţile vecine? Cu ce ne putem mândri?

Tradiţii de toamnă

2010-10-06T14:47:00.006+03:00

Sursa foto: Marta Pozsonyi

Odată cu venirea toamnei şi a strânsului recoltelor, gospodarii se întrec în produse care mai de care mai de soi, cât mai naturale, şi de ce nu cât mai surprinzătoare prin gust, asociere, gătit, dimensiuni.

Comunitatea noastră locală are o veche tradiţie gastronomică şi agricolă, fiind reprezentaţi cu cinste la concursuri naţionale şi internaţionale chiar, aducând o paletă de produse care au deja o marcă, o identitate, o amprentă a locului.

O parte dintre noi şi chiar din toata ţara au auzit şi recunosc produsele de valoare realizate de către comunitatea noastră, produse agricole primare sau supuse unui proces de pregătire – friptura de Turda, kurtos-kalacs tradiţionali, ceapa roşie de Arieş, uleiul de Turda presat la rece, varză din Curechiştea Arieşului (între Câmpia Turzii şi Viişoara), laptele de Boian, produsele apicole de Urca, porumbul Turda 100, cireşele de Călăraşi, merele Jonathan de Aiton, merele de Sănduleşti, şi multe alte produse locale, unele mai de nişă, mai puţin cunoscute. Ca o paranteză (probabil o să râdeţi) există o vie tradiţie a locurilor, fiecare cu produsele, seminţele, animalele lor, cunoscută mai mult de gospodarii mai în vârstă, cu mai multe legături între ceilalţi producători agricoli de tradiţie ai comunităţii. Nu mică o să vă fie mirarea dacă o să doriţi să ţineţi pe lângă casă curcumine (numite local si „bibilici”) o să fiţi îndrumaţi de către bătrâni către Crairât, dincolo de Ploscoş, de lume şi-au procurat aceste păsări nu tocmai des întâlnite prin curţile românilor. Exemplele pot continua.

Cel mai recent concurs la care comunitatea locală a fost prezentă cu cinste a fost „Festivalul vinului şi al tradiţiilor de toamnă de la Piteşti”, care a avut loc în 1-3 octombrie 2010, în locaţia Jupiter City. Am fost reprezentaţi de Asociaţia Slow Food Turda (organizator de activităţi educaţionale pentru promovarea patrimoniului local, din punct de vedere gastronomic şi cultural, şi susţinerea dezvoltării agrare), cu cei trei producători tradiţionali din comunitatea noastră: familia Kepes (produse apicole), familia Duma (ulei presat la rece din seminţe de floarea soarelui şi dovleac), Fodor Gyoso din Plăieşti (producător de ceapă roşie).

Continuind tradiţia recordurilor începută în cadrul festivalului agrar Turda Fest, turdenii Marta Pozsonyi şi Maria Rus au împletit o funie de ceapă roşie lungă de aproape 50 metri, care a stabilit recordul de cea mai lungă funie de ceapă împletită vreodată pe meleaguri argeşene, muscelene şi în toată Muntenia. De la ceapa roşie de Arieş şi cea de Argeş nu a mai fost decât un pas (glumind, bineînţeles!) – înocuirea unei singure litere şi a locaţiei recordului (e drept a fost de provenienţă şi de manufactură arieşeană).

Arta meşteşugărească şi tradiţiile gastronomice au fost foarte bine diversificate la festivalul piteştean, la o parte din ele şi-au adus contribuţia şi localnici de-ai noştri, de pe Arieş. Astfel, am regăsit: produse de sticlărie, produse realizate din împletituri de nuiele şi pănuşi de porumb, produse sculptate în lemn şi piatră, picturi, roata olarului, războiul de ţesut tradiţional, port popular, mâncăruri şi produse tradiţionale (cununi de ceapă roşie de Arieş, miere şi ulei presat la rece de Turda, pastrama de oaie la grătar, gemuri, murături, fructe, legume, brânzeturi, afumături, must şi vin).

Standul organizat de Asociaţia Slow Food Turda a fost vizitat de către preşedintele consiliului judetean Argeş, dl. Constantin Nicolescu, care a lăudat initiativele turdenilor şi totodată şi-a exprimat dorinţa de a descoperi şi ei un produs local care să aducă faimă locului aşa cum spre exemplu a adus ceapa roşie de Arieş faimă Turzii, devenind chiar simbol al festivalurilor agrare Turda Fest.

În perioada următoare, comunitatea noastră va fi prezentă şi la alte evenimente regionale de tradiţii agrare şi gastronomice (Sighişoara, Craiova, Bucureşti, Baia Mare), culminând cu festivalul internaţional Terra Madre, găzduit de oraşul italian Torino (21-25 septembrie).

* Îi mulţumim colegei Marta Pozsonyi, preşedinte al Asociaţiei Slow Food Turda, pentru informaţiile detaliate cu privire la Festivalul vinului şi al tradiţiilor de toamnă de la Piteşti şi la evenimentele următoare în care vom fi reprezentaţi la nivel naţional şi internaţional.

Ziua Patrimoniului la Turda

2010-09-30T21:40:00.010+03:00

Din anul 1989, în luna septembrie, la nivelul întregii Uniunii Europene, sunt organizate „Zilele europene ale patrimoniului”.

Din 1992, România a preluat această practică, încearcând o mai mare apropiere între societate şi moștenirea arhitecturală de valoare a comunităţilor locale.

Luni, 27 septembrie, la Turda, a avut loc "Ziua patrimoniului la Turda", eveniment cultural organizat de Fundaţia Raţiu pentru Democraţie.

Activităţile au avut o convergenţă spre tematica patrimoniului architectural-istoric al comunităţii, şi s-au desfăşurat în decursul a trei secvenţe:

- amenajarea unui stand expoziţional în zona pietonală de pe Str. Republicii, Turda, între orele 12:00-15:00, coordonat de Claudia Roşca împreună cu voluntarii de la Fundaţia Raţiu pentru Democraţie;

- organizarea unei mese rotunde cu tema "Patrimoniul istoric şi modernizarea", între orele 17:00-19:00, sub coordonarea domnului profesor Florin Stan, coordinator proiect, şi a asistentului de proiect Corina Crişan, între invitaţii speciali fiind prezenţi: lect. univ. dr. Sorin Nemeti Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filosofie), llect. univ. dr. Radu Mârza (Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filosofie), dr. Virginia Rădean (consilier, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Cluj), prof. univ. dr. Rudolf Graf (vice-rector, Universitatea „Babeș-Bolyai”). În cadrul mesei rotunde s-a discutat despre problematica identificării edificiilor cu valoare de patrimoniu, de statutul lor legal, de avantajele dar şi obligaţiile proprietarilor clădirilor cu valoare patrimonială, de localizarea unor nuclee cu valoare de patrimoniu. Au onorat cu prezenţa şi câţiva oameni de cultură, cunoscuţi de o mare parte dintre turdeni: Mircea Ioan Casimcea, Teodora Vişinescu, Augustin Nistor, Paul Legman. Printre intervenţii au punctat şi reprezentaţi de la Primăria Turda, Arhivele Naţionale, Fundaţia de Ecologie şi Turism Potaissa Turda (Alin Roşca).

- vizitarea principalelor obiective turistice de interes arhitectural din centrul istoric al municipiului Turda (activitate care s-a rezumat la vizitarea Bisericii Reformate de rit calvin din Turda Veche), între orele 19:00-21:00, sub îndrumarea ghidului nostru Andraş Balogh.

Biserica Refomată-Calvină din Turda Veche este piesa centrală a ansamblului de fortificaţii din Turda Veche şi totodată cel mai impunător edificiu, Turnul său cu ceas dominând centrul municipiului. Biserica Reformată-Calvină din Turda Veche este cel mai vechi edificiu păstrat de pe teritoriul municipiului Turda, ridicată la începutul secolului al XV-lea pe amplasamentului unei biserici mai vechi. Am intrat pe lângă amplasamentul vechei Hale a Cizmarilor, ajungând în faţa faţadei vestice a bisericii, cu intrarea încadrata de un portal bogat ornamentat cu motive de frunze de stejar, prezentând elemente de stil gotic specific începutului de secol al XV-lea. Tot pe faţada se găseşte un portal care se termină în arc frânt. Urcăm apoi spre Turnul cu Ceas, cel nou (datând din anul 1906, după prăbuşirea celui vechi), printr-o scară în evantai, din piatră masivă,
după care ajungem la locul unde puteam admira mecanismul de ceasornic, cu întoarcere manuală, fabricat de Muller Janos, din Budapesta,

a cărui funcţionare ne-a explicat-o cu mult entuziasm domnul Marton Gergely, cel care se îngrijeşte şi acum de biserică. În continuare urcăm pe nişte scări abrupte şi alunecoase din lemn, care ne aduc într-o sală mai largă, locaşul clopotului mare de bronz.

Aici sunt nişte ferestre strâmte, protejate de solzi de lemn înclinaţi şi de mici ochiuri de sârmă, de unde avem o panoramă îngustă asupra oraşului datorită fantelor foarte strâmte prin care se poate privi (fotografii vor fi dezamăgiţi). De aici, scările sunt şi mai strâmte şi mai abrupte,

conducând spre partea superioară a turnului, unde este amplasat şi afişajul cu ceas, un loc deosebit de întunecos la lumina palidă a înserării fiind extrem de greu de cucerit. Ne întoarcem şi vizităm nava bisericii,

unde putem admira un pian vechi,

candelabre de epocă, un amvon deosebit ornamentat

şi detalii arhitecturale în mare parte realizate în secolul al XVII-lea, după incendiul care a afectat biserica.

Peste ani, când vom întelege cu adevărat moştenirea arhitecturală istorică a comunităţii noastre, când le vom şti proteja şi restaura vechea lor strălucire, vom fi mai bogaţi. Orice urbe care are o aura medievală bogată, atent conservată, este o punte peste timp, un aer romantic, cultural, o manifestare nobilă, artistică, regească ale unor timpuri care nu apun niciodată şi care fascinează turiştii. Atunci înseamnă că nu vor fi în van energiile şi ideile de astăzi.

Vom avea parte de nobleţe şi vom putea fi mândri că suntem turdeni, locuitori ai urbei de pe Arieş? Depinde numai de noi! Nimeni nu va veni peste noapte să ne pună totul la picioare, de-a gata.

*Mulţumim Corinei Crişan pentru informaţiile suplimentare puse la dispoziţie cu multă amabilitate.

Let's Do It, Romania!

2010-09-30T14:06:00.007+03:00

25 septembrie 2010. O zi care a rămas în calendar drept ziua în care drumul mentalităţii noastre şi-a schimbat sensul.

O zi în care natura nu a mai suferit, ca în restul timpului, ci s-a bucurat de atenţia noastră.

Ideea de a schimba ţara, nu a schimba locaţia, ci a schimba calitatea locaţiei...

S-a întâmplat pentru prima dată într-o mică ţărişoară din regiunea Mării Baltice - Estonia, în 2008.

Curăţenie; într-o singură zi! Modelul a fost urmat apoi şi de alte state europene, iar acum a venit rândul şi României să facă ceva.

Peste 150 000 de români au ieşit în toată ţara, voluntari, pentru a fi prietenii naturii. O mulţime de firme private, organizaţii şi aosciaţii guvernamentale şi non-guvernamentale şi-au unit energiile într-un scop comun. Bursa de Transport a intervenit şi ea în găsirea unor soluţii logistice de transportare a deşeurilor colectate în urma acţiunii, în special în centrele urbane foarte mari, unde şi cantităţile au fost pe măsură.

Comunitatea noastră nu putea să lipsească nici ea de la alinierea la un asemenea model, astfel că la nivelul municiipilor Turda şi Câmpia Turzii s-au organizat grupuri de acţiune.

La Turda, activitatea a fost coordonată de Marta Pozsonyi, reprezentant al Asociaţiei Slow-Food Turda, şi de către Alin Roşca, reprezentant al Fundaţiei de Ecologie şi Turism Potaissa Turda.

Cei care au pus mana în zona Turzii pentru curăţarea zonei au fost elevi de la şcolile turdene (Şcoala Teodor Murăşanu, Scoala Andrei Şaguna, Scoala de Arte si Meserii Poiana Turda, Şcoala Horea, Cloşca şi Crişan, Scoala Ioan Opriş, Liceul Teoretic Josika Miklos, Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Liceul Teoretic Liviu Rebreanu), organizaţii (Fundaţia de Ecologie şi Turism Potaissa Turda, Centrul de Voluntariat Ion Raţiu, Cercetaşii Liceului Teoretic Josika Miklos), instituţii locale (Primăria Municipiului Turda, Apele Romane, RADP Turda, Serviciul Public de Asistenţă Socială Turda), companii (Holcim Romania) şi presa (TurdaNews).

Bilanţul activităţii pe arealul Turda se rezumă la peste 600 de persoane prezente, peste 890 de saci de deşeuri adunaţi din zonele Baile Sarate, malul Arieşului, drumul Mocanilor şi Cheile Turzii.

La Câmpia Turzii, coordonatorul curăţeniei a fost Irina Vânătoru, profesoară de biologie la Liceul Teoretic Pavel Dan, reuşind să aducă împreună oameni din şcoli, primărie, organizaţii şi chiar partide politice.

La Câmpia Turzii echipa a numărat peste 300 de persoane reuşind să adune aproximativ 270 saci cu gunoi din mai multe zone.

Sperăm că aceste acţiuni să continue, iar acest proiect să fi responsabilizat cetăţenii în aşa fel ca la următoarea acţiune să nu mai trebuiască să adunăm, atâtea gunoaie.
Multumim tuturor celor care s-au implicat în aceasta campanie.

Mulţumim pentru informaţiile puse la dispoziţie de colega noastră Marta Pozsonyi, convivium leader - Slow Food Turda.

Raspuns la dedicatie

2010-09-20T18:17:00.003+03:00

Multumesc tuturor pentru urarile si gandurile bune!
Raspund cu un clip .... in incercarea de a impartasi putin din mirajul zborului.

Dedicatie foarte speciala

2010-09-20T09:56:00.004+03:00

Simi Deac -Azi E Ziua TA Batrane

La multi ani Mihai! Sa ne traiesti!

Cu drag,
Colegii de pluta- in frunte cu Oana :)

Vâslim împreună şi după Blogmeet 7

2010-09-18T09:37:00.005+03:00

Aşa cum ne lăuda Florin pe noi toţi într-un post anterior, vâslim cu spor, trecem cu bine peste valurile mai răutăcioase şi suntem mândri că am ajuns - tot împreună - şi la cel de-al 7-lea blogmeet. Uraaa pentru plutiştii curajoşi!

Aşa cum a fost stabilit, joi, 16 septembrie, la ora 18, eram în Turda Nouă, la capătul liniei 10, acolo unde se precizase de la bun început că trebuie să ne reunim vâslele.

Împreună cu Ionuţ, m-am urcat pe o cutie lungă cu roţi ce avea un pictat un " 10 " pe ea. Am pescuit-o şi pe Oana şi toţi trei ne-am avântat spre locul unde avea să se dea bătălia. Ajunşi la destinaţie, ne-am întâlnit cu un moş, pardon, cu Mihai şi cu prietenul său, Marius. Acesta din urmă ne va surprinde în cele ce urmează cu un blog propriu ce e în curs de construcţie ( Oana, tot câştigul îl împarţi cu mine, da ?! ) unde-şi va posta poeziile ( am văzut vreo două şi mie mi-au plăcut, au un acel "ceva" care te face curios să buchiseşti vers cu vers.)

Sesizaţi că lipseşte cineva, nu ?! Mda, am observat şi eu, ptiu pe mine, ce perspicace sunt, mai ales când am aşteptat ( cică ) sfertul academic după Florin. Cine ştie ce a avut cu el cutia cu roţi încât taman pe dânsul l-a făcut să aştepte, iar noi, la rândul nostru, ca şi colegi de treabă,am stat cu pletele-n vânt după el . . .

Ne-am copilărit şi noi şi am vrut să-i întoarcem gluma lui Florin ( la un alt blogmeet m-a corupt să ne ascundem într-o scară de bloc şi s-o facem pe Oana să ne aştepte şi să ne caute disperată ) şi ne-am pitit după ceva chestie de la compania de autobuze, doar că nu ne-a mers, noi ne ascundeam de el şi . . . spuf, am dat bot în bot cu lupu'.

Am ajuns şi la restaurantul Talora. Am râs, ne-am simţit bine, ne-am giftuit cu o porţie zdravănă de bancuri - majoritatea din armată - iar Ionuţ s-a împrietenit foarte bine cu o ţigară electronică. Trebuie să recunosc, interesantă drăcie !

Orice ieşire cu prietenii se ţine a fi o sărbătoare faină, nu ?! Ei bine, noi nu am putut trece cu vederea, aşa că a trebuit să ne chefuim fain, am mâncat şi-am băut ( spaghetele mele au fost mai bune decât plăcinta lor, ha! ) , ba chiar am indus în eroare şi o chelneriţă tare drăguţă. Să ne fie cu iertare, aşa suntem noi, ( prea ) glumeţi din fire .

Acum se aşteaptă de la mine să fac ceva rezumat . . . hmmm . . . cam greu. S-au vorbim multe, mult prea multe, fiecare venişoară de pe cerebel ne-a fost întinsă la maximum, discuţiile au fost tumultoase şi aprinse de zici că noi eram la cine ştie ce congres şi dezbăteam soarta lumii. Norocul nostru că eram singuri pe terasă, că altfel îi intimidam pe locuitorii Turzii ceva mai calmi decât noi.

Următoarea întâlnire oficială va fi undeva pe luna viitoare. NU am stabilit încă data şi nici cu câte ore înainte e voie să schimbi ora sau locaţia. Asta rămâne de văzut, ce pisicu' meu gonflabil, doar trăim în democraţie, fiecare poate face nazuri când vrea piticu' din scăfârlia lui.

Iar am turuit mult şi . . . ( corul madrigal ) : n-aţi priceput mare lucru, însă nici nu am ce să vă tot zic, trebuia să fiţi acolo pentru a înţelege atmosfera de voie bună descrisă-n sărăcăcioasele mele cuvinte. Chiar vă provoc să vă convingeţi personl, hai, vă racolăm şi pe voi !

Pe Marius l-am racolat deja, un moş am sărbătorit ( ups, asta nu trebuia s-o precizez. eh, lasă, vă dumiriţi voi în postul ce urmează despre ce e vorba), discutăm şi de ceva meci de baschet, paintball sau mai ştiu eu ce. Mie mi s-a propus chiar să mă alătur parapantiştilor, aşa că . . . ce mai aşteptaţi, nu v-am tentat destul ?!

Alexandra

Supriză! :)

2010-09-17T12:04:00.005+03:00

Dragă cititorule,

Noi- plutiştii, am avut acum ceva timp o idee creaţă. Idee care a fost transformată într-o leapsă. Dar nu orice fel de leapşă... cu una literară. Sperăm să o citeşti cu plăcere şi să ne spui părerea ta.

Spor la citit!

Sub cerul Hărcanei

Dincolo de salcâmii firavi de pe deal, liniştea Hărcanei te pătrundea până în adâncul sufletului. Brusc, din porumbiştea dinspre Lut, un zgomot înfundat răzbi până la Ionuţ, care stătea rezemat de prispa casei. Un zgomot sacadat, de cazarmă... „Poate vine tata! Sunt românii?!” În secunda următoare îngheţă de spaimă. Un soldat pârjolit de soare, în uniformă verde, cu o carabină, năvăli de dincolo de biserica de lemn...

Fugea mâncând pământul, disperarea lui aflându-se-n contradicţie cu nepăsarea lui Ionuţ. El sta şi cugeta . . . sau numai sta. Răcanul urla ca din gură de şarpe că vin cotropitorii, că a sosit Vremea de Apoi, dar Ionuţ era prea ocupat să inventeze bancuri sau situaţii amuzante în contextul dat, aşa că-l luă pe Bubico lângă dânsul, îi azvârli o bucată de brânză, apoi se milostivi şi cu puţină apă, la fel ca Moromete, că de . . .

Trebuia să arate Ionuţ că e om bun si cumsecade. Văzându-l cu stomacul plin, Ionuţ începu apoi interogatoriul, dar fără niciun rezultat, ba mai mult, s-a enervat la culme când a auzit din gura soldatului că dădea vina pe oameni pentru ce văzuse el, că păsări metalice aruncau oameni ce aveau în spate penele bestiei, că din apă ieşeau cei mai mari peşti care umblau pe uscat, iar în acel moment , Ionuţ îl opreşte şi...

Îi întinde o sticlă cu apă, ca amărâtul de soldat să îi revină cât de cât după toate cele întâmplate. Pe urmă îl învită înăuntrul casei și îi dete un colț mare de pâine și un blid plin de zamă, că săracul soldat era rupt de foame. După ce mâncase bine și se săturase, soldatul o lua iară la drum, pentru că trebuie să ajungă la cazarmă, să își anunțe sefi de cele întâmplate. Dar soldatul mai avea multe de îndurat până ce...

ducea misiunea de iscoada la capat. Lumea fierbea, pe picior de razboi iar informatiile culese cu truda erau cruciale. Aflase ADEVARUL: cotropitorii nu erau altii decat satenii care, urmand hotararea luata de Sfatului Batranilor, s-au impartit in 2 cete mari. Unii incarcau carute cu fan sa duca de mancare pasarii de fier, altii cu furci si topoare scotoceau peste tot sa-i gaseasca cuibul, sa-i distruga ouale sa nu mai faca pui, altfel....

.... m-am trezit, dandu-mi seama ca nu a fost altceva decat un vis, frumos sau urat insa cu siguranta unul care m-a dus in trecut, retraind putin atmosfera din vremurile de razboi. Si asta m-a pus pe ganduri ... ma gandesc acum cat de putin apreciem noi ceea ce avem, oamenii de langa noi, familie si prieteni, un oras care ne ofera atatea frumuseti naturale sau satele din imprejurimi care ne furnizeaza atatea roade ale pamantului.

Oare cand ne vom trezi??? Cand vom face asta, cu siguranta vom fi mai fericiti.

Cu drag,

Plutistii

Vâslim împreună!

2010-09-14T21:52:00.004+03:00

Dragi colegi, stimaţi localnici,

Ei bine, am ajuns în preajma celui de-al şaptelea blogmeet de pe teritoriul Comunităţii Urbane Arieş.

Şapte este întotdeauna o cifră norocoasă.

Suntem norocoşi, că în pofida atâtor orgolii şi individualităţi, am ajuns aici. Mai mult – am ajuns să conturăm un blog comun care prinde forţă pe zi ce trece. Am ajuns să realizăm lucruri noi, fără a avea un model.

Vă invităm pe toţi cei interesaţi în a ni se alătura, din rândul bloggerilor din comunitatea locală, şi de ce nu – dacă vă face plăcere, puteţi participa ca şi invitaţi speciali, chiar dacă nu sunteţi membrii ai comunităţii, dar sunteţi interesaţi şi apreciaţi această comunitate, sau vă leagă ceva de ea.

Ne întâlnim joi 16 septembrie 2010, la ora 18:00, în staţia de la capatul liniei 10, în Turda, cartierul Turda Nouă (ieşirea spre Cluj-Napoca), unde ne vom regrupa şi vom merge într-un loc unde ne vom putea desfăşura şi destinde (nu facem publicitate).

Vă aşteptăm să confirmaţi participarea aici, prin comentarii la această postare, sau pe mail (pentru cei care deja ne cunoaştem).

Sperăm să vă avem aproape. Încet, sperăm că vă veţi depăşi timiditatea şi ezitarea de a începe, celor care nu sunteţi încă alături de noi, dar vă interesează.

Începând cu următoarele blogmeeturi, sperăm să depăşim dificultaţile de organizare inerente începerii unei activităţi complexe şi originale, cum au fost întâlnirile bloggerilor asumate unei comunităţi locale intermunicipalităţi, dar şi realizarea şi suţinerea unui blog comun care vine să sublinieze realitatea locală şi nu realitatea cotidiană, cât şi simţirea acelor unicităţi ale locului, acele asumări, acele realităţi de nişă.

În curând, vom intra în linie dreaptă! O expresie temerară, pluta noastră, aidoma unei plute din lemn de balsa, va înfrunta oceanul realităţii nesfârşite care ni se deschide, lipsa unor modele familiare care să ne îndrume, provocările lumii tehnologice în continuă schimbare, mentalităţi prăfuite şi stagnante ...

Un lucru e sigur – ATUNCI CÂND AM FĂCUT PLUTA, NU NE-AM GÂNDIT NICI UN MOMENT LA EŞUARE. Am construit pluta ca să trecem oceanul, deşi e nebunesc ... am pornit deja, şi pământul de acasă îl vom vedea doar atunci când vom fi trecut toate mările şi încercările lumii.

Vâslim împreună!

CHEILE TURULUI - imagini aeriene

2010-09-11T22:07:00.002+03:00

Durgăul şi noua intrare în Salina Turda - imagini aeriene

2010-09-03T15:11:00.002+03:00

DJ Sava feat. Raluka - I like (The Trumpet)

2010-08-29T14:46:00.002+03:00

DJ Sava și Raluka au filmat ultimul videoclip al lor la melodia "I like (the trumpet)" în Salina din Turda. Filmările au avut loc în data de 7 Iunie a acestui an, dar eu numai acum mi-am adus aminte de acest videoclip.

Nu mai scriu prea multe și vă las să vizionați videoclipul.

Natura ne inspiră!

2010-08-27T14:40:00.001+03:00

O să vă intrebaţi ce legătură are acesta cu blogmeetul sau comunitatea locală.

Pe bună dreptate vă întrebaţi, dacă nu stiţi detaliile de ieri, cei care nu v-aţi alăturat.

Ca să vă satisfac câte puţin curiozitatea, mai lăsăm să scape câte un mic secret din culisele celui de-al şaselea blogmeet C.U.A.

În esenţă aş putea rezuma simplu – pentru cârcotaşi – ce mai atâtea digresiuni! ...Simplu – vremea a ţinut cu noi. Aşadar a fost primul blogmeet C.U.A. desfăşurat în natură, şi probabil doar semnalul pentru ceea ce va urma.

Cei care cârcotesc în spate îi rog să se oprească aici din citit. Am fost cât se poate de succint şi nu m-am întins la detalii. Pe ceilalţi, îi invit să continue mai jos.

Locul de întâlnire, aşa cum a fost stabilit a rămas 26 august 2010 ora 18, Valea Moghioruş (pentru cei care nu cunosc atât de bine oraşul – Valea Moghioruş este numită şi Pârâul Mic Sărat, afluent pe partea stânga a Arieşului în apropierea pragului de lânga stadion, vale ce vine din Colţul Băilor, drenând lacurile şi pânza freatică din Depresiunea Băile Sărate, coborând prin nişte bare de calcare şi cute diapire de sare, lăsând în stânga cărarea ce urcă spre Lacul Tarzan şi Băile Sărate).

La acest blogmeet am reuşit să ne strângem şase participanţi, toţi din rândurile celor vechi: Oana, Marta, Alexandra, Cristi, Florin şi Ionuţ.

Marele eveniment e nu câţi am fost şi unde am fost, ci ceea ce am realizat.

Pentru prima dată am reuşit să conturăm aproape tot ceea ce mai era de organizat teoretic în privinţa blogului comun, să îi dăm o direcţie fermă, pentru ca viitoarele sedinţe să fie mai puţin teoretice şi mai mult practice şi destinse. Ura! (pentru cei cărora deja nu mai aveau răbdare cu "seriozitatea" noastră).

Am stabilit cine v-a rămâne în categoria autori comuni ai blogului – numiţi în dialectul nostru „plutişti”. E foarte simplu! Aveţi în mână o carte cu mai mulţi autori? Ei, bine, autor poate fi numit cel care a scris personal un fragment, sau a co-participat la scrierea unor fragmente dintr-o lucrare dată. Mai concret – plutişti vor fi consideraţi doar acele persoane care au scris deja pe blogul comun (şi nu numai comentarii) şi care sunt activi (nu îi vom aminti pe cei care şi-au anunţat retragerea şi pe cei care temporar au suspendat activitatea lor de bloggerit). Oricine vrea, poate reveni sau de ce nu deveni, ca autor, ca „plutist”, dintre toţi cei care au participat vreodată la blogmeet şi care vor contacta coordonatorul acestui blog sau oricare dintre colegii plutişti pentru a primi datele de contact (e-mail) al coordonatorului blogului comun.

Vom adăuga încă o secţiune – Bloggeri C.U.A. (a nu citi bloggeri din C.U.A., unde sunt toţi bloggeri de pe teritoriul acestei comunitaţi intermunicipalităţi). Vor fi înscrişi în categoria bloggeri C.U.A. toţi participanţii la blogmeeturile C.U.A. care nu şi-au declinat până în momentul respectiv dorinţa de a participa mai departe la blogmeeturile C.U.A.

Am discutat şi despre mutarea blogului comun pe un site cu domeniu închiriat (de tipul .com, .ro), vom face şi acest pas însă numai cînd avem un nucleu de membrii deja format, stabil, într-un număr cât de cât consistent, şi experienţă în postări, mai exact atunci când vom fi pregătiţi pentru etapa de maturitate şi de promovare pe scară largă a acestui blog.

Cât despre înfiinţarea unui grup de comunicare, deocamdată nu este oportună, din cauza numărului destul de redus de membrii şi inexistenţei unei comunicări la scară largă între membrii grupului. Unii dintre noi am ales să creăm un folder special în e-mailul personal şi să păstrăm acele mailuri care au importanţă şi ne interesează în postura de bloggeri C.U.A.

Am hotărât ca trebuie să ne implicăm mai serios în publicarea evenimentelor comunităţii locale la care iau parte membrii grupului blogului comun. Încet, nu vă înghesuiţi! Şi aici pot să insist – mai ales acei membrii care au de a face cu respectivul eveniment şi îl cunosc mai bine. Poate fi făcut un rezumat succint, să nu sune neapărat a comunicat de presă (sunt destule centre media care se ocupă de asta), şi ca pe o trăire personală a unui aspect al evenimentului sau a întregului eveniment respectiv, nu în sensul rigid de radiografiere/jurnal de eveniment.

Am mai rămas restanţă la o strategie de comunicare în sensul de a ne deschide şi invita noi bloggeri din C.U.A. care au energii comune cu ale noastre, prin realizarea unei baze de date extinse, în care să figureze şi cei care cochetează cu ideea participării la blogmeeturile C.U.A. şi chiar la blogul comun, printr-o atitudine de anunţare (se prea poate ca mulţi să nu fi auzit de aceste blogmeeturi sau de blogul comun şi e de datoria noastră să îi informăm, pentru a avea posibilitatea să ni se alăture, cei care îndrăznesc şi au energii comune cu ale noastre).

Următorul blogmeet am anunţat a fi selectat în perioada 6-12 septembrie, sau o zi apropiată acestui interval. Vă rog, pe această cale să vă exprimaţi opiniile – când ar fi optim de plasat ca şi dată acest blogmeet şi coordonatele desfăşurării lui (locaţie, ora).

Şi acum vine şi cireaşa de pe tort. Ne menţinem hotărârea de a realiza ceva original, de a fi noi un model în unele lucruri pe care le realizăm. Cu această ocazie anunţăm ideea noastră de a inaugura un fel de „nou gen literar”. Deocamdată l-am numit „leapşa literară”. Este vorba despre o proza scurtă la care participă mai mulţi autori, fiecare având o anumită ordine şi fiind obligat să ducă mai departe ideea conturată în fragmentul anterior despre colegul său, încât să reiasă un text scris de mai mulţi autori, cu stiluri şi idei diverse, dar având şi un cadru unitar, pornind de la ideea celui care a scris ultimul fragment. Şi nu ne vom opri aici, vom putea crea şi un alt „gen literar” – proză sau versuri cu autori comuni, în cadrul unui brainstorming comun, fără a avea o regulă pecisă de alternare a fragmentelor sau cuvintelor între autori.

În concluzie – vom arata adevarata noastră de identitate – unitate în diversitate. Tot ceea ce suntem. Cei cu pluta pe Arieş. Diferiţi, şi totuşi uniţi de energii comune. Gata de a aduce inovaţie şi a surprinde.

Ţineţi aproape!

Sondaj

2010-08-16T19:22:00.005+03:00

In apropierea celui de-al saselea blogmeet din Comunitatea Urbana Aries, invit pe cei interesati - autori ai blogului comun ('plutasi") si nu numai (bloggeri ai comunitatii, sau alti bloggeri interesati, ca si invitati de onoare) sa ne ajute sa stabilim locatia de desfasurare.
Ca si timp am ales joi 26 august 2010, cu o zi inaintea inceperii Zilelor Municipiului Turda, ora 18:00.
Am stabilit ca daca va fi timp favorabil, acest blogmeet se va tine in natura, si am ramas la doua propuneri mai vehiculate deocamdata, din care va invit sa alegeti:

- Valea Paraului Mic Sarat (cunoscut si sub denumirea de Moghiorus) - mai exact valea care coboara din Coltul Bailor, din apropierea cimitirului, pentru ca apoi sa se varse in Aries intre cartierul Posta Rat si catunul Sfantu Ion;
- Vestigiile Castrului Roman Potaissa (Castrul Legiunii a V-a Macedonica, nucleul vechii Potaissa).
In cazul in care si de aceasta data vremea nu va tine cu noi, vom fi nevoiti sa alegem o solutie alternativa - chiar daca respectivele locatii nu ne vor acorda "gratuitati". Propunerile pentru aceasta luna, pentru a nu ne repeta - vor fi:
- Restaurant Talora (capatul cartierului Turda Noua);
- Diva Cafe (Turda, Str. Republicii).
Vom avea timp de gandire si de analizat o propunere finala pana in ceasul al 12-lea, adica cu doua zile inaintea blogmeetului (marti 24 august - sa spunem o ora rezonabila - 12:00), pentru a putea anunta pe doritori unde va fi locatia.
Pentru a va exprima optiunea, va rog folositi chestionarele aflate in partea dreapta, unde puteti opta chiar si sub protectia anonimatului (daca pana acum aveati emotii in a va exprima parerea proprie sub o "semnatura").
Gandire placuta!
Si nu uitati - invitatia e deschisa si pentru cei mai emotivi, care au tot ezitat sa ni se alature :) (De data aceasta) nu mancam pe nimeni! :))

Update: S-a hotarat ca al saselea blogmeet C.U.A. sa se tina joi 26 august 2010, ora 18:00, in locatia Valea Moghiorus, daca vremea va tine cu noi. 70% dintre dumneavoastra, cei care ati participat la hotarare, ati ales Valea Moghiorus. Punctul de intalnire va fi statia de autobuz din Micro III, pe partea dinspre cum se merge spre centru (mai exact statia Alis, fosta statie de taxi de la Micro III, unde opresc masinile care merg pe ruta Campia Turzii-Cluj Napoca). Rugamintea - sa fim la orele 17:50 daca e posibil in punctul de intalnire, pentru a nu pierde timp, cum s-a si scurtat ziua.

Prognoza meteo e cum nu se poate mai buna pentru orele respective - temperatura placuta, deloc caniculara, sanse de precipitatii zero, vant slab cca 5 kmh sufland din sector nord-nord-est (in scadere pana la 3 kmh la orele 20:00, aproape imperceptibil), din directie cu presiune ridicata, indicand vreme stabila in continuare, cu o temperatura de cca 20-21 grade Celsius la orele 18:00, in scadere (13-14 grade la orele 20:00), odata ce ne apropiem de apusul soarelui. Nu cred ca e important - sunt detalii si despre umiditatea aerului (cca 48-50% in jurul orelor 18:00, in crestere pana spre 78-80% la orele 20:00). Cerul va fi clar, cu nori doar izolati, si nu vor fi conditii de instalare a nebulozitatii.

Fiind o intalnire in natura, si dupa orele 18:00 e important sa stim si coordonatele astronomice, pentru a ne putea organiza optim. Soarele va apune la 19:15, insa fiind inca vara, lumina difuza mai ramane prezenta un timp, intunericul se lasa doar dupa orele 20:00, asadar avem aproape doua ore la dispozitie. Luna ne va acompania pe cer de la orele 19:20 rasarind dinspre est (dinspre Viisoara) si alunecand incet spre sud (in directia Bogata-Calarasi), cu trecerea orelor.

In cazul in care, prin absurd, se intampla niste schimbari dramatice in starea vremii (posibilitatea fiind sub 1%), locatia hotarata este Diva Cafe, in centrul Turzii, pe Strada Republicii, peste drum de Winmarkt Mall.

Black Sheep – Uneori

2010-08-15T11:09:00.005+03:00

Black Sheep este Darius Beldean, un turdean care deține blogul BlackSeepSound.ro care anul acesta a câștigat locul I la roblogfest la categoria cel mai bun blog de muzica.

Darius Beldean aka Black Sheep a scos o melodie nouă care va apărea pe un album în această toamnă.
Stilul cântat de Black Seep este hip-hop, dacă nu vă place acest stil de muzică, nu are rost să ascultați melodia.

sursa & download: BlackSeepSound.ro

Locație nouă pentru Zilele Turzii

2010-08-06T10:05:00.014+03:00

În acest an locația evenimentului Zilele Turzii va fi schimbată din cauza inaugurării zonei pietonale de pe strada Republicii.

Evenimentul se va ţine [pe strada Libertății și Piața 1 Decembrie,] in zilele de 27-29 august.
Scena va fi amplasată pe strada Libertăţii, iar restul desfășurărilor vor avea loc în Piața 1 Decembrie.

Update (Navigatorii): S-a hotarat ca majoritatea evenimentelor sa fie gazduite in cartierul Oprisani (Parcul Teilor, Parcul Central Oprisani si pe Strada Tineretului).

Mai jos, aveti programul desfasuratii Zilelor Turzii, anuntat de Primaria municipiului Turda:

PROGRAMUL ZILELOR MUNICIPIULUI TURDA

Editia a X- a 27 – 29 August 2010

Vineri 27 august 2010

Orele: 10:00 – Deschiderea oficiala a celei de a X-a editii a Zilelor Municipiului Turda; Locatia: Primaria Municipiului Turda

Orele: 12:00 – ExpoFlora 2010, editia a X-a − Vernisaj expozitia de pictura cu tematica florala − Expozitie canina si columbofila; Locatia: Colegiul National Mihai Viteazu Turda

Orele: 13:30 – Inaugurarea Studioului de dans moder Potaissa Turda; Locatia: Complexul Micro II Oprisani

Orele: 15:00 – Deschiderea oficiala a Simpozionului international dedicat dezvoltarii speleoterapiei si turismului balneoclimatic in Salina Turda; Locatia: Teatrul Municipal Turda

Orele: 19:00 – Decernarea premiilor ExpoFlora − Spectacol folcloric cu Ansamblul Datina Al Casei de Cultura Turda

PARCUL TEILOR -CARTIERUL OPRISANI
Orele: 11:00 – Spectacol de muzica usoara cu formatiile turdene de copii SIMPATICS, MUZICA VIVA si ANDANTINO ale Casei de Cultura Turda Locatia: Scena din Parcul Teilor -Oprisani.
SCENA MONTATA PE STRADA TINERETULUI, CARTIER OPRISANI: -CONCERTE
Orele: 19:00 – Concert folcloric Mariana DeacOrele: 20:00 – Concert Vita de Vie

Orele: 21:00 – Concert Night Shift (Serbia)

Sambata 28 august 2010

Orele: 11:00 – Festivitatea de premiere a castigatorilor Concursului National de proza scurta si eseu Pavel Dan, editia a XIX-a − Lansare de carte : Valentin Visinescu – Tara lui Pavel Dan − Vernisajul expozitiei de filatelie : Turda, arc peste timp; Locatia: Galeria de Arta Turda
Orele: 11:00 – Simpozion Salina Turda, partea a II-a masa rotunda; Locatia: Salina Turda
Orele: 15:30 – Gala festiva PRO ART, editia a I-a -Premierea studentilor participanti la Tabara de creatie de arta plastica -Turda 2010 Parteneri Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca, Asociatia Bethlen Gabor Turda

PARCUL CENTRAL CARTIERUL OPRISANI

Orele: 10:00 – 16:00 – Jocurile vacantei, editia a II-a partener Asociatia pentru dezvoltarea rurala Aries -concursuri cu premii -desene pe asfalt, modelare in lut, saritura cu sacul.

Orele: 17:00 – Spectacol folcloric cu Ansamblul Datina al Casei de Cultura Turda; Locatia: Scena din Parcul Teilor -Oprisani.

Orele: 17:00 – O amintire in cartea vietii, premierea cuplurilor care au implinit 50 de ani de casatorie -Recital Corul Armonia al Casei de Cultura Turda; Locatia: Primaria Municipiului Turda, Sala Consiliului Local

SCENA MONTATA PE STRADA TINERETULUI, CARTIER OPRISANI: -CONCERTE

Orele: 19:00 – Concert formatia Suie Paparude

Orele: 20:00 – Concert formatia Taxi

Orele: 21:00 – Concert Haddaway

Duminica 29 august 2010

PARCUL TEILOR -CARTIERUL OPRISANI

Orele: 10:00 – 16:00 -Jocurile vacantei − Concursuri cu premii de role, karaoke, biciclete

Orele: 17:00 – Spectacol folcloric sustinut de Ansamblul Comori Ardelene si Craisorii − Spectacol de muzica usoara sustinut de formatii Simpatics Grup si Dorulet ale Casei de Cultura Turda; Locatia: Scena din Parcul Teilor - Oprisani

SCENA MONTATA PE STRADA TINERETULUI, CARTIER OPRISANI - CONCERTE:

Orele: 19:00 – Concert Smiley

Orele: 20:00 – Concert Horia Brenciu and the band

Orele: 21:00 – Concert In-grid si trupa

FOC DE ARTIFICII!

Sursa : http://www.primturda.ro/

Dedicatie speciala

2010-07-28T11:18:00.003+03:00

Scurt si la obiect:

LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!

O dedicatie speciala pentru Alexandra noastra, care luni a implinit 18+1 ani!

Si sa fie cu dedicatie speciala si pentru Florin, care a chefuit pana tarziu in noapte miercuri- dupa cum soptise o pasarica!

La multi ani dragii mei plutasi! Sa traiti si sa infloriti!

Oana

Feedback la Îndemn

2010-07-28T10:02:00.009+03:00

Umblă vorba-n ţară cum că lumea e din ce în ce mai interesată de activitatea plutaşilor, ceea ce mă bucură nespus, motiv pentru care mie mi-a revenit plăcerea de a vă povesti câteva picanterii ( ei, doar nu vom da tot din casă acum, nu ?! pentru informaţii suplimentare, ” la cald ” , va trebui să vă alăturaţi şi voi pe plută, la viitoarele întruniri ) despre ziua de vineri, 23 Iulie 2010, ocazie cu care a avut loc al V -lea Blogmeet al plutaşilor . . . pam pam !

Cu siguranţă ne veţi invidia după ce vă voi spune ce fain ne-am distrat noi şi ce nebunii am mai interprins, dar vă ţin pe jar, să vă roadă ciuda tare, tare şi să vă determine să veniţi şi voi la BM6, cel ce va avea loc undeva spre finele lui August. ( înainte de zilele Turzii )

Deoarece la ultimul BM, la al 4 -lea, eu nu am putut ajunge, mi-a cam fost dor de colegii mei, aşa că am fost foarte fericită când, cu o schimbare de planuri de ultim moment, agenda mea s-a eliberat şi am putut să mă duc să mă întâlnesc cu ei.

La un moment dat m-am cam descurajat când am văzut că vremea iar nu ţine cu noi , dar s-a redresat situaţia, astfel că am ajuns cu bine la Autogara Sens Vest unde m-am întâlnit cu Florin. Ne tot uitam în stânga şi-n dreapta, în speranţa de a o zări pe Oana, dar ne-a venit o idee genială – ne lăudăm noi- şi ne-am ascuns în scara unui bloc şi ne jucăm cu nervii ei, ea căutându-ne, iar noi . . . eh, aveam şi noi chef de glume pe seama Oanei.

Văzând că nu mai apare nimeni, am racolat-o pe Marta de la muncă, iar ea a venit cu un special guest, fiul ei, David, un copil tare fain care încerca să ne înspăimânte cu ai lui dinţi de vampir, dar ne-a fost de mare folos, el fiind fotograful de serviciu, aşa că . . . voila , opera lui David !

(deşi iniţial Florin se lăuda cu aparatul său super performant, acum se plânge că pozele nu-s chiar aşa reuşite, astfel că m-a rugat pe mine să mai ” coafez ” niţel plutaşii, dar eu am lăsat imaginile brute, să se vadă munca lui David. Mie îmi plac, voi . . . trebuie să-mi faceţi pe voie ! Oricum, cele mai faine poze sunt ceva-n genul ăstora … )

Locaţia a fost un total fiasco. De ce ?! Ei bine, atunci când ne-a inivtat, Oana a zis că să-i facem pe plac lui Florin şi să mergem undeva în natură, doar că eu când folosesc acest termen mă gândesc la ceva cu multă verdeaţă şi cu aer proaspăt, în niciun caz nişte bolostârci de la Castrul Roman de la Potaissa ( no offence ! ), deci nu, nu s-a ajuns acolo, asta spre neplăcerea prinţului supărăcios, aşa cum a fost poreclit Florin.

Fiindcă plouase, am zis că să amânăm ieşirea-n natură pentru când va fi vreme faină şi pe când vom fi mai mulţi, aşa că eu şi Marta ma propus pentru moment o ieşire la pizza Remo, pe terasă, să aibă Florin aer, dar tot n-a fost bine. Ne salvează Oana şi de data asta şi acceptăm toate 3 să mergem la Restaurantul Dana, tot pentru Florin .

( ” mă iubeşte femeile “ sau cum era, Florine ?! )

Aici a avut loc o altă întrevedere, tot ca între prieteni, iar tu, cititorule drag, eşti aşteptat şi invitat să ni te alături! Bunul simţ şi cel al umorului sunt obligatorii pentru confirmarea locului pe plută. Hai şi tu !

Înainte să ne dăm seama, am recuperam şi am reactualizat ultimele noutăţi din viaţa fiecăruia, am râs, ne-am distrat, am şi savurat câteva delicatese de la Restaurantul Dana, iar la final ne-am luat şi noi doza de seriozitate şi am mai pus la cale câteva aspecte în ceea ce priveşte făgaşul ce-l va urma pluta noastră.

Am făcut cu schimbul în rolul de ” profesor”, ceea ce mi-a plăcut tare mult, astfel că eu am mai aflat câte una-alta de Facebook-ul ăsta ce pare a lua minţile românaşilor, Marta ne-a povestit despre viitorul ei blog personal, Oana mi-a şoptit câteva secrete în ale gastronomiei, iar Florin s-a străduit să ne ţină cu picioarele pe pământ , iar treaba asta i-a reuşit cu brio.

Cu toţii am încercat a ne pune minţile la contribuţie în vederea dărâmării zidului de timiditate ce pare a sta între noi, plutaşii, şi o parte a bloggerilor din Turda ce tind a se ascunde în spatele unui ecran, speriaţi de ideea de a ieşi din anonimat – cred eu – astfel că urmează a discuta cu ei, să-i ” racolăm”.

Vorba lui Snobis ( nene, lasă motivul “ăla” şi hai şi tu ! ) ” Ochiul e pe voi !”

E cazul să închei, aşa ?!

DA, sunt de acord !

Îmi cer scuze că am lungit-o aşa ,dar nu pot să vorbesc despre o întâlnire mai mult decât plăcută în doar câteva rânduri . . . mea culpa !

Alexandra

Arieşul - spaţiu trăit (în timp continuu)

2010-07-06T21:32:00.013+03:00

Căutăm încet în coşul oraşului. Dăm la o parte Satul Cruciaţilor, cu blazonul său maltez. Atingem câmpurile Cristişului, cu mirosul său de muşeţel, cântecul de broaşte, meandrele leneşe ale Arieşului. Netezim cutele Hărcanei, fiorii roşii a unei nopţi înnegurate de cărbunele istoriei. Dezmorţim viile de la Sfântul Ion, sub soarele blând al dimineţii. Rostogolim câte un bulgăre de sare mirosind a câmpuri uscate, a băi de nămol, a vacanţă. Întoarcem pietrele cuminţi ale Turzii Noi, aşezate printre milenii. În adânc, simţim tainiţele subpământene ale Turzii Vechi, sunetul aurului şi al secretelor adormite ...

Scuturăm trena timpului ... Printre noi, cad pietrele castrului vechi, amorţesc sunetele târnăcoapelor sărarilor, norii spală cu buretele cerul înroşit ...

O străfulgerare - intrăm în undele Arieşului, frământăm o mână de nisip ... Oh, grăunţele acele infime - aprind soarele în palmele noastre. Poartă curcubeu spre cerul din care vin strămoşii noştri cu sitele, cernând aurul ...

Suntem cumva ... ca într-o picătură, capsulă, alveolă care vibrează împrejurul nostru .. Ah! În pelicula ei, spre exterior moleculele de aer fierb, poartă undele gândurilor tuturor celor de aici, pe frecvenţe împărţite, aliniate pe cărări sălbatice, spre cerul înalt. Suntem legaţi împreună cu pânze de păianjen invizibile. Momentul azi, ca o buclă în destin, deschide o poartă spre tot ceea ce este - spre realitatea continuă.

În cerul înstelat, brâul laptelui strânge stelele sale, le ţine împreună. Arieşul e o familie. Undeva, mai larg, o altă conştiinţă mai cuprinzătoare se deschide. Aici şi acum, sufletul Arieşului şi toţi cei care îi purtăm frecvenţa în codurile celulelor noastre, trăieşte prin noi şi împreună cu noi.

Florin

O carte poștală în limba Română

2010-07-04T14:55:00.045+03:00

Am ales să prezint o carte poștală scrisă în limba română. De ce este inedită această carte poștală?

Cartea poștală reprezintă o imagine a centrului orașului Turda, privind spre sud, spre biserica reformată. Cartea poștală este tipărită în perioada anterioară începerii primului război mondial și a fost folosită în anul 1915. Cartea poștală a fost expediată din Turda (în Imperiul Austro-Ungar la acea vreme) în străinătate la Târgu-Jiu (în România).

Cornel, expeditorul, ne sugerează sentimentele pe care le are față de destinatara cărții poștale și îi scrie că se află la studii în Turda și că se va maturiza tot acolo. De asemenea, mai observăm că în anul 1915 Liceul din Turda, înființat în anul 1909, este deja cunoscut și are faimă.

Din păcate, nu s-a păstrat multă corespondență din acea perioadă și din această zonă în limba română.

Salina Turda

2010-06-27T17:55:00.006+03:00

Info utile:

Adresa:

Romania, jud.Cluj, Turda, Strada Salinelor 54/B

Odata cu renovarea Salinei s-a dat in functiune si noua intrare din zona Durgau.

Telefon: +40 264 311690

Program de vizitare:

- 9-17 (in perioada 1 mai - 31 octombrie)

- 9-13.30 (in perioada 1 noiembrie - 30 aprilie)

Sfaturi:

- Se recomanda imbracaminte adecvata (pentru temperatura intre 10-12 grade)

- Este utila o sursa de lumina mobila cu toate ca mina este iluminata integral

Pret:

La data de 18 februarie 2010 pretul de intrare era de:

- 10 lei pentru adulti

- 5 lei pentru elevi si studenti.

Vizitati galeria foto "Salina Turda"

Istorie

Prima atestare documentara a extragerii sarii in Turda dateaza din anul 1271. In trecut exploatarea era organizata in asa numitele Camari de Sare care erau de doua tipuri: unele care faceau exploatare, depozitare si transport pana la apa iar altele efectuau transportul pe apa si vanzarea sarii. Ulterior in anul 1786 exploatarea si valorificarea sarii devin monopol de stat dar incep sa apara unele probleme privind transportul sarii pe drumul abrupt ce cobora de la salina. Pentru rezolvarea acestei situatii se construieste incepand cu 1853 galeria Franz Josef si sunt modernizate minele Terezia si Rudolf.

Geologie

Depozitul de sare apartine sedimentarului transilvan ce se afla pe toata rama vestica a Depresiunii Transilvaniei, dar care apare aproape de suprafata doar in zonele anticlinale. Zacamantul de la Turda este situat in nord-estul orasului fiind intins sub forma unei perne alungite pe o suprafata de 45 kmp si are o adancime de 1200 m. Continutul de NaCl se situeaza in jurul valorii de 99% iar intregul zacamant este estimat la aproape 39000 milioane tone. La suprafata zacamantului sarea este pura, cristalizata cu granule mari iar mai jos are unele intercalatii de sisturi argiloase si nisip fin alaturi de pietris.

Tratament in salina

Pe parcursul anilor s-a descoperit ca mediul salin este deosebit de prielnic in tratarea afectiunilor respiratorii datorita temperaturii constante de 10-12 grade Celsius si a umiditatii de 75-80% precum si datorita concentratiei optime de aerosoli (particule de sare solide foarte fine). Viteza curentilor de aer este de maxim 0,2 m/s (0,02 m/s in mina Rudolf). Ca urmare dupa 1992 mina Rudolf a fost amenajata ca si sala de tratament subterana.

Modernizarea Salinei Turda (2008-2010)

In perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. In urma acestuia a fost creata o infatisare noua si o functionalitate extinsa a Salinei Turda. In Mina Rudolf exista un amfiteatru cu peste 100 de locuri cu scaune incalzite, teren de sport, bowling, minigolf dar si o gondola imensa. S-a montat si un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplaseaza mai greu. In Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu barci care permit plimbarea turistilor pe lacul salin. Per ansamblu infatisarea Salinei s-a schimbat radical in bine dupa investitia de aproape sase milioane de Euro. Deschiderea oficiala a Salinei Turda dupa renovare s-a facut in data de 22 ianuarie 2010.

Structura Salinei Turda

Mina Rudolf are o forma de sala trapezoidala numita in termeni tehnici abataj in talpa. Aceasta a fost inceputa in anul 1867 si are o latime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adancimea este de 40 de m. Scarile coboara de a lungul a 13 etaje fiecare avand marcat anul in care a fost sapat. Datorita infiltratiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteza de crestere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrarilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotata cu o serie de elemente noi care sunt destinate turistilor: sala de concerte, teren de sport, gondola, minigolf, bowling. A fost montat si un lift pentru a usura accesul in mina.

Mina Ghizela a fost deschisa in 1857 si urma sa fie o mina similara minei Rudolf insa s-au executat doar lucrarile pregatitoare, lucrarea fiind abandonata. In 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsa sala octogonala.

Mina Terezia este o mina de tip clopot cu o adancime de 90 m in a carei vatra s-a format un lac subteran cu adancimea de 5-8 metri si un diametru in jur de 70 m. Mina a fost exploatata inca din 1690. Aici se afla celebra cascada de sare pe peretele nordic al minei, cascada ce s-a format prin depunerea sarii din solutia salina ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu barci pe lacul subteran din Mina Terezia si o zona de promenada deosebita prin arhitectura elementelor ce o compun.

Galeria Franz Josef. Pentru a facilita si mai mult exploatarea sarii intre 1853 si 1870 este construita o galerie orizontala pentru transportul sarii la suprafata. Aceasta galerie avea initial 780 m insa a fost prelungita astfel incat acum are 917 m. Un aspect interesant ce merita mentionat este ca intre 1948 si 1992 a avut rolul de depozit de branza.

Wikipedia | Site Oficial | Imagini

A fost şi al patrulea blogmeet C.U.A.!

2010-06-23T23:12:00.008+03:00

Vineri 18 iunie 2010. O zi poate ca oricare alta. Mai deosebită poate, în memoria localnicilor prin ploile foarte puternice asociate cu căderi de grindină şi vijelii. Unii au spus că nu au mai trăit aşa ceva niciodată. În ciuda vremii potrivnice, care parcă dorea cu tot dinandinsul încă o amânare a blogmeet C.U.A. IV ...

Unii au părăsit pluta, alţii au avut alte priorităţi, unii pur şi simplu au crezut că nu se mai ţine, din cauza vremii total nefavorabile (au căzut şi sistemele de telefonie mobilă, încât a fost tot mai greu să comunicăm)...

Poate aşa ar fi trebuit să se termine povestea noastră. Cu vremea nefavorabilă, cu lipsa de implicare, cu dezertările, cu existenţa altor priorităţi...

Dar, noi suntem martori că am mers mai departe. Am fost numai patru plutaşi în mijlocul furtunii, care au ţinut mai departe cârma dreaptă. Nici un altul, nici măcar online, dar ce contează? Vor veni poate data viitoare, pe timp senin. Îi aşteptăm.

Am stabilit că o vom face din plăcere, nu e obligaţia nimănui. Dacă simte că locul lor e aici, lângă noi, dacă are ceva de spus alături de noi, dacă măcar se opreşte să ne deschidă ochii, dacă ne susţine cu un feed-back, cu o vorbă bună, şi tot înseamnă ceva.

Gazda noastră primitoare, de această dată a fost Asociaţia Slow Food Turda, reprezentată de Marta Pozsonyi, căreia îî mulţumim pentru trataţie (cafea) şi pentru găzduirea caldă, deşi afară natura era dezlănţuită. Asociaţia Slow Food Turda o găsiţi în Turda, pe Str. G-ral Dragalina 143-145 (fosta Str. Oltului).

Au participat fizic patru bloggeri, şi de această dată toţi turdeni şi toţi plutişti - Marta Pozsonyi, care a fost şi gazda acestei manifestări, Oana Botezan (coordonatoarea blogului comun), Mihai (pasionat de psihologie şi parapsihologie) şi, cu voia dumneavoastră, cel mai simplu personaj, subsemnatul, Florin Coman.

A fost probabil de departe cea mai încărcată şi mai serioasă întâlnire de până acum, în cadrul căreia s-au discutat foarte multe probleme reportate de la alte întâlniri anterioare şi rămase restante:

- am stabilit o schemă de desfăşurare a blogmeeturilor C.U.A. - cu o parte formală (care cuprinde discuţii legate de problematica blogului comun, blogmetului şi probleme de actualitate care afectează membrii blogului comun sau participanţii la blogmeet C.U.A.) şi o parte informală (conţinând aspecte legate de experienţa proprie a participanţilor, discuţii libere, o mică ieşire spre un obiectiv din apropiere, agrement şi socializare);

- am stabilit mai multe probleme restante legate de blogul comun Cu pluta pe Arieş - alocarea unui alt template (având culori neutre, asortate, exprimând spiritul nostru), convenirea asupra unui font unitar pentru postările care apar (eliminându-se eterogenitatea - tip font, mărime, culoare), stabilirea unei direcţii de evoluţie în sensul lansării anul viitor, odată cu aniversarea blogului, a unui domeniu propriu de tip ".com", realizarea unui grup de comunicare (pe o platforma Google sau Yahoo) pentru accesul mai facil la fişiere şi posibilitatea alegerii fiecăruia al tipului de deschidere către comunicare dorit (primirea tuturor comunicărilor, filtrarea intrării tuturor reply-urilor pe mailul propriu), stabilirea unor reguli de conduită (pentru a nu se repeta ieşiri care pot duce la scufundarea plutei datorită unor orgolii personale sau poliţe), stabilirea unor coordonate privind participanţii la blogul comun (fiecare intră când este invitat şi dacă îi convine şi acceptă statutul de plutist şi iese când doreşte, nu toţi participanţii blogmeet trebuie să fie şi autori ai blogului comun, poate sunt alţii care nu doresc să îşi asume obligaţia sau imaginea de plutist, poate sunt unii care doresc să se imiteze în a scrie pe blogul propriu, poate sunt unii bloggeri care vin la blogmeet doar pentru a-i cunoaşte şi socializa cu ceilalţi bloggeri din comunitatea locală);

- de asemenea am stabilit şi unele probleme legate de viitoarele blogmeeturi - următorul blogmeet susţinut undeva în natură, după jumătatea lunii iulie, fiind anunţat din timp util în decursul lunii viitoare, revocarea respectării cu orice preţ a alternanţei oraşelor (la blogmet III organizat la Câmpia Turzii nu au fost decât turdeni) şi agreerea ideii de organizării blogmeturilor viitoare acolo unde există locaţia potrivită (pusă la dispoziţie sau agreată de larga majoritatea a participanţilor la blogmeetul anterior, la care se hotărăşte locaţia următorului blogmeet), agreerea unui tipar temporal al întâlnirilor (cel mai probabil în decursul zilelor de vineri, în principiu după ora 18:00), frecvenţa lunară a acestor întâlniri.